Angela Roșca, consultant fiscal: „OUG 114 e rezultatul impotenței statului de a ataca zona reală de evaziune”

NewMoney 23/01/2019 | 11:48 Financiar
Angela Roșca, consultant fiscal: „OUG 114 e rezultatul impotenței statului de a ataca zona reală de evaziune”

Autori: Carmen Constantin și Ionuț Ancuțescu

2019 a început sub semnul nepre­­vă­­zutului. Firmele caută de unde să apuce OUG 114 adoptată pe neaș­­tep­­tate de Guvern la sfârșitul anului trecut. Firmele mari vor încerca să o aplice cu minimum de consecințe, cele mici se vor lupta să su­praviețuiască, esti­­mea­­ză Angela Roșca, managing partner și fondator Taxhouse.

 Acest articol a apărut în numărul 57 (21 ianuarie – 3 februarie 2019) al revistei NewMoney

 

− Ordonanța 114 e criticată de toată lu­­mea în afară de Guvern. Care este evaluarea dumneavoastră?

− Cred că este o metodă de a crește pre­țurile și, implicit, fiscalitatea indirectă, fără a se apela la o metodă clasică, precum ma­jo­rarea cotei TVA. O astfel de mă­­sură probabil că ar fi avut un efect similar, e drept că pe toate produsele și ser­­viciile, nu doar pe unele. E forma alea­­să deci, de guvernanți, de impozitare, dar una pe care să nu poată să le-o impute populația direct, așa cum s-ar fi întâmplat în cazul ma­jorării TVA. Însă, până la urmă, efectul e același: se co­­lectează niște taxe care nu se numesc taxe.

 

− Din creșterea TVA s-ar fi obținut sume similare?

− N-am făcut niște calcule macro. Iar asta e întrebarea tuturor specialiștilor: dacă măcar la Guvern a făcut cineva astfel de calcule. Or, s-a pornit de la o nevoie, iar pornind de la această nevoie s-au făcut niște calcule: cât la sută să fie taxa pe activele băncilor, cât să fie licențierea telecom și așa mai departe. De fapt e o ne­­bu­­loa­­să… Nu faptul în sine că s-a dat OUG 114 e o problemă, nici faptul că un Guvern vrea să impună impozitarea unui sec­­tor, ci cum faci astfel de acțiuni. Sigur, dacă Guvernul ar fi încercat să poarte un dialog, ar fi acționat transparent, iar de cea­­lal­­tă parte industria ar fi încercat să împiedice fiscalizarea respec­­ti­­vă. Dar, până la urmă, dacă ești un Guvern într-ade­văr puternic și stăpân pe si­tuație, obții compromisul.

 

− Care e marele reproș?

− Că nu a fost niciun fel de transparență. Dimpotrivă, întrebat cu câteva zile înainte dacă se plănuiește ceva, ministrul (Eugen, n.r.) Teodorovici a negat. Așa că fir­­me­­le au fost puse în fața faptului împlinit și abia acum își pot face calcule, privind ceea ce în­­seam­­nă pen­tru ele această ordonanță.

Altă mare problemă: multe lucruri din text nu se înțeleg. Cum se aplică, la ce se apli­­că procentul, dacă se aplică trimestrial sau anual. Se vede că a fost scris pe repede înainte, nu a fost o chestie gân­­di­­tă. E o decizie politică pusă în câteva vor­­be, luați-o și descurcați-vă cu ea!

 

− Guvernul ar fi fost avertizat încă dinainte de adoptarea OUG că taxa pe serviciile de telecomunicații ar încălca le­­gis­­la­­ția euro­­peană. Și, totuși, a adoptat-o…

− Nu ar fi nici pentru prima, nici pentru ul­­tima dată că autoritățile române ar în­­căl­­ca un principiu dintr-o directivă. Cu bu­­nă știință, nu din greșeală. Au mai fost situații. Amintiți-vă de Split TVA. Noi le-am spus atunci, în dialogul cu ministrul (Io­­nuț, n.r.) Mișa, că nu e în regulă, că exista o gândire la nivel european, că trebuie făcută altfel. Și degeaba! Până nu a venit Comisia să spună infringement nu s-a șters. Și am vă­zut de multe ori la au­­to­­ri­­tățile române atitudinea asta: Hai, o facem noi așa, infringement-ul durează vreo trei-patru ani, lasă-i să se agite, noi între timp o aplicăm… Așa au făcut și cu anula­­rea codurilor de TVA, cu inactivii etc. Da­­că e să adune bani, trec la treabă și după aia mai vedem noi cine-i dă înapoi, nu?

