Ştiri

ANM: Cod galben de ninsori şi viscol în 17 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă pe parcursul zilei de sâmbătă în zone din 17 judeţe.

Potrivit meteorologilor, sâmbătă, între orele 2:00 – 20:00, în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali şi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă.

În cursul aceleiaşi zile, la peste 1.700 de metri altitudine, în special în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali, vor fi rafale mai mari de 100 – 110 km/h, viscolind ninsoarea.

Cod galben de ninsori și viscol în următoarele județe

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava şi Vâlcea.

În acelaşi timp, ANM a prelungit valabilitatea informării de vremea rea, până duminică după-amiaza.

Astfel, în intervalul 30 octombrie, ora 13:00 – 1 noiembrie, ora 16:00, în nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării temporar va ploua, iar la munte şi posibil în Subcarpaţii Moldovei şi în depresiunile din estul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte.

Local, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi, izolat, 30 l/mp. Vântul va prezenta intensificări, pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, îndeosebi în sud-vest, iar duminică (1 noiembrie) în est şi sud-est în general cu viteze de 50 – 60 km/h. În zona de munte, rafalele vor depăşi temporar 60 – 80 km/h.

Meteorologii precizează că, în jumătatea estică a teritoriului, vremea va deveni rece pentru această perioadă.

NewMoney

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies