Anul pe cale să se încheie a însemnat încă un pas spre transferul definitiv al centrului de greutate al scenei politice internaționale către regiunea Asia-Pacific. Desigur, lumea euroatlantică va continua să rămână un pol important al geopoliticii și economiei mondiale, însă nu cel mai important. Această tranziție este aidoma reașezării plăcilor tectonice. Țările și societățile umane încep să privească tot mai mult către această „lume nouă“ a Asiei-Pacific, cu cea mai numeroasă populație, cu o populație preponderent tânără, o lume cu cel mai mare și consistent potențial de creștere.
Dragonul Roșu. Această reorientare o simțim și în interiorul Uniunii Europene, cu națiuni care încearcă să se lege cât mai mult de acest mare curent al istoriei. Cele mai importante ambasade ale Franței și Germaniei, în termeni de efective, sunt cele de la Beijing, capitala Chinei. Țări nou- integrate în UE caută să atragă în economiile lor capital chinez, așa cum fac Polonia și Ungaria.
În acest timp, România se mulțumește numai cu „Dragonul Roșu“ și tratează cu superficialitate interesul Chinei (deținătoare a licenței CANDU) pentru finalizarea Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Reorientarea Turciei, pierderea interesului acesteia pentru integrarea europeană, nu trebuie înțeleasă drept un capriciu al lui Recep Erdogan (care nu este decât vârful aisbergului), ci o consecință a orientării sistemului internațional spre Asia. La fel instalarea administrației Trump la Casa Albă, alt eveniment notabil al anului 2017. Redimensionarea prezenței americane pe mapamond, afirmarea interesului strategic în Asia-Pacific nu reprezintă neapărat un capriciu al noului locatar din Biroul Oval care, într-adevăr, are o manieră tranzacțională de a privi relațiile internaționale, ci mai degrabă adaptarea la o nouă realitate.
În căutarea unui drum. Reemergența Rusiei are o puternică dimensiune asiatică, iar procesul de la Astana, de găsire a unei soluții pentru Siria, a însemnat o evidentă marginalizare a lumii europene. Această lume europeană își caută drumul, între confirmarea Brexit-ului de către Londra și transformarea proiectului european. Acesta din urmă începe tot mai mult să se dezvolte în cercuri concentrice, prin consolidarea supremației nucleului-dur, în primul rând a cuplului franco-german întărit și ca urmare a noului leadership de la Paris (Emmanuel Macron) și a reconfirmării de la Berlin (al patrulea mandat pentru Angela Merkel).
Relocarea celor două agenții europene de la Londra, Agenția Bancară și Agenția Medicamentului, către țări din nucleul-dur și abandonarea principiului distribuției echitabile care să acorde prioritate țărilor lipsite de instituții europene, reprezintă o dovadă suplimentară a noii transformări a proiectului european și a delimitării clare centru-periferie.
Chiar mult-lăudata autonomie strategică europeană va consolida și mai mult centrul (țările puternic industrializate din uniune și cu programe serioase de cercetare), în dauna acelor țări lipsite de infrastructură și, în definitiv, de voința de a juca vreun rol. Felul în care președintele francez Emmanuel Macron a reușit să deturneze summitul digital de la Tallin din 29 septembrie pe chestiuni ce țineau de reforma proiectului UE, arată greutatea pe care o vor avea țările mici ale Uniunii de a-și promova o agendă proprie.
Și Zimbabwe a înțeles. Africa se adaptează și ea acestui trend, în ciuda faptului că rămâne dominată de vechile puteri coloniale. Totuși, pătrunderea masivă a capitalurilor chineze și indiene (foarte prezente în Africa de Vest) și deschiderea unei baze militare chineze la Djibouti arată că cine vrea să aibă o șansă în noua lume se adaptează trendului. Chiar și establishment-ul din Zimbabwe a înțeles că izolarea bătrânului dictator Robert Mugabe nu mai poate continua în noul context.
Lumea arabă a continuat și în acest an să rămână în mare parte un tărâm al convulsiilor și al confruntărilor, traversată de clivaje profunde care o împiedică să își valorifice potențialul, un teren al confruntărilor dintre marile puteri clasice și cele regionale precum Turcia, Iran și Israel. Vestea bună a fost înfrângerea Statului Islamic în Siria și în Irak, deși nebuloasa teroristă va continua să producă suferință atât în statele musulmane, cât și în bătrânul Occident.
O altă veste bună este dată de accentuarea mobilității care ne face pe tot mai mulți să ne simțim cetățeni ai unei singure lumi. Astfel este posibilă înțelegerea globală a fenomenelor chiar în zonele uitate de istorie.
