ARMO și Google se așteaptă la o creștere temperată a vânzărilor online de Black Friday și în perioada Sărbătorilor de iarnă

NewMoney 27/10/2022 | 11:06 Ştiri
ARMO și Google se așteaptă la o creștere temperată a vânzărilor online de Black Friday și în perioada Sărbătorilor de iarnă

Cifra de afaceri totală pentru sectorul e-commerce B2C este estimată la 7 miliarde de euro pentru anul 2022, iar procentul reprezentat de comerțul electronic în total comerț este de 14%, conform datelor prezentate recent de Cristian Pelivan, Director Executiv ARMO, în cadrul conferinței E-Innovation: Alternative Methods to Grow in E-Commerce powered by PayPo.

În cadrul aceluiași eveniment a avut loc lansarea oficială în România a jucătorului PayPo, lider pe piața de metode de plată tip Buy Now Pay Later în Polonia și Europa Centrală și de Est. Radoslaw Nawrocki și Raul Durma au prezentat în cadrul conferinței mai multe informații cu privire la planurile de viitor ale PayPo în România și investiția în dezvoltarea echipei locale din România se vor ridica la 20 milioane de euro și planurile sunt ca aceasta să ajungă să aibă între 60 și 80 de angajați. Prin intermediul metodei de plată PayPo, clienții magazinelor online care aleg această opțiune au posibilitatea de a amâna plata pentru produsele din comandă cu până la 30 de zile, fără costuri suplimentare.

Conform datelor prezentate în cadrul aceluiași eveniment de Valentin Deleanu, Senior Agency Account Strategist Google România, așteptările pentru sezonul de Black Friday și Sărbători sunt per total de creștere temperată, tendință care arată maturizarea pieței de comerț online din România. Pentru 2021, numărul de oameni care declară că au făcut achiziții de Black Friday a fost în scădere față de 2020, ajungându-se la un procent de 53% dintre internauți care spun că au făcut cumpărături online de Black Friday. Conform estimărilor și datelor prezentate de Google, vânzările din retailul românesc sunt per total în continuare în creștere, dar această creștere a fost încetinită odată cu creșterea inflației și odată cu ridicarea restricțiilor pentru sezonul de vară. Există o creștere de 4% a vânzărilor online de la un an la altul, dar aceasta este mai mică decât creșterile obișnuite din ultimii ani.

Datele legate de căutările realizate de internauții români pe Google ne arată de asemenea o creștere a numărului de căutări legate de Black Friday, dar și o creștere concomitentă a numărului de căutări legate de alte evenimente de shopping cum ar fi Paștele, Crăciunul și Back To School. Ca urmare, se poate observa că a avut loc o ponderare a interesului față de Black Friday și o creștere a interesului față de alte evenimente de shopping. De asemenea, se observă un interes în scădere ca număr de căutări în ziua de Black Friday, dar un interes crescut per total perioadă, ceea ce arată că fenomenul de Black Friday nu mai este concentrat în jurul unui singur weekend, ci este răspândit pe întreaga perioadă a lunii noiembrie.

Tot conform datelor prezentate de Google pentru 2021, cumpărătorii online din România au început să planifice din timp cumpărăturile de Black Friday, iar deciziile spontane de achiziție din acest sezon au început să dispară. 67% dintre cumpărătorii online din România au început pregătirile de Black Friday cu mai mult de 7 zile înainte de începerea campaniei în anul 2021 și această tendință ne așteptăm să fie prezentă și în acest an. De asemenea, peste 90% dintre achizițiile făcute de cumpărătorii online în acest sezon au fost produse de necesitate sau produse ce trebuiau înlocuite. Majoritatea celor care fac cumpărături în perioada Black Friday cumpără produse pentru ei sau familie, cumpărăturile de cadouri fiind rezervate pentru perioada imediat următoare Black Friday, în perioada dinainte de Sărbătorile de iarnă.

În acest context al creșterii loialității față de retaileri, Marinela Neacșu, Marketing Manager MODIVO România, a anunțat în cadrul conferinței deschiderea magazinului fizic MODIVO din Mega Mall București. Noul magazin va fi un concept inovativ de spațiu multimedia care își propune să educe consumatorul în ceea ce privește shoppingul online. Retailerul MODIVO numără în prezent peste 8 milioane de clienți distribuiți în cele 19 piețe în care magazinele online epantofi și modivo vând în prezent, iar pentru dezvoltarea retailerului serviciile de tip “probează înainte să cumperi” au dus foarte mult la loializarea clienților. De aici, și afinitatea retailerului MODIVO pentru metodele de plată amânate tip BNPL. Modivo și ePantofi au lansat recent în România parteneriatul cu PayPo prin care clienții celor 2 platforme e-commerce au posibilitatea să comande produse și să plătească comanda în decurs de 30 de zile.