 

− Cunoscut pentru declarațiile reținute, Mugur Isărescu a trecut la un limbaj colorat în privința acestei ordonanțe: „trăs­­na­­ie, bom­­bă“… Care e opinia dumnea­­voas­­tră pri­­vind așa-numita „taxă pe lă­­co­­mie“ pe acti­vele băncilor?

− O discuție care a mai fost, la nivel european chiar. Se pune problema cum oprești băncile din pornirile lor periculoase de­monstrate înainte de criză. De­sigur, toată lumea vede băncile din postura lor de cre­ditor, dar au și ele ac­­țio­­nari, care cer pro­fit. Noi toți ne ținem banii la aceste bănci și n-am vrea să ne dis­pară economiile pentru că banca dă faliment sau intră în pierdere, că asta face taxa asta, bagă băncile în pierdere. In­venția e legarea de ROBOR, complet nea­daptată economic, arată neîn­țele­­ge­­rea unor elemente fundamentale. Firește, băn­cile vor încerca să recupereze o parte din bani. Și atunci vor trece la majorarea unor comisioane ori dobânzi. Până la urmă, cine va suporta? Tot populația.

 

− Statul român e unul dintre principalii clienți ai băncilor. Ce efect va fi?

− Băncile investesc în bonurile de stat, care devin parte din activele băncilor, deci sunt și ele subiectul acestei taxe! Adică o bancă dă banii statului, ca statul să ia bani din taxe pe banii pe care banca i-a dat sta­tului. E foarte greu de înțeles conceptul economic din spatele acestei decizii. Noi mai așteptăm norme, lă­­mu­­riri, poate n-am înțeles noi bine, poate altceva a vrut Guvernul.

 

− Cum afectează OUG 114 micile afaceri?

− Pe de o parte, sunt afectate de costul muncii, care era și așa destul de ridicat. Ca să-i dai în mână unui om 100 de eu­­ro, trebuie să cheltuiești 180. Chestia asta duce și mai sus costul muncii, deci micii antreprenori sunt obligați fie să treacă la negru, ca să supraviețuiască, fie să-și scum­­­pească produsele. Problema nu e că se mărește sa­lariul net al omului, e că nu exis­­tă niciun fel de corelare cu productivitatea muncii. În construcții, de pildă, salariul minim a crescut la 3.000 de lei, dar muncitorii nu mai pot să opteze pentru Pilonul II de pensii. Și așa, în cons­­truc­­ții, era multă zonă gri sau chiar neagră, ră­­mâne de văzut dacă se va schimba ce­­va. Alt efect direct: cresc cos­­­tu­­­­rile cu gazele, electricitatea, telefonia mobilă. Creș­­te și costul finanțării pentru micii antreprenori. Așa că cine su­­pra­­vie­­țu­­iește va fi, oricum, mai puțin profitabil.

 

− Cum văd investitorii străini această OUG?

− Creșterea costului muncii și lipsa de dia­log pot duce la închiderea unora dintre afacerile investitorilor străini. Sunt ne­mul­țumiți în primul rând de modul în care de­curge dialogul cu autoritățile și de discursul public al acestora. Multina­­țio­­na­­lele sunt arătate cu degetul, dar au un interes legitim față de acționarii lor să obțină un pro­fit cât mai bun și sigur că urmăresc politicile fiscale din toată lumea și că vor admite o marjă de profit mai mare în acele jurisdicții unde trebuie să plătească taxe mai mici. Întrebarea e de ce a apărut acest dis­curs to­­xic împotriva lor. Ce-ar fi făcut România fără investiții străine? Cum s-ar fi dezvoltat fără banii, știința lor de a face afaceri, taxele plătite onest atâția ani? Statul a ales să-și îndrepte atenția spre 30-40 de companii mari, să le taxeze excesiv, ceea ce e evident mai ușor decât să iei banii de la toată populația, dar în cele din urmă costul se va împărți oricum către popu­lație. Iar măsura va crea și inflație, evident. De văzut și ce se întâmplă cu cursul.

 

− Există deja prognoze privind creșterea cursului până la 5,5 lei pentru un euro. Vi se pare realist?

− Depinde dacă va rămâne legea asta în vigoare, în ce mai investesc băncile… E greu să te pronunți pe curs în momentul ăsta. E clar însă că a luat-o la vale. Nu știu unde se va opri.

 

− Revenind la originea OUG 114: nu cum­­va statul s-a angajat la niște cheltuieli pe care nu le mai poate susține?

