Avionul F-35, arma secretă a aviației SUA ori o greșeală de un trilion de dolari?
Trump a criticat costul avionului american de război al viitorului, dar ceea ce nu recunoaște e că acesta ar putea fi atacat cibernetic, lăsând soldații expuși.
Un avion F-35B Lightning II cu botul ascuțit turează zgmotos motorul pe pista de la baza aeriană a Marinei, Patuxent River, din sudul statului Maryland. Dintr-odată, avionul se pune în mișcare și nu sprintează nici 100 de metri până să decoleze brusc, înălțându-se pe cerul senin de sfârșit de iarnă de deasupra Golfului Chesapeake. După o vreme, se întoarce în viteză, încetinește până planează deasupra pistei ca un elicopter, apoi aterizează vertical pe ciment, cu un ricoșeu ușor.
Un pilot de test al Marinei SUA se află la panoul de comandă. Dacă ar face parte din Forțele Aeriene sau Navale, ar folosi o versiune a mult așteptatului nou avion de luptă al armatei care nu are această capacitate de a decola și ateriza atât de rapid – deși ar avea alte funcții specifice. Acesta este motivul pentru care generalul-locotenent al forțelor aeriene Christopher Bogdan, care supraveghează achiziția aeronavei F-35, a adus trei machete de plastic ale avionului de luptă la o întâlnire din decembrie 2016 cu Donald Trump, la reședința lui din Florida.
Citiți și: Culisele unui război: Navalnîi contra Putin
Bogdan lucrează cu Lockheed Martin Corporation, producătorul avionului și cel mai mare contractor al Ministerului Apărării, din 2012. Cu nouă zile înainte de întâlnirea lor, Trump declarase pe Twitter că programul lui Bogdan „a scăpat de sub control“, așa că generalul cu trei stele se aștepta să fie pus la punct. Nu a anticipat însă entuziasmul lui Trump de a-i demonstra propriile cunoștințe despre aviație, vorbindu-i cu mândrie despre Boeingul lui 757.
Bogdan i-a explicat sistemul de senzori avansat și tehnologia antidetectare ale modelului F-35. Trump l-a ascultat politicos, dar a doua zi intra din nou pe Twitter, pentru a se plânge de „costul și supracosturile uriașe“ ale avionului. Spre surprinderea constantă a lui Bogdan, în zilele dinaintea inaugurării, Trump l-a sunat de două ori pe general la biroul acestuia dintr-o anexă austeră a Pentagonului. Dorea să discute despre afirmațiile pe care le auzise despre F-35, acuzat că nu se ridică la înălțimea avioanelor de luptă curente. Bogdan s-a grăbit să-l îl asigure că erau „mituri“ sau „informații vechi“, care nu meritau a fi crezute.
Citiți și: Drumul scăpării: poveste din coridorul morții
Pe 30 ianuarie, în a zecea zi a președinției lui, Trump a schimbat complet tonul. Și-a asumat reducerea cu 600 de milioane de dolari a prețului celui mai recent lot de 90 de avioane de luptă și le-a spus reporterilor că F-35 e „un avion minunat“.
În realitate, datorită negocierilor lui Bogdan cu Lockheed, prețurile aveau să scadă cu sau fără intervenția lui Trump. Iar avionul, indiferent de reduceri, tot urmează să devină cea mai costisitoare achiziție militară din istoria Statelor Unite. Mulțumirea de sine a lui Trump are ca scop distragerea atenției de la problema mai importantă a avionului de luptă: performanțele sale. În timp ce poziția oficială a Pentagonului este că, după ani de dificultăți, F-35 atinge așteptări înalte, scepticii – atât din afara, cât și din interiorul armatei – afirmă că se dovedește a fi o greșeală care durează de douăzeci de ani și costă un trilion de dolari.
Avionul 3 în 1. Ambiția de a crea versiunea aeronavei F-35 pe care am urmărit-o pe pista de la Patuxent River – una care poate realiza decolări rapide și aterizări verticale – a condus la inițierea dezvoltării avionului de luptă în anii ’80. Agenția pentru cercetări avansate de apărare (Darpa), departamentul pentru tehnologie al Pentagonului, a început să lucreze, la cererea marinei, la o versiune îmbunătățită a lui Harrier, un avion cu aterizare verticală conceput de britanici și predispus la prăbușire. Conform unei istorii a avionului F-35 oferite de Pentagon, Darpa a căutat discret ajutor de la o filială pentru cercetare și dezvoltare a Lockheed Martin, cunoscută ca Skunk Works. Până la începutul anilor ’90, colaborarea Darpa-Skunk Works produsese concepte preliminare, iar marina a început să pună presiune pe Congres pentru a obține finanțare. Forțele Aeriene și Navale au insistat că și ele aveau nevoie de avioane supersonice nedetectabile care să înlocuiască modelele învechite de pe vremea Războiului Rece. În urma acestor revendicări s-a născut un consens conform căruia singurul mod de a-și putea permite avioane de luptă de ultimă generație este de a construi un model de bază care să poată fi adaptat pentru fiecare sector al armatei.
În 2001, Pentagonul a declarat Lockheed câștigătorul unei competiții împotriva companiei Boeing pentru oportunitatea de a construi F-35. La acea dată, contractul avea o valoare estimată la 200 de miliarde de dolari pe parcursul a două decenii. Pe lângă avionul cu aterizare verticală F-35B pentru marină, Lockheed a fost de acord să producă F-35A pentru Forțele Aeriene, cu decolare și aterizare convenționale, și F-35C pentru Forțele Navale, conceput pentru transportatoarele de aeronave, cu aripi mai mari, pliabile și tren de aterizare mai rezistent.
Proporția caracteristicilor comune celor trei versiuni de F-35 s-a dovedit a nu fi de 70%, cum se anticipase, ci de numai 25%, astfel că economiile sperate nu s-au materializat niciodată. A rezultat un ciclu de reproiectări continue, care au condus la supracosturi de miliarde de dolari și la întârzieri de ani de zile.
Începând din 2007, Pentagonul a acceptat livrarea a zeci de avioane, chiar dacă Lockheed continua să facă schimbări de design și să corecteze deficiențe. Armata „nu a respectat o regulă veche – testează înainte să cumperi“, spune Michael Sullivan, din cadrul departamentului de audit al Congresului.
Întârzieri. Odată cu instalarea administrației Obama în 2009 a început și o reexaminare a programului F-35. Ashton Carter, fizician și fost profesor de știință și afaceri internaționale la Harvard, a devenit responsabil cu achiziția de arme din cadrul Pentagonului. Disfuncționalitățile întâlnite l-au alarmat. Avionul economic, la 50 de milioane de dolari bucata, de la început, își dublase prețul.
Contractele „cost plus“ pe care Pentagonul le-a semnat cu Lockheed au agravat situația. Compania își primea toate costurile și mai era pe deasupra eligibilă pentru un bonus în funcție de performanțe, în ciuda haosului în care se afla programul.
Programul fiind deja cu șapte ani în întârziere, Pentagonul estimează că va cheltui 379 de miliarde de dolari de-a lungul a 40 de ani pentru a dezvolta și achiziționa peste 2.440 de avioane de război. După ajustarea în funcție de inflație, rezultă o creștere de 38 la sută față de estimarea inițială din 2001. Mai adăugați peste 600 de miliarde de dolari pentru întreținere, iar prețul total se apropie de 1 trilion de dolari. Însă avionul este deja rentabil pentru Lockheed. După ce a livrat până acum 210 avioane F-35 – majoritatea către Pentagon, dar și către Israel și alți aliați ai SUA – compania se așteaptă să obțină peste 20 la sută din venitul pe 2017 de pe urma avionului.
Cu toate poticnelile proiectului, importanța geografică și politică a avionului e prea mare pentru ca acesta să eșueze. Cele trei versiuni ale avionului necesită un total de vreo 300.000 de piese, iar Lockheed a subcontractat producția lor în toate statele americane, cu excepția a cinci. Lockheed declară că F-35 susține în mod direct sau indirect 146.000 de locuri de muncă din Statele Unite, de la măturători plătiți cu salariul minim pe economie la ingineri care primesc sute de mii de dolari pe an.
