Ştiri

ANM: Cod galben de ploi, ninsori și viscol

Meteorologii au emis Cod galben de ploi importante cantitativ în nordul Munteniei şi sud-vestul Moldovei şi de ninsori abundente, intensificări ale vântului şi viscol, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Avertizarea este valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), avertizarea Cod galben va fi în vigoare de sâmbătă, de la ora 8.00, până duminică, la ora 10.00.

„În nordul Munteniei şi în sud-vestul Moldovei, cu precădere în zona subcarpatică şi la altitudini mai mici de 1.700 m, vor predomina ploile. Acestea vor fi în general importante cantitativ şi se vor acumula peste 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp. În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în general la altitudini de peste 1700 m, va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, în zona montană înaltă vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi scăzută”, a transmis ANM.

Temporar, va ploua în majoritatea regiunilor, iar în cele sudice şi estice se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe alocuri 15-20 l/mp.

Vremea în București

În Bucureşti, până sâmbătă dimineaţă cerul va fi noros, iar până spre orele serii, trecător va mai ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7-8 grade, iar cea minimă de 2-3 grade. Din a doua parte a nopţii se va forma ceaţă, care trecător va fi asociată cu burniţă.

De sâmbătă, de la ora 8.00, şi până duminică, la ora 10.00, cerul va fi noros şi mai ales pe parcursul zilei şi în orele serii va ploua. Ploile vor fi moderate, iar în medie se vor acumula cantităţi de apă de 10-15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu viteze la rafală de 30-35 km/h. Regimul termic va fi caracterizat de valori mai mari decât cele climatologic specifice datei, astfel că în orele amiezii se vor înregistra 8-9 grade, iar temperatura minimă va fi de 5-6 grade. La începutul intervalului va fi ceaţă asociată trecător cu burniţă.

NewMoney

Recent Posts

MAGGI aduce aromele Asiei în bucătăriile românilor (P)

MAGGI lansează un nou portofoliu de produse inspirate de aromele diverse și tentante ale bucătăriei…

5 ore ago

Experții crypto spun că 99Bitcoins ar putea urma drumul Bitcoin în 2024 (P)

În contextul discuțiilor investitorilor despre evoluția standardului emergent al tokenului BRC-20 pe rețeaua Bitcoin, se…

5 ore ago

Bolt Food se lansează într-un nou oraș din România

Bolt lansează și în Brașov serviciul Bolt Food prin intermediul căreia utilizatorii pot comanda mâncare…

6 ore ago

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare…

6 ore ago

Varșovia: Debut fabulos al lui Kirill Shevchenko în fața multiplului campion mondial, Magnus Carlsen

A început Superbet Rapid & Blitz Varșovia, prima etapă a ediției 2024 a Grand Chess…

6 ore ago

Vineri începe campania electorală pentru alegerile din 9 iunie

Biroul Electoral Central informează că vineri începe campania electorală pentru alegerile din data de 9…

7 ore ago

Acest website folosește cookies