Arafat, anunț îngrijorător: Semnalul este că sunt tot mai multe cazuri grave. Ne ducem către 900 de cazuri

Elena Marinescu 17/07/2020 | 21:02 Ştiri
Arafat, anunț îngrijorător: Semnalul este că sunt tot mai multe cazuri grave. Ne ducem către 900 de cazuri

Doctorul Raed Arafat a declarat vineri că, la această oră, nu mai există locuri libere la Terapie Intensivă. Pacienții gravi sunt duși la spitale din afara Bucureștiului, dar și acestea încep să nu mai aibă loc la terapie intensivă. Este vorba despre Institutul Matei Balș, Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, Institutul „Marius Nasta” și spitalul militar de campanie.

”Și spitalul Militar de Campanie din București este plin și nu mai are locuri la terapie intensivă. TIR-uri ATI sunt deja în 3 județe, iar al patrulea va fi în București”, spune șeful GCS.

Semnalul este că sunt tot mai multe cazuri grave. La acest moment, analiza de la ora 18 ne arată ca avem un nou record de cazuri și mâine vom avea din nou o cifră record. În ultimele 24 de ore, între ora 18 și 18 s-au raportat 866 de cazuri. Mâine vom avea peste 850 de cazuri și ne ducem către 900”, a declarat Arafat la Digi 24.

Raed Arafat face un apel la responsabilitate și îi roagă pe cei infectați cu nou coronavirus care s-au externat la cerere, peste 900 de persoane, să se izoleze acasă ca să nu răspândească virusul și să aibă grijă ca să nu-și infecteze familia.

Potrivit şefului DSU, la ora actuală sunt 800 de localități cu COVID-19 şi există cazuri clare în care persoanele simptomatice care s-au externat la cerere au infectat mai multe persoane din jurul lor. Dr. Arafat propune ca în unele zone să se ia măsuri restrictive cât mai curând: „În loc să iei măsuri generalizate, pe întreg teritoriul țării, cel mai bine e să aplici o carantină locală”.

El susţine că Legea carantinării va permite luarea unor măsuri mai bune pentru protejarea populaţiei şi a precizat că se vor consemna creșteri mai mari de cazuri în luna august, când s-ar putea ajunge la 1.200 de cazuri pe zi.

Până vineri, 17 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.802 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.598 au fost externate, dintre care 22.312 de pacienți vindecați și 2.286 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 799 de noi cazuri de îmbolnăvire din din 18.986 de teste efectuate. La ATI, în acest moment, sunt internați 273 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 925.001 teste.