Antreprenorul Rareș Bănescu duce Retargeting Biz la nivelul următor. Primul pas a fost deja făcut

Senica Micu 22/10/2021 | 10:48 Digital
Antreprenorul Rareș Bănescu duce Retargeting Biz la nivelul următor. Primul pas a fost deja făcut

Cu investiții de peste trei milioane de euro în lansarea noii platforme de marketing automatizat all-in-one, antreprenorul Rareș Bănescu duce Retargeting Biz la nivelul următor, mizând și pe ex­tinderea în țări din afara Europei.

„În tehnologie trebuie să investești continuu“, spune din start Rareș Bănescu, chief executive officer (CEO) și fondator al companiei Retargeting Biz, care acti­vează deja pe patru piețe europene, în regiuni cu potențial mare de dezvoltare pentru comerțul online. După ce a inovat continuu în ultimii ani, antreprenorul se pregătește astăzi de o nouă etapă, cen­trată printre altele pe extinderea segmentului de clienți către retailerii mari din online și pe expansiunea nu doar eu­ropeană. Care este însă miza din spatele acestei strategii, care vine la pachet cu o investiție de aproximativ trei milioane de euro?

Și care este noutatea? La jumătatea lunii septembrie, aplicația românească Retarge­ting Biz anunța lansarea unei noi platforme de marketing automatizat all-in-one, dedicată magazinelor online și clienți­lor acestora. „Ceea ce am făcut noi a fost să urmărim tendințele pieței. Produsul actual răspunde practic tuturor nevoilor unui magazin online, atât celor de dimen­siuni mici și medii, cât și celor mari și foarte mari. Vom continua să investim în dezvoltarea aplicației, atât în actualizarea permanentă a serviciilor curente, cât și în adăugarea de noi servicii pentru magazinele online“, spune antreprenorul despre acest produs.

Evoluția de până acum a companiei lui Rareș Bănescu a fost strâns legată de cea a comerțului online, unul dintre domeniile cu creșteri semnificative în pandemie. Po­trivit estimărilor principalilor jucători ci­tați într-un studiu al GPeC, comerțul online ar urma să depășească valoarea de 6,5 miliarde de euro la finalul acestui an, cu un miliard de euro mai mult decât în 2020.

Privind retrospectiv, omul de afaceri spune că „a fost o perioadă propice“, atât prin creșterea valorii conturilor clienților actuali, cât și prin intrarea în online a unor clienți noi, care până la momentul pandemiei erau fideli doar comerțului offline. „Pandemia nu ne-a speriat, ci, dimpotrivă, am continuat pregătirea pentru lansarea noii versiuni a platformei noastre. Toto­dată, ne vom extinde. Suntem deja pre­zenți în Ungaria, Bulgaria și Grecia, unde avem echipe locale și o bază de clienți. Fiind un SaaS (software as a service, n.r.) și având deja platforma tradusă în mai multe limbi, extinderea internațională este o di­recție pe care o urmărim și în care investim“, punctează antreprenorul.

Concret, acesta este interesat atât de țări din Europa precum Italia și Spania, cât și de state din afara Bătrânului Continent, cu potențial mare pentru comerțul online. Potrivit spuselor sale, investiția într-o piață nouă diferă în funcție de maturitatea acesteia, dar și de modelul de extindere pentru care optează, cu echipa locală sau prin coordonarea activității de la distanță. Adică de la zeci de mii de euro până la câ­teva sute de mii.

În paralel, compania își propune să atragă și un număr mai mare de clienți. „Pe parcursul acestui an, ne-am situat la un portofoliu de 700-1.000 de clienți, majoritatea fiind deja în platforma nouă. În pe­ri­oada următoare vom veni cu un upgrade pentru zona de ads (Facebook, Instagram și Google), cu un modul de feedback și NPS (net promoter score, n.r.) foarte util pentru magazinele online în relația cu clienții lor finali. Aceste două dezvoltări sunt deja în lucru și estimăm lansarea lor în lunile următoare“, spune și Alina Mi­trică, director comercial Retargeting Biz.

