Asistent medical suspect de infectare cu coronavirus, internat la spital în Timişoara

NewMoney 12/02/2020 | 10:43 Ştiri
Asistent medical suspect de infectare cu coronavirus, internat la spital în Timişoara

Un tânăr de 25 de ani, asistent medical, care a îngrijit patru pacienţi cu coronavirus în Germania, lângă Munchen, s-a prezentat la spital cu febră. El este acum internat la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, într-un salon special amenajat.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, medicul Virgil Musta, a declarat pentru News.ro că în prezent starea pacientului este una bună, dar se aşteaptă analizele de laborator de la Bucureşti care să confirme sau să infirme prezenţa coronavirusului la pacientul de 25 de ani.

”Este un pacient de 25 ani, asistent medical intr-un spital de lîngă Munchen, Germania. În perioada 25 ianuarie – 5 februarie a îngrijit 4 pacienţi cu coronavirus confirmat.  În data de 7 februarie a venit în ţară să îşi viziteze părinţii şi sora. Părinţii sunt din Reşiţa, sora şi cumnatul sunt din Gârâna. Ieri, prezentând febră şi ştiind că a luat contact cu pacienţi cu coronavirus, s-a prezentat la spital la Reşiţa, iar Reşiţa l-a trimis la noi. Acum este internat în salonul special amenajat pentru aceste cazuri. Un medic şi o asistentă dedicată, care poartă costume de protecţie, îl îngrijesc. S-au recoltat analize pentru coronavirus care au fost trimise la Bucuresti. Testele de gripă sunt negative, le-am făcut la noi. Starea sa este una bună, are uşoară tuse şi nu mai are febră. E posibil să fi fost doar o viroză. Rezultatul testului la alaniza de coronavirus îl primim mâine sau poimâine”, a declarat medicul Virgil Muştă.

La Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a fost amenajat un salon dedicat special pacienţilor internaţi cu suspiciuni de coronavirus.