ANM, prognoză de coşmar pentru București: Temperaturi caniculare şi furtuni

Elena Marinescu 27/06/2021 | 13:18 Ştiri
ANM, prognoză de coşmar pentru București: Temperaturi caniculare şi furtuni

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru București. Astfel, vremea va deveni caniculară săptămâna viitoare, cu temperaturi de până la 36 de grade, dar pe timpul după-amiezelor și serilor sunt așteptate ploi și vijelii.

Conform ANM, în intervalul 27 iunie, ora 10:00 – 28 iunie, ora 9:00, în Capitală, vremea va fi călduroasă, iar după orele amiezii indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi posibil vijelie şi grindină. În intervale scurte de timp se pot acumula cantităţi de apă în medie de 10…20 l/mp.

Duminică vremea va fi călduroasă, iar după orele amiezii indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și posibil vijelie și grindină. În intervale scurte de timp se pot acumula cantități de apă în medie de 10…20 l/mp, spun meteorologii. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Începând de luni, temperaturile cresc și mai mult. Vremea va chiar caniculară în zilele de miercuri și joi, când temperaturile maxime vor ajunge până la 35…36. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 18 și 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în orele amiezilor și ale serilor, când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Administraţia Naţională de Meteorologie menţionează că va actualiza prezentele informaţii meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.