ASF a amendat Euroins cu 2,1 milioane de lei

Andrei Dumitru 01/10/2020 | 16:47 Ştiri
ASF a amendat Euroins cu 2,1 milioane de lei

ASF a amendat Euroins cu 2,1 milioane de lei, în urma unui control inopinat (600.000) și a activității de supraveghere (1,5 milioane lei), și a retras aprobările pentru directorul general și directorul adjunct, potrivit instituției, citate de financialintelligence.ro

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a efectuat, în perioada iulie – septembrie 2020, un control inopinat la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., având ca temă verificarea operațiunilor și a modului de înregistrare în evidențele contabile a operațiunilor de reasigurare și a rezervelor tehnice calculate în conformitate cu Norma nr. 38/2015.

În urma acțiunii de control a fost constatată o serie de deficiențe, în special cu privire la calculul rezervelor tehnice la data de 31 martie 2020, precum și înregistrarea eronată a unor operațiuni de recunoaștere a comisioanelor din reasigurare.

Ca urmare a aspectelor constatate, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis sancționarea societății, conform prevederilor legale, cu o amendă de 600.000 de lei.

Totodată, în urma activității de supraveghere realizată asupra elementelor incluse în raportările transmise de societate pentru data de 30 iunie 2020, a fost constatată o serie de deficiențe cu privire la modul de calcul al rezervelor tehnice constituite, în conformitate cu cerințele legislației Solvabilitate II (Legea nr. 237/2015), precum și cu privire la modul de determinare și de raportare a elementelor de fonduri proprii de bază ce acoperă cerința de capital de solvabilitate și cerința minimă de capital.

ASF a retras aprobările pentru directorul general și directorul adjunct ai Euroins

Conform prevederilor legale, pentru deficiențele constatate A.S.F. a aplicat următoarele măsuri: sancționarea societății cu amendă în sumă de 1,5 milioane de lei; sancționarea Directorului General și a Directorului Executiv cu amendă în sumă de 100.000 de lei fiecare și retragerea aprobărilor acordate de către A.S.F.

În plus, societatea are obligația de a transmite Autorității de Supraveghere Financiară un plan de finanțare și de redresare în vederea restabilirii indicatorilor de solvabilitate, în conformitate cu prevederile legii. De asemenea, societatea trebuie să revizuiască tarifele de primă RCA, având în vedere deficiențele constatate, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei.

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a mai decis, totodată, și:

  • Sancționarea cu amendă, în cuantum de 5.000 de lei, a companiei de brokeraj Holfin Insurance Reinsurance Broker S.A. (fosta Piraeus Insurance Reinsurance Broker Romania S.A.) și sancționarea cu amendă, în cuantum de 5.000 de lei, a companiei de brokeraj Titan Broker de Asigurare S.R.L. pentru neasigurarea continuității administrării societății, prin încălcarea prevederilor art.11 alin. (14) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări cu modificările și completările ulterioare.
  • Sancționarea cu avertisment, în urma controlului periodic efectuat, a BCR Pensii Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., în calitate de administrator al F.P.A.P. BCR și F.P.F. BCR Plus.

Ce spune Euroins

Euroins România Asigurare Reasigurare SA spune că a luat la cunoştinţă cu surprindere decizia ASF Romania, şi examinează toate opţiunile legale pentru a obiecta în faţa tuturor instituţiilor relevante din România şi Uniunea Europeană.

„Euroins Insurance Group a susținut și va continua să sprijine compania din România, pentru a răspunde chiar și acestei noi cereri din partea autorității de reglementare.

În trimestrul al treilea al acestui an, Euroins România a primit deja peste 76 milioane lei ca împrumut subordonat, iar acționarii au votat o nouă majorare de capital în valoare de 50 milioane lei. De asemenea, compania a luat o serie de măsuri de re-echilibrare astfel încât valoarea pachetului financiar de susţinere depăşeşte 275 de milioane de lei.

Cu toate deciziile și majorările de capital, compania este în măsură să respecte chiar şi această nouă cerere a autorității de reglementare.

Ca urmare a deciziei ASF Romania privind retragerea autorizaţiei actualei conduceri executive, managementul executiv va fi asigurat în continuare de membrii consiliului de administrație, în conformitate cu prevederile legale și statutul companiei. Euroins Romania îi asigură pe acţionari, clienţi, părţile vătămate şi intermediari că va continua să opereze în mod normal, ca şi până acum.

Operând în 9 țări, cu peste 3.000 de angajați și 2,5 milioane de clienți în regiunea CEE / SEE, Euroins Insurance Group este profund îngrijorată de faptul că o instituție a statului român tratează astfel o investiție care depășește 700 de milioane de lei, și care face parte dintr-un mare grup cu activităţi în mai multe industrii, şi va căuta să-și facă dreptate”, se arată într-un comunicat de presă.