Ştiri

Animax deschide două magazine în luna septembrie și se extinde cu încă șase până la finalul lui 2022

Animax, cea mai mare rețea de pet shops de pe piața românească, parte a grupului Pet Network International, anunță deschiderea a două magazine noi, unul în București, în timp ce cu al doilea tatonează piața din municipiul Turda. Investiția se ridică la peste 100.000 de euro, iar planurile companiei nu se opresc aici, în contextul în care, până la finele anului, reprezentanții Animax estimează inaugurarea a încă șase unități și creșterea cifrei de afaceri cu 15% față de 2021.

Animax România, retailerul specializat pe oferta de produse, servicii și consultanță în domeniul îngrijirii animalelor de companie, își extinde luna aceasta rețeaua cu două magazine: 14 septembrie – București, str. Drumul Binelui, sector 4, și 22 septembrie – prima locație din municipiul Turda, județul Cluj, în noul complex comercial FunShop Park. Aceste două unități se alătură celor 116 deschise la nivel național.

De asemenea, compania anunță deschiderea a încă șase magazine pe teritoriul României până la sfârșitul anului. „Avem peste 500 de angajați, iar numărul acestora crește cu fiecare magazin deschis, ceea ce ne dă un avânt tot mai puternic pentru extinderea rețelei, știind că, astfel, creăm locuri de muncă și ajutăm comunități. Mai mult, nu ne vom opri nici în 2023, vom continua expansiunea la nivel național”, spune Ioana Socaciu, Head of Retail Animax România.

Fiecare magazin Animax reprezintă o investiție de peste 50.000 de euro, rețeaua extinzându-se, de la începutul anului, cu patru astfel de unități care oferă proprietarilor de animale de companie o gamă completă de produse și servicii pet retail.

Cel mai important lucru este, în afară de faptul că iubitorii de animale de companie găsesc în magazinele noastre tot ce au nevoie pentru îngrijirea companionilor lor necuvântători, că echipa noastră le vine mereu în ajutor cu sfaturi și sugestii utile. Ne axăm pe consilierea clienților pentru că le înțelegem pasiunea. Clienții au simțit asta și au devenit fideli brand-ului Animax, drept pentru care ne mândrim, pe bună dreptate, cu o comunitate extinsă la nivel național”, explică Ioana Socaciu, Head of Retail Animax România.

Parte a grupului Pet Network International, Animax deține o rețea de magazine cu 116 unități pe teritoriul României. În 2021, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 52.5 milioane de euro și estimează o creștere cu 15% pentru anul în curs.

În afară de rețeaua de magazine fizice, compania are și un shop online aflat la adresa https://animax.ro prin intermediul căruia oferă, de asemenea, informații și sfaturi posesorilor de animale de companie.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Proprietăţi de 7 miliarde de euro vor fi oferite la vânzare la Târgul Naţional Imobiliar

Proprietăţi imobiliare în valoare totală de şapte miliarde de euro vor fi scoase la vânzare…

32 de minute ago

Nou val de praf saharian deasupra României

Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de…

o oră ago

Bucharest Tech Week aduce în prim plan speakeri mondiali de elită la cele cinci summituri de business – Parteneriat

În perioada 10 - 14 iunie, Bucharest Tech Week va găzdui cinci summituri de business,…

3 ore ago

Biden impune Chinei taxe vamale de 100% pentru a proteja producția locală. Când se vor vedea efectele pentru companii?

Politicilor de susținere prin finanțare pentru industria locală americană li se adaugă măsuri  de protecție…

4 ore ago

Piața românească de investiții imobiliare a încheiat primul trimestru din 2024 cu tranzacții de 202 milioane de euro

Primul trimestru din 2024 s-a încheiat cu investiții imobiliare în valoare totală de 202 milioane…

5 ore ago

Lucrări de reparaţii la reţeaua de termoficare din Capitală. Sute de blocuri rămân fără apă caldă

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, marţi, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe…

5 ore ago

Acest website folosește cookies