Ştiri

ANM: Cod galben de vijelii şi grindină, până sâmbătă dimineaţă, în 12 judeţe

Meteorologii au emis Cod galben de vijelii, descărcări electrice, ploi torenţiale şi grindină, până sâmbătă dimineaţă, în 12 judeţe din Oltenia, Muntenia, Transilvania şi nordul Moldovei. Totodată, până vineri seară, este Cod portocaliu de ploi abundente în 18 judeţe.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben valabilă de joi, de la ora 12.00, până sâmbătă, la ora 10.00, interval în care, în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, în Oltenia şi local în Muntenia, Transilvania şi nordul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp.

Judeţele vizate sunt Bistriţa-Năsăud, Mureş, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Iaşi, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu.

Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.

De asemenea, de joi de la ora 16.00 şi până vineri, la ora 21.00, va fi Cod portocaliu de ploi abundente.

„În intervalul menţionat, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Botoşani, precum şi în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Alba şi Bacău, vor fi perioade cu ploi abundente şi în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40…50 l/mp şi pe arii restrânse 60…70 l/mp. La altitudini de peste 2000 m, ploile vor determina topirea şi cedarea apei din troienele de 70…90 cm, încă existente pe crestele Carpaţilor Meridionali”, arată ANM.

Andrei Dumitru

Recent Posts

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot de la Alegerile Europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, ordinea de pe buletinele de…

38 de minute ago

Garanti BBVA lansează un chatbot care utilizează tehnologia GPT

Garanti BBVA lansează chatbot-ul de ultimă generație, GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și…

52 de minute ago

Care sunt cele mai comandate deserturi pe Glovo în zilele de Paște

Glovo a realizat o analiză privind cele mai comandate produse de către români pentru masa…

2 ore ago

Ce program vor avea magazinele Lidl din România de Paște

Anul acesta, Lidl România le oferă angajaților din cele peste 350 de magazine două zile…

2 ore ago

Ștefan Mandachi și Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator

Într-un context economic în care antreprenoriatul românesc cunoaște o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Ștefan…

3 ore ago

RoGBC: Valoarea caselor verzi se apropie de trei miliarde de euro

Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept „Green Homes” sau au obținut…

3 ore ago

Acest website folosește cookies