Ştiri

Anglia interzice adunările cu mai mult de șase persoane

Regulile cu privire a distanţarea socială urmează să fie înăsprite în Anglia, unde – începând de luni – adunările urmează să fie reduse la maximum şase persoane, relatează Reuters.

În prezent, adunările sunt limitate la maximum 30 de persoane.

Noua dispoziţie urmează să fie detaliată miercuri de către Boris Johnson, în contextul în care Marea Britanie înregistrează o creştere puternică a contaminărilor cu noul coronavirus.

”Trebuie să acţionăm, acum, pentru a opri răspândirea virusului”, spune Johnson.

”Vom simplifica, astfel, şi vom consolida regulile cu privire la contactele sociale, pentru a le face mai simplu de înţeles şi pentru ca poliţia să poată să le pună în aplicare mai uşor”.

Aceste noi reguli nu se aplică în şcoli şi nici la locul de muncă, iar derogări ar putea fi acordate la căsătorii, funeralii şi manifestaţii sportive.

Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord sunt autonome în domeniul sănătății publice.

NewMoney

Recent Posts

BNR menține ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea…

10 minute ago

Asociația Zi de Bine și NEPI Rockcastle au amenajat Parcul Dorului, în Târgu Mureș, cu arbori plantați în memoria oamenilor dragi

Asociația Zi de Bine și NEPI Rockcastle au inaugurat Parcul Dorului, în memoria persoanelor dragi,…

14 minute ago

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea unor companii Parmafood de către Aquila Part Prod Com

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Aquila Part Prod Com SA intenţionează să preia…

44 de minute ago

Acord de mediu pentru amplasarea a 31 de turbine eoliene în județul Vaslui

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) anunţă că un alt proiect-gigant de producţie a energiei…

2 ore ago

QOOBISS: ”Implementarea soluțiilor e-KYC poate crește numărul clienților operatorilor telecom cu până la 20%”

Implementarea soluțiilor de tip e-KYC (electronic-Know Your Customer) poate genera o creștere a numărului clienților…

2 ore ago

Meciul Soranei Cîrstea cu Madison Keys, de la Roma, întrerupt după ce un bărbat a intrat pe teren – VIDEO

Meciul Soranei Cîrstea cu Madison Keys, din optimi de la turneul de categorie WTA 1000…

2 ore ago

Acest website folosește cookies