Cifra de afaceri pe care mizează Rareș Bănescu

În cifre de afaceri, Bănescu mi­zează pe un volum de aproximativ 12-13 milioane de lei (2,5-2,7 milioane de euro) anul acesta, în creștere față de cele 10 mili­oane de lei din 2020 (peste două milioane de euro). La momentul de față, piețele externe reprezintă în jur de 35-40% din cifra totală de afaceri, cu valori mai mari pentru piața din Grecia, țară unde guvernul a fi­nanțat digitalizarea afacerilor și deschide­rea comerțului offline către online. „Este adevărat că pandemia a favorizat comerțul online, însă tendința de creștere exista oricum și se va menține. Mai avem drum lung până să ajungem la gradul de maturitate al pieței întâlnit în Statele Unite sau în țările din vestul Europei. România este departe de a fi o piață matură pentru e-commerce, așa că există mult potențial. Aceeași situa­ție o întâlnim și în Grecia, Bulgaria și Ungaria“, mai spune Alina Mitrică.

În ceea ce privește avantajele magazi­nelor online care implementează soluția Retargeting Biz, acestea sunt automatizarea și personalizarea campaniilor de marketing, gestionarea principalelor canale de marketing dintr-o singură platformă, dar și eficientizarea resurselor umane și financiare folosite.

Pentru majoritatea platformelor de e-commerce există deja integrare, astfel în­cât activarea magazinului online se face ra­pid, în câteva clickuri. Pentru celelalte plat­forme sau site-uri, echipa tehnică și de customer support de la Retargeting Biz vine desigur cu mai multe soluții.

„Fiind o platformă foarte complexă, procesul a durat doi ani și jumătate, iar la rea­lizarea ei au lucrat mai multe echipe, atât interne, cât și externalizate. În cifre, o medie de 15 ingineri software au lucrat în ace­lași timp la platformă, asta, pe lângă re­sur­sele de business intelligence, testing, design, UX/UI (user experience și user interface, n.r), project management și con­tent“, detaliază Bănescu.

În prezent, echipa Retargeting Biz este formată din peste 50 de persoane, dintre care 35 se află în Ro­mâ­nia, iar restul – în piețele externe în care compania activează.

Istoria Retargeting Biz

Rareș Bănescu a început aface­rea Retargeting Biz în 2012 (într-o perioadă în care și magazinele online începuseră să se dezvolte într-un ritm rapid), dar până la implementarea propriu-zisă a soluției software a mai trecut un an. După încă un an de prezență pe piață, a reușit să atragă și un prim investitor – omul de afaceri Mugur Frunzetti, fondatorul Floria.ro, care a investit 500.000 de euro pentru dezvol­tarea platformei, devenind astfel acționar cu o parti­cipație de 30%. Între timp, Frunzetti și-a vândut părțile sociale, în structura actuală a acționariatului regăsindu-se ca acționar majoritar Rareș Bănescu.

Într-un alt dialog cu NewMoney, Rareș Bănescu spunea că această afacere s-a con­cretizat în urma unei nevoi personale de pe vremea când el însuși lucra în e-commerce și își dorea să comunice perso­na­lizat cu fiecare utilizator, în funcție de acțiunile acestuia. Încă de la început, so­luția software promovată de Retargeting Biz a fost catalogată drept inovatoare în piața de e-commerce din România și din regiune, fiind vorba despre o platformă au­to­matizată de marketing me­nită să ajute magazinele online să atragă trafic nou și să își îmbunătățească perfor­manțele în materie de vânzări.

Antreprenorul chiar a primit oferte să vândă compania și spune că, atunci când va considera oportună și avantajoasă această mișcare, probabil că o va face. „Nu ne vindem ieftin însă, pentru că știm cât valorăm.“,

Acest articol a apărut în numărul 125 al revistei NewMoney

Senica Micu are o experiență de peste zece ani în presa de business. A scris pentru mai multe publicații, precum Forbes, Money Express și Capital, realizând interviuri cu lideri de companii și antreprenori. În paralel, a coordonat diverse proiecte editoriale și s-a implicat în organizarea unor evenimente.