Ştiri

ASF, undă verde la noua formulă de calcul a primei pentru asiguraţii cu risc ridicat

Noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraţilor cu risc ridicat, persoane fizice şi juridice, care deţin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone, este operaţională, fiind deja emise de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) mai multe oferte în acest sens Autorităţii de Supraveghere Financiare (ASF).

Soluţiile identificate pentru protejarea asiguraţilor RCA „încep să se concretizeze”, în contextul discuţiilor purtate de conducerea ASF cu reprezentanţii transportatorilor şi cu cei ai companiilor de asigurări, informează ASF.

„Posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA, certificatul de daunalitate şi monitorizarea electronică prin reţeaua de camere de supraveghere în trafic a valabilităţii RCA sunt măsuri cuprinse în Proiectul de lege care asigură transpunerea prevederilor Directivei 2021/2118/CE, care este deja înregistrat la Senatul României şi urmează să parcurgă etapele necesare în cadrul procesului legislativ”, se menţionează într-un comunicat.

De asemenea, efectuarea plăţii primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, posibilitatea diminuării valorii primei prin introducerea franşizei plătibilă doar în caz de daună şi alte elemente care privesc reducerea efortului financiar al potenţialilor asiguraţi urmează să fie introduse ca amendamente în cadrul proiectului legislativ menţionat anterior.

Revizuirea Normei nr. 20/2017

„ASF a demarat deja procesul de revizuire a Normei nr. 20/2017, necesar ca urmare a modificărilor ce vor fi aduse prin proiectul de lege privind transpunerea Directivei 2021/2118/CE. Termenul estimativ de elaborare este de 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial al României a proiectului de Lege, iar termenul de implementare a dispoziţiilor este de 30 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României”, se mai precizează în comunicat.

Totodată, ASF va continua să identifice şi să implementeze măsuri, pe termen mediu şi lung, necesare stabilizării pieţei RCA şi protejării drepturilor şi intereselor consumatorilor (persoane fizice şi persoane juridice).

Elena Marinescu

Recent Posts

MAGGI aduce aromele Asiei în bucătăriile românilor (P)

MAGGI lansează un nou portofoliu de produse inspirate de aromele diverse și tentante ale bucătăriei…

4 ore ago

Experții crypto spun că 99Bitcoins ar putea urma drumul Bitcoin în 2024 (P)

În contextul discuțiilor investitorilor despre evoluția standardului emergent al tokenului BRC-20 pe rețeaua Bitcoin, se…

5 ore ago

Bolt Food se lansează într-un nou oraș din România

Bolt lansează și în Brașov serviciul Bolt Food prin intermediul căreia utilizatorii pot comanda mâncare…

5 ore ago

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare…

6 ore ago

Varșovia: Debut fabulos al lui Kirill Shevchenko în fața multiplului campion mondial, Magnus Carlsen

A început Superbet Rapid & Blitz Varșovia, prima etapă a ediției 2024 a Grand Chess…

6 ore ago

Vineri începe campania electorală pentru alegerile din 9 iunie

Biroul Electoral Central informează că vineri începe campania electorală pentru alegerile din data de 9…

6 ore ago

Acest website folosește cookies