Ştiri

Ateliere Fără Frontiere a recondiționat 4.000 calculatoare uzate, care au ajuns în 258 de laboratoare de informatică din România

Abordarea unei atitudini mult mai responsabile a tuturor companiilor față de mediul înconjurător vizează și respectarea calendarului impus României, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, față de colectarea și reciclarea deșeurilor electrice și electronice (DEEE). O astfel de atitudine poate fi transpusă în proiecte care, ulterior, să fie valorificate în sprijinul educației.

Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) se implică activ în această direcție și reiterează importanța reutilizării și reciclării DEEE, cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană a stabilit o rată minimă de colectare de 65% din media echipamentelor electrice și electronice puse pe piață în ultimii 3 ani, un obiectiv major pentru orice producător de astfel de echipamente.

În 2022, prin programul ”Dăm Click pe România”, AFF a dotat cu 4.000 de calculatoare recondiționate 258 din instituțiile de învățământ deficitare la acest capitol. Calculatoarele au fost dedicate laboratoarelor de informatică din școlile cu precădere din mediile defavorizate, acolo unde acestea nu au mai primit investiții în tehnologie de foarte mulți ani. Mai concret, ”Dăm Click pe România” a ajuns la 50.000 de copii din toate județele țării, pentru care acomodarea cu noțiunile digitale de bază a devenit mult mai facilă. În total, au fost colectate 118.000 de piese pentru echipamente de deșeuri electrice și electronice, din care au fost recondiționate 13,5%. Mai mult, datorită acestui program, 584.064 kg de emisii de CO2 au fost evitate.

”AFF recondiționează 13,5% din tot ceea ce colectează, cu impact pozitiv atât asupra mediului dar și în educația digitală. Ne dorim să lansăm un nou program adresat unităților de învățământ și ONG-urilor care au nevoie de calculatoare. În acest scop, facem un apel către toate companiile să se implice în activități de CSR și să dezvolte proiecte pentru a ajuta la digitalizarea educației. Avem nevoie în continuare de DEEE-uri, în special de echipamente IT, pe care companiile, dar și persoanele fizice să ni le predea gratuit”, declară Damien Thiery, Director General Ateliere Fără Frontiere.

În acest scop, este nevoie și de implicarea autorităților publice locale, care să inițieze proiecte pentru investiții în centre de colectare a DEEE, la scară largă.  La fel cum este nevoie de modele de business pentru economia circulară și de evidențierea unor politici care să susțină nu doar colectarea și reciclarea, ci și reutilizarea acelor echipamente aflate încă într-o stare bună de funcționare. În luna martie intră în vigoare și noua Lege (nr. 42/2023) privind aprobarea procedurii de pregătire pentru reutilizare a DEEE şi a cerinţelor de raportare şi monitorizare a echipamentelor destinate programelor dezvoltate de companii. Printre altele, această lege are ca obiect asigurarea transpunerii în legislaţia naţională a unor dispoziţii din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 referitoare la DEEE.

”Prin activitatea noastră, suntem conectați la tot ceea ce se întâmplă în acest domeniu și gândim programe care să aibă o dinamică favorabilă în mediul de învățământ românes. Știm că foarte mulți elevi, care nu au avut niciodată acasă un calculator, își doresc să evolueze din punct de vedere tehnologic. Totodată, în 2022, prin programul de integrare pe piața muncii inițiat de AFF, 27 de persoane vulnerabile au fost angajate în atelierul educlick al asociației  pentru colectarea, dezmembrarea și recondiționarea DEEE, dintre care 9 au fost persoane refugiate din Ucraina”, declară Damien Thiery, Director General Ateliere Fără Frontiere.

Calculatoarele donate prin ”Dăm Click pe România” fac parte din procesul de economie circulară al Ateliere Fără Frontiere, prin care asociația preia echipamentele IT uzate și alte DEEE în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, cu scopul de a fi recondiționate de către angajații aflați în programul de inserție socio-profesională, cu scopul final de a fi donate către școlile din zone vulnerabile din țară.

 

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies