Ştiri

ANPC a amendat cu 6,3 milioane de lei magazine din lanţurile Auchan şi Penny

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de 6,3 milioane de lei unor magazine care fac parte din lanţurile de retail Auchan şi Penny, din întreaga ţară.

Instituţia a derulat, la începutul lunii noiembrie 2023, o serie de acţiuni de control la 350 de unităţi, parte a lanţurilor menţionate. „În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat până în acest moment, următoarele sancţiuni: amenzi contravenţionale în valoare de circa 6,3 milioane lei, 108 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de aproximativ 230.000 lei, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 45 magazine, propunerea unor decizii de încetare a practicilor comerciale înşelătoare, s-a propus închiderea temporară, pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 4 unităţi, s-a propus închiderea temporară, pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni, pentru 1 unitate”, se arată într-un comunicat al ANPC, potrivit Agerpres.

Printre cele mai importante nereguli se numără folosirea unor vitrine frigorifice şi camere de frig deteriorate, cu zone extinse cu rugină, vopsea exfoliată, ventilaţie neigienizată cu depuneri de praf, impurităţi în strat grosier, prezenţa de lichide scurse, resturi alimentare, comercializarea unor produse alimentare congelate cu depuneri masive de gheaţă pe produs sau cu arsuri de congelare, comercializarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice, lovituri mecanice, deshidratări, comercializarea unor produse alimentare în afara datei limite de consum recomandată de producător.

De asemenea, în unităţi erau folosite spaţii de depozitare cu paviment neigienizat, cu impurităţi şi resturi de ambalaje şi au fost descoperiţi gândaci în aceste spaţii.

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au mai descoperit folosirea unor cuptoare de panificaţie cu igienizare precară, cu depuneri masive de resturi alimentare arse, comercializarea unor produse obţinute în unitatea proprie de carmangerie care nu respectau prevederile europene cu privire la afişarea listei de ingrediente, a procentului de grăsime şi raportul colagen-proteină, lipsa acordului de congelare în sistem lent a cărnii, conform autorizaţiei veterinare, diferenţe de preţ între preţul existent la raft faţă de cel de la casa de marcat sau chiar lipsa afişării preţului produselor.

„Continuăm acţiunile vizând marii retaileri. Aşa cum şi mica băcănie de cartier trebuie să respecte consumatorii şi legea, aşa şi aceste băcănii gigantice trebuie să o facă, indiferent de cui aparţin şi ce cifră de afaceri au!”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Elena Marinescu

Recent Posts

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

3 ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

15 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

15 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

15 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

17 ore ago

Acest website folosește cookies