ANM: Un nor de fum din zona Cernobîl se deplasează spre Odessa și nordul Mării Negre

Elena Marinescu 19/05/2022 | 20:43 Ştiri
ANM: Un nor de fum din zona Cernobîl se deplasează spre Odessa și nordul Mării Negre

ANM transmite că un nor de fum care conține izotopi radioactivi din zona Cernobîl se deplasează către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei – zona Odessa și nordul Mării Negre.

Autoritățile ucrainene au raportat miercuri că un incendiu a cuprins mai multe hectare de vegetație din zona de excludere. „Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, pe parcursul acestei zile (19 mai), se apreciază că direcția dominantă a vântului va fi dinspre nord-nord-vest către sud-sud-vest, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei – zona Odessa și nordul Mării Negre. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 40…45 km/h”, informează instituția.

„Începând din noaptea de joi spre vineri (19/20 mai) circulația aerului se va reorienta și se va realiza dinspre vest către est, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către estul Ucrainei și sud-vestul Rusiei”, potrivit ANM. În zona de evoluție a norului de fum, în intervalul 19 – 21 mai, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă, precizează meteorologii.