Cocktail de tehnologii spectaculoase. De când generalul-locotenent Bogdan a preluat programul de achiziție a avionului F-35 în urmă cu cinci ani, părerea generală este că a reușit să îl împiedice să deraieze și mai mult. Conform generalului, profilul antidetectare și finisajul mat ale avionului îi permit să învingă adversari cu radar sofisticat și rachete sol-aer – precum chinezii sau rușii, de exemplu.
El dă ca argument exercițiul aerian Red Flag din februarie, în cadrul căruia zeci de avioane de luptă americane s-au confruntat într-o bătălie simulată în deșertul Nevada. Avioanele F-35, vedetele show-ului, au înregistrat o rată de ucidere de 20 la 1, adică au doborât 20 de avioane inamice pentru fiecare avion pierdut. Și au aruncat 51 de bombe, având 49 de lovituri directe – o acuratețe pe care Bogdan o numește „incredibilă“.
Una dintre cele mai spectaculoase tehnologii ale F-35 este proiectarea datelor de zbor – viteză de zbor, altitudine, direcție, ținte potențiale și avertismente – pe vizorul curbat al căștii pilotului, aproape ca în realitatea virtuală. Șase camere cu infraroșu montate pe exterior transmit imagini în timp real, permițându-i pilotului „să vadă“ prin carcasa avionului, inclusiv în jos. Într-un proces numit „fuziune a senzorilor“, principalul computer poate combina date de la camerele exterioare, radarul puternic al avionului și de la sistemul „electro-optic“ de țintire.
Unii experți avertizează că testele de zbor și simulările de luptă sunt diferite în teren și că entuziasmul armatei ar trebui privit cu scepticism. „E gândire de turmă“, spune Pierre Sprey, care a lucrat la Pentagon în timpul războiului din Vietnam și care a ajutat la proiectarea a două aeronave respectate: F-16 Fighting Falcon, manevrabil, specializat în dueluri aeriene, și A-10 Thunderbolt II, cu armament puternic, care sprijină trupele de la sol. „F-16 și A-10 fac fiecare un singur lucru foarte bine“, afirmă Sprey.
Și „deficiențe grave“. „Obsesia“ marinei pentru decolarea rapidă și aterizarea verticală a condus la aspecte ale avionului F-35 care îl fac mai puțin manevrabil. Dacă F-35 „se confruntă cu cele mai bune avioane de luptă chinezești sau rusești, ar avea noroc să poată întoarce și fugi la timp“, adaugă el.
Cineva ar putea pune la îndoială obiectivitatea lui Sprey, având în vedere că F-35 e gândit pentru a scoate din uz creațiile lui, F-16 și A-10. Nu și J. Michael Gilmore, director al departamentului de testare a armelor din cadrul Pentagonului între 2009 și ianuarie 2017. Gilmore, care are un doctorat în inginerie nucleară, avertizează într-un memorandum către Forțele Aeriene din august, anul trecut, că F-35 va avea nevoie de sprijinul altor avioane „din cauza unor deficiențe grave“: sistemul de fuziune a senzorilor nu afișează clar anumite amenințări potențiale, iar echipamentele electronice de bruiaj radar ale avionului sunt slabe.
Într-un raport anual separat din 2016 publicat în ianuarie, referindu-se la capacitatea avionului F-35 de a proteja soldații de la sol, Gilmore afirmă că aeronava „încă nu dovedește capacități echivalente cu cele ale A-10 sau ale aeronavelor mai vechi“.
Poate cel mai îngrijorător este sistemul de informații logistice autonom (ALIS), care se conectează la avion în hangar și furnizează tehnologia informațională necesară întreținerii fiecărei aeronave. Când ALIS se defectează, lucru care se întâmplă în mod oarecum regulat, administratorii trebuie să folosească „soluții de evitare a erorilor care consumă mult timp“, spune Gilmore.
„Avionul mai are mult până să fie gata de luptă“, afirmă Dan Grazier, analist în cadrul unei organizații nonprofit de supraveghere a guvernului de la Washington. „Având în vedere de cât timp se află în dezvoltare, nu poți să nu te întrebi dacă va fi gata vreodată.“
Într-un interviu, Bogdan răspunde criticilor aduse avionului F-35 cu calm. Nu se dezice de asigurările pe care i le-a oferit președintelui Trump, dar admite că avionul are niște hibe care trebuie corectate. Este, însă, îngrijorat că ALIS ar putea fi atacat de hackeri. Avioanele în sine au fost bine protejate împotriva atacurilor cibernetice, spune el, dar ALIS se conectează la alte rețele guvernamentale care pot fi vulnerabile. Nu e vorba de o situație teoretică. Un om de afaceri chinez a pledat vinovat anul trecut într-un proces din Statele Unite în care era acuzat de participarea la o conspirație alături de hackeri din armata chineză despre care procurorii au afirmat că au furat planuri pentru F-35 și alte avioane de război americane.
În ce privește acuzația că F-35 nu ar fi manevrabil, Bogdan afirmă că nu e relevantă: luptele nu se mai poartă „corp la corp“. Senzorii avionului pot identifica inamicul cu mult timp înainte ca piloții să se poată vedea – și pot lansa o rachetă cu precizie mortală de la acea distanță.
În schimb, sprijinul trupelor de la sol e „o problemă spinoasă“, spune el. F-35 încă nu are capacitățile de care are nevoie, iar, atunci când le va avea, nu va fi la fel de bun cum este deja venerabilul A-10, recunoaște Bogdan. Grazier formulează însă altfel: „Ai un avion care în cel mai bun caz face câte ceva din toate, dar nu excelează la nimic“.
Pe 3 februarie, Casa Albă a anunțat semnarea unui contract de 8,2 miliarde de dolari cu Lockheed pentru 90 de F-35, cel mai recent și cel mai mare lot de până acum. La un cost per avion F-35A de sub 100 de milioane de dolari, acordul a ras 728 de milioane de dolari din prețul ultimei achiziții. Economii care depășesc cele 600 de milioane de dolari cu care s-a lăudat Trump după intervenția lui pe lângă CEO-ul Lockheed, Marillyn Hewson.
Însă cu mult timp înainte ca Trump să înceapă să scrie pe Twitter despre avion, să-l sune pe Bogdan sau să se întâlnească cu Hewson, negocierile de anul trecut dintre Pentagon și Lockheed se îndreptau în direcția unui discount la volum semnificativ. Bogdan le-a spus reporterilor, în decembrie, că valoarea contractului avea să fie în jur de 8 miliarde de dolari, iar costurile per avion aveau să scadă – ceea ce s-a și întâmplat.
Președintele și-a temperat laudele aduse avionului cu avertizarea că are în vedere înlocuirea unor F-35 cu Boeing F/A-18 Super Hornets. Acestea nu se compară de fapt cu F-35, lipsindu-le capacitățile antidetectare și seria de senzori avansați.
Bogdan, care a anunțat că se va retrage în lunile următoare, negociază deja următoarea comandă de 130 de F-35. Se așteaptă ca prețul total să depășească 10 miliarde. Privind și mai departe în viitor, dincolo de F-35, filiala Skunk Works a Lockheed colaborează din nou cu Darpa la ceea ce website-ul companiei numește „generația următoare de avioane“, care vor „menține capacitățile Statelor Unite ale Americii de a domina spațiul aerian și în lumea de după 2035“.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Avionul viitorului?” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Costurile ridicate ale proiectării și achiziționării aeronavei F-35 par să nu fie nici pe departe cea mai mare problemă a celui mai nou avion de luptă american.[/vc_column_text][vc_column_text]Timp și bani. Programul fiind deja cu șapte ani în întârziere, Pentagonul estimează că va cheltui 379 de miliarde de dolari de-a lungul a 40 de ani. Rezultă o creștere de 38 la sută față de estimarea inițială din 2001. Plus cei peste 600 de miliarde de dolari pentru întreținere, prețul total se apropie de 1 trilion de dolari.
O greșeală scumpă. Experții se tem că avionul nu va fi niciodată cu adevărat gata de luptă și avertizează că aeronava e vulnerabilă la atacuri cibernetice și nu detectează clar potențiale amenințări, punând în pericol soldații.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
Artiol preluat din BloombergBusinessweek
de Paul Barrett / adaptare de Miruna Sile
FOTO copertă: Guliver / Getty Images
