Aquila investește peste 220.000 euro în ridicarea de centrale fotovoltaice cu o capacitate totală de 230 Kw

Andrei Dumitru 21/10/2022 | 11:03 Ştiri
Aquila investește peste 220.000 euro în ridicarea de centrale fotovoltaice cu o capacitate totală de 230 Kw

Aquila, unul din liderii pieței de distribuție de bunuri de larg consum, își eficientizează fluxurile energetice și investește peste 220.000 de euro în extinderea centralei fotovoltaice inaugurate în acest an și în ridicarea unei noi centrale în Ploiesti, cu o capacitate totală combinată de 230 Kw.

Punem accentul pe sustenabilitate în multiple arii de activitate, iar sustenabilitatea energetică este una dintre prioritățile-cheie. Pentru un plus de eficiență, previzibilitate și control, am ales să investim accelerat în aria centralelor fotovoltaice. Ne susținem, astfel, un nivel previzibil de cost, ne putem menține angajamentele de calitate și performanță și, în același timp, ne reducem amprenta asupra mediului, prin diminuarea consistentă a emisiilor”, declară Razvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane, Aquila.

Centralele fotovoltaice se situează în Ploiești și vor reduce nivelul emisiilor de CO2 aferente energiei electrice cu peste 113 tone pe an.

Investiția este repartizată astfel:

  • Peste 202.000 euro investiți în ridicarea centralei fotovoltaice inaugurată anul acesta cu o capacitate de 100 Kw și în extinderea sa, recent pusă în funcțiune, cu o capacitate adițională de încă 100 Kw. Întreaga investiție se va amortiza în trei ani;
  • Aproximativ 20.000 euro investiți în ridicarea unei noi centrale, cu o capacitate de 30 Kw, ce deservește sediul social al Aquila, urmând ca investiția să se amortizeze în 3,5 ani.

Potrivit companiei, centrala fotovoltaică, recent extinsă la o capacitate totală de 200Kw, va duce la o reducere cu 60% a cantității de energie electrică achiziționată pentru locul respectiv de consum, în timp ce a doua investiție, situată la sediul social al Aquila, va genera, la rândul său, economii de aproximativ 27% din cantitatea de energie electrică achiziționată pentru acest loc de consum.

În prezent, mai mult de jumătate din energia electrică consumată de Aquila provine din surse regenerabile.