Un proverb englez spune aşa: „Dacă mă înşală cineva o dată, să-i fie ruşine; dacă mă înşală cineva de două ori, să-mi fie ruşine“. Cuvintele confirmă apetitul ironic al unei naţii care vede în utopie paradisul proştilor. Şi explică de ce aceiaşi englezi cred că, semantic vorbind, naivitatea e înlocuitorul flauşat al prostiei. Există, nu-i vorbă, oameni pentru care calendarul are o singură zi: 1 aprilie. Sunt cei dispuşi să creadă orice din partea oricui, oricum, oriunde şi oricând. Altfel spus, candizii descinşi din personajul lui Voltaire şi cuplaţi la recolta tehnologică a mileniului. Pe Pangloss, profesorul care pompează optimism leibnizian în mintea şi în sufletul lui Candide, îl cheamă altfel astăzi, dar încă nu s-a săvârşit de pe pământ. Şi elevii sunt alţii, desigur. Dar aşa cum inteligenţa artificială n-a câştigat nicio bătălie cu prostia naturală, tot aşa există în continuare atleţi ai candorii care, cuceriţi de Leibniz şi de monadele lui, cred că totul e perfect în cea mai bună lume cu putinţă. Or, cine crede aşa ceva până la urmă plăteşte. Cu aceeaşi monedă sau, mai ştii?, cu aceeaşi monadă.
Trimitere la Darwin. Naivul există spre a fi exploatat. Păcălit, dus cu preşul sau cu zăhărelul, înşelat, escrocat, păgubit etc. Lista de sinonime e lungă, acoperitoare. Şi chiar dacă, în ordinea absolută, naivul care încasează păcăleala e deasupra lichelei care păcăleşte, în planul teluric al existenţei raportul se inversează. Licheaua stă în mijlocul ringului, cu pumnul ridicat triumfător, pe când naivul e chircit la podea, aşteptând numărătoarea şi proclamarea K.O.-ului. Procedeul se cheamă the survival of the fittest şi trimite la Darwin. Numele savantului nu se găseşte pe lista de lecturi a naivilor, poate şi fiindcă are un optimism mai greu de dibuit.
Nici naivii români, cu locul lor bine definit în orchestra mondială a candizilor, nu mănâncă evoluţionism pe pâine. Ei au, în schimb, de aproape trei decenii încoace, scuza schimbării de regim politic, de orizont şi de paradigmă. După ce-i cade vălul comunismului de pe ochi, naivul român întreţine – febril sau discret – convingerea că, după atâtea privaţiuni şi suferinţe, va avea parte în fine de bucurii şi surprize. Iar surprizele adevărate sunt cele pentru care nu mişti un deget. Memoria anonimă reţine dialogul dintr-o gară turcească între un pasager şi un hamal. Pasagerul: „Buluc calabalâc bucluc“. Hamalul: „Hatâr chilipir bacşiş“. Fiind reveria bacşişul realităţii, nimic nu-l opreşte pe naivul român să viseze la un semn care o să-l îndrepte spre prosperitate. Şi să aştepte, de fapt, un apel de la lichele.
Iar apelul vine. Nu neapărat telefonic, se poate şi pe e-mail. Una dintre epidemiile de pseudoîmbogăţire din anii trecuţi este cea a „scrisorilor nigeriene“. Sigur, Nigeria e doar numele de cod, escrocheria se poate produce oriunde. Omul de afaceri nigerian îţi trimite – poate aţi şi primit – o scrisoare în care ţi se propune o afacere confidenţială, de pe urma căreia ai de câştigat sute de mii sau milioane de dolari. Dacă ştergi mesajul, eşti deja mai bogat. Dacă-i dai curs, îţi asfaltezi drumul spre dezastru. Poate că de aceea nu avem suficient asfalt pentru autostrăzi: a fost folosit individual pentru infrastructura naivităţii penalizabile.
Teste de naivitate. Afacerea confidenţială îţi seacă resursele sub pretextul că ţi le sporeşte şi, în funcţie de cât ghinion ai, te împinge la ruină, în depresie sau sub roţile unui tren. Sigur, există şi varianta în care omul de afaceri tocmai a fost răpit de un grup de tuaregi şi îţi solicită banii de recompensă, urmând să ţi-i restituie cu o dobândă de 3.000% după eliberare. Există oricând un doctor Sobugi sau un profesor Nmebe dornici să-ţi testeze nivelul de credulitate. Iar dacă îi cedezi, e cazul să umbli la stima de sine. Complimente, tocmai ai devenit un „mugu“. Adică un fraier.
Sigur, cele mai convingătoare atacuri asupra naivilor se declanşează telefonic. Şi fructifică exact lucrul pe care-l produc: panica. În faţa unui e-mail, poţi să analizezi, să te consulţi cu cineva şi să nu marşezi la matrapazlâc. Licheaua telefonică e greu de combătut fiindcă e informată şi persuasivă. Ştie că eşti o bătrână din sectorul 4 care locuieşte singură, e bogată şi are o nepoată la care ţine ca la ochii din cap. Mai ştie că nepoata abia şi-a luat carnet de conducere şi maşină. Aşa prinde contur „metoda accidentul“, în care bătrâna e escrocată emoţional şi pusă să-şi dea toţi banii pentru avocatul care, băiat gigea, o să se înfiinţeze personal la ea acasă spre a o scuti de un drum. Banii vor fi folosiţi, chipurile, pentru a o scoate din belea pe nepoata care tocmai a comis un accident de circulaţie pe o trecere de pietoni. Unde mai pui că victima era un copil frumuşel foc, care în cel mai bun caz o să-şi petreacă restul vieţii în cărucior.
Aproape că ţi-e dor de apelurile de la lichele de acum douăzeci de ani: „În schimbul a doar-trei milioane de lei (vechi), puteţi câştiga un mixer“. Sau: „Felicitări, aţi fost tras la sorţi pentru o croazieră gratuită pe Mediterana. Tot ce trebuie să faceţi e să trimiteţi 5.000 de dolari la următoarea adresă“.
Ce timpuri!
