Ştiri

Antibiotice Iaşi va produce unul dintre cele mai utilizate antibiotice în pandemie

Antibiotice Iaşi a câştigat licitaţia organizată de Comisia Europeană pentru produsul AmoxiPlus (amoxicilină/acid clavulanic – pulbere sterilă injectabilă) şi va livra, la solicitarea ţărilor europene, 2,75 milioane de flacoane, într-un interval de 12 luni, informează compania printr-un comunicat remis vineri.

Comisia Europeană a finalizat recent licitaţia prin care asigură ţărilor membre stocurile necesare, pentru cel de-al doilea val al pandemiei, cu antibiotice betalactamice (amoxicilină cu acid clavulanic şi piperaciclină cu tazobactam).

„Cred că fiecare dintre noi trebuie să facă ceea ce ştie mai bine. Antibiotice pune la dispoziţia Europei un produs strategic de maximă importanţă pentru tratamentul infecţiilor asociate COVID-19. Am adjudecat licitaţia cu un preţ de bun simţ, de 1,19 euro/flacon, oferind ţărilor europene accesul la acest produs. Amoxicilina cu clavulanat este unul dintre cele mai valoroase medicamente pentru combaterea infecţiilor bacteriene şi nu numai. Noi, la Antibiotice, avem experienţă şi know- how de 65 de ani în producerea pulberilor sterile injectabile. Însă, dincolo de asigurarea necesarului cu AmoxiPlus a pieţelor europene, livrările se vor efectua având în vedere în primul rând acoperirea nevoii de medicamente antiinfecţioase pentru pacienţii din România. Ne respectăm contractele, asigurând continuitatea livrărilor către partenerii noştri naţionali”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iaşi.

Amoxicilina cu acid clavulanic, alături de piperaciclina cu tazobactam, reprezintă principalele produse recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în tratamentul antiinfecţios.

Câştigarea licitaţiei a presupus obţinerea unui punctaj maxim prin îndeplinirea cumulativă a patru condiţii esenţiale: calitate, termen valabilitate, preţ, rapiditate/promptitudine în livrare.

Antibiotice este singura companie farmaceutică din România care deţine un flux de producţie pentru pulberi sterile injectabile, primul produs fiind fabricat în 1955. Standardele de calitate implementate pe acest flux de producţie au fost recunoscute şi avizate FDA SUA (Food and Drug Administration).

Produs de peste 30 de ani, acest antibiotic de generaţie superioară este vândut de Antibiotice Iaşi în spitalele din România, Marea Britanie, Vietnam, Ungaria, Lituania, Irak, Yemen.

NewMoney

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

11 ore ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

11 ore ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

12 ore ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

13 ore ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

14 ore ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

14 ore ago

Acest website folosește cookies