Ştiri

ANM: Ploi moderate şi intensificări ale vântului în toată ţara, până vineri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până vineri dimineaţa la nivelul întregii ţări.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 17 ianuarie, ora 15:00 – 19 ianuarie, ora 10:00, vor fi precipitaţii moderate cantitativ în vestul şi nord-vestul ţării. De asemenea, miercuri (17 ianuarie) în nordul Carpaţilor Orientali şi pe crestele Munţilor Apuseni vor mai fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În zona de munte se vor acumula cantităţi de apă de 20 – 30 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp, fenomen ce va determina topirea stratului de zăpadă. Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi nord-vestice, cu rafale în general de 45 – 55 km/h, iar în zonele montane înalte de 60 – 80 km/h.

Meteorologii precizează că, vineri, 19 ianuarie, aria precipitaţiilor se va extinde, acestea urmând a se transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare.

Vremea în București

Meteorologii estimează pentru zona municipiului Bucureşti o vreme caldă în următoarele trei zile, cu valori termice maxime ce vor atinge 10 grade Celsius, deşi în anumite intervale va mai ploua slab.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 17 ianuarie, ora 15:00 – 18 ianuarie, ora 8:00, în Capitală, vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil în timpul zilei şi mai mult noros noaptea. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 5 – 7 grade, iar cea minimă între -3 grade şi -1 grad.

Totodată, în perioada 18 ianuarie, ora 8:00 – 19 ianuarie, ora 10:00, regimul termic va deveni cald pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua slab, mai ales în prima parte a intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, în timp ce minima va ajunge la 3 grade.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

3 ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

3 ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

16 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

16 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

16 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

17 ore ago

Acest website folosește cookies