Ştiri

ANM: 2019, cel mai călduros an din istorie

Anul 2019 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, iar anii următori vor fi din ce în ce mai călduroși, dacă va continua emisia gazelor cu efect de seră, a declarat pentru Agerpres directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu.

„Din 2000 până în prezent s-au produs cei mai călduroşi ani din istoria măsurătorilor meteo la nivel mondial, iar din 2015, fiecare an a doborât recordul înregistrat în anul anterior”, a spus directorul ANM, care a adăugată că „nici România nu face excepţie, pentru că, din 2000, înregistrăm 19 ani cei mai călduroşi”.

4.700 de alerte de vreme severă într-un singur an

Astfel, dacă în 2011, ANM emitea în medie peste 1.700 de mesaje meteo de vreme severă, în 2019 au fost emise peste 4.700, din care 79 de cod roşu. De asemenea, pentru prima dată, în 2019, s-au emis într-o lună de primăvară, în mai, zece avertizări meteo de cod roşu pentru fenomene meteo severe imediate, iar în luna noiembrie, alte cinci. Toamna 2019 a fost, și ea, cea mai caldă din istorie.

„Cauza este creşterea gazelor cu efect cu seră, principalul responsabil în ce priveşte schimbările climatice, împreună cu o atmosferă mai caldă, coroborată cu o cantitate mai mare de vapori de apă şi care generează mai multe fenomene meteo extreme, din ce în ce mai frecvente şi mai intense, indiferent de sezonul în care ne aflăm”, a precizat Elena Mateescu pentru Agerpres.

„În concluzie, ne încălzim. Şi scenariile viitoare dau acelaşi semnal, în funcţie desigur de emisiile de gaze cu efect de seră, aceeaşi tendinţă, anume, o creştere în medie cu 1,5 până la 2,5 grade Celsius pentru perioada 2021-2050 şi chiar valori mai mari spre finele secolului, 2071-2100, de 3,5 până la 5,5 grade mai ales în lunile de vară”, a concluzionat directorul ANM.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies