Au fost desemnați câștigătorii premiului Nobel 2019 pentru Economie

NewMoney 14/10/2019 | 13:26 Ştiri
Au fost desemnați câștigătorii premiului Nobel 2019 pentru Economie

Al 51-lea Premiu al Băncii Suediei în ştiinţe economice în memoria lui Alfred Nobel – sau Premiul Nobel al Economie – le-a fost atribuit luni lui Esther Duflo, Michael Kremer şi Abhijit Banerjee pentru lucrările lor cu privire la sărăcie şi dezvoltare, relatează AFP.

Singurul care nu figurează în testamentul inventatorului suedez Alfred Nobel, premiul ”ştiinţelor economice în memoria lui Alfred Nobel” a fost creat în 1968 de către Banca Suediei, cu ocazia marcării a 300 de ani de la înfiinţarea acesteia şi a fost decernat pentru prima oară anul următor.

În 2018, premiul le-a fost atribuit americanilor William Nordhaus şi Paul Romer pentru lucrări cu privire la creşterea ecpnimică durabilă.

Lucrările laureaţilor ”au introdus o nouă abordare în vederea obţinerii unor răspunsuri fiabile cu privire la o modalitate mai bună de reducere a sărăciei în lume”, a anunţat Academia Regală de Ştiinţe.

Cei trei împart acest premiu în valoare de nouă milioane de coroane (aproximativ 830.000 de euro).

Premiile Nobel 2019. Cine sunt ceilalți câștigători