Ştiri

ANM: Cod galben şi cod portocaliu de ploi. 34 de județe sunt afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, valabile până vineri dimineaţa, în 34 de judeţe, inclusiv în Municipiul Bucureşti.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 20 mai, ora 10:00 – 21 mai, ora 10:00, va fi Cod portocaliu de vreme rea în zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Apuseni, precum şi în sudul Moldovei şi nord-estul Munteniei, unde vor fi ploi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 40 – 60 l/mp.

 

De asemenea, la peste 1.700 de metri altitudine, ploile vor determina topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 şi 140 cm.

Judeţele vizate de Codul portocaliu sunt: Galaţi, Brăila, Vrancea, Prahova, Covasna, Dâmboviţa, Braşov, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor şi Caraş-Severin.

Potrivit meteorologilor, un Cod galben de instabilitate atmosferică va fi în vigoare până vineri, la ora 10:00, iar în Muntenia, Banat, Crişana şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, Olteniei, Dobrogei şi Moldovei, precum şi la munte, vor fi averse însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

Codul galben vizează zone din judeţele: Vrancea, Prahova, Covasna, Dâmboviţa, Braşov, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor, Caraş-Severin, Arad, Bacău, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sălaj, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

ANM precizează că astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar de scurtă durată şi pe areale mai restrânse.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o zi ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

o zi ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies