ANPC a transmis alte şapte alerte de măşti neconforme în Sistemul de alertă rapidă al UE

NewMoney 27/11/2020 | 11:17 Ştiri
ANPC a transmis alte şapte alerte de măşti neconforme în Sistemul de alertă rapidă al UE

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă că alte şapte notificări ale României, în ceea ce priveşte alerte de măşti neconforme de pe piaţă au fost validate de Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.

”Aşa cum v-am obişnuit, Direcţia de Control şi Supraveghere Piaţă a ANPC este la datorie, mai ales în perioade grele şi complicate pentru toţi, cum este cazul acestor luni de pandemie. În tot acest timp, la iniţiativa şi sub coordonarea directă a Ministrului Economiei, Dl. Virgil Popescu, comisarii noştri au verificat piaţa măştilor comercializate în România, semnalând de fiecare dată problemele apărute. Suntem vigilenţi şi singura noastră preocupare este ca drepturile consumatorilor, viaţa şi sănătatea acestora, să nu fie puse în pericol. Până în acest moment, nu mai puţin de 12 alerte emise de ANPC, în numele ţării noastre, sunt prezente pe Sistemul de alertă rapidă RAPEX. Astfel, România contribuie susţinut la eforturile unite ale UE de a avertiza consumatorul european cu privire la produsele periculoase care pot intra pe piaţă, ” a declarat Eduardt Cozminschi, Preşedintele ANPC.

ANPC precizează că supraveghează permanent piaţa de bunuri şi servicii, mai ales cele necesare în acestă perioadă marcată de Covid-19, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârşit şi îi avertizează, pe acestă cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul ”produse interzise comercializării”.

ANPC prezintă şi alertele transmise:

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00160/20&lng=ro

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00161/20&lng=ro

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00162/20&lng=ro

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00163/20&lng=ro

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00164/20&lng=ro

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00165/20&lng=ro

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00166/20&lng=ro