− Evident. Nimeni din sectorul privat nu ar fi mărit salariile fără să crească productivitatea. Eu nu am mărit niciodată sala­rii­le în firma mea fără să am o garan­­ție pe venituri. Poate nu garanție, că garanție în business nu are nimeni. Fără o planificare foarte serioasă a veniturilor și a cheltuieli­lor, fără să știu exact de unde vor veni banii. Nu e cu nimic diferit de bugetul unei familii. Nu știu de ce românilor le este așa greu să înțeleagă: cum își dră­­mu­­iesc ei banii să trăiască, să plătească facturi, să-i ia ghiozdan celui mic – așa e și statul. De când am văzut angajamentele de cheltuieli ale Guvernului am întrebat: bine, dar din ce bani? Nu am primit un răspuns transpa­rent. Și, de ochii lumii, chiar pot spune: noi nu am mărit fiscalitatea. TVA e la fel, impozitul pe venit e la fel. Ce am mărit? Niște tarife de licențiere. Dar efectul este același cu majorarea unor accize sau a TVA.

 

− Este OUG 114 rezultatul faptului că statul nu reușește să strângă tot ce i se cuvine, de fapt?

− E rezultatul impotenței statului de a ataca zona reală de evaziune fiscală. De ani de zile vorbim despre problemele din vămi, angrouri, lucruri cunoscute de ANAF. Or, aici, nimeni nu face nimic, așa că ar fi greu să se schimbe ceva dacă nimeni nu face nimic. Poate că și printre multinaționale sunt una-două companii care și-ar putea face mai bine calculul impozitului pe pro­fit. Dar discursul generali­zat că multinațio­nalele nu știu ce fac nu e corect. Dacă există suspiciuni contra unei firme, aceea poate fi controlată. ANAF-ul are informații foarte clare și baze de state – ORBIS, Amadeus – care ara­­tă clar profi­tabilitatea tuturor sectoarelor economice. Cu date și cifre de pe toată planeta. Dacă ANAF vrea să ve­­ri­­fice cine are o marjă de profit sub media normală a industriei res­pective, poate s-o facă. Autoritățile pre­feră în schimb o acuzație generalizată care e in­corectă și care nu face bine în primul rând ca discurs. Nu putem să ne acu­zăm toți, pe toți, că furăm, pentru că nu fu­­răm toți. Ca să nu mai vorbim de moder­­nizarea ANAF, care ar trebui făcută și care ar ajuta insti­tuția să ajungă la un grad de conformare mult mai mare. Trăim în secolul trans­parenței IT. Sentimentul e, deci, că mai curând nu „se vrea“. În schimb, batem pasul pe loc, ANAF lucrează cu același software din anii ’90.

 

− Prima impresie despre noua conducere ANAF?

− N-o cunosc. Să-i dăm, totuși, șansa să gă­sească niște lucruri de îmbunătățit, sunt multe acolo. N-aș merge apriori pe ideea că oricine vine din afara sistemului nu e bun. Cert e că și foști șefi ai ANAF ca­­­­re pă­reau mult mai pregătiți au de­­za­­măgit.

 

− Aveți vreun motiv de optimism?

− Nu. Tot ce pot să fac e să încerc să văd de unde pot să apuc această ordonanță în așa fel încât să pot să îmi ajut clienții.

Apropo de cât de pregătit ești: nu ești ni­cio­­dată suficient de pregătit pentru o ordo­­nan­­ță de genul acesta. Este evident că anul acesta va fi unul foarte greu pentru foarte multe industrii, mă aștept ca statul să intre agresiv în controale fiscale, pro­babil va încerca să colecteze taxe încăl­când linia de demarcație între ce e rezo­nabil și ce nu.

 

− Ce i-ați sfătui pe cei care vă citesc? Dacă au economii, cum să le protejeze?

− E greu de spus ce se va întâmpla cu eco­no­miile în lei, pentru că nu știm cum evo­luează nici inflația, nici cursul de schimb. E un risc acolo. Sunt mai pro­­te­­jați cei care au economii în valută, dar nici în privința lor nu există garanții. Cei care au salarii legate de curs sunt mai bine apărați în perioada aceasta. Dacă lucrurile con­­ti­­nuă în același ritm, mă aștept ca situația să se degradeze semnificativ. Primele efecte se vor vedea pro­­babil undeva în primăvară, martie-aprilie.

 

Ce prevede OUG 114

Câteva dintre cele mai importante măsuri incluse în ordonanța emisă pe 28 decembrie 2018.

 

  • Taxa pe activele financiare („taxa pe lăcomie“): între 0,1% și 0,5% din valoarea activelor băncilor, se aplică trimestrial, în funcție de cotația ROBOR, dacă aceasta depășește 2%.
  • Telecomunicații: acordarea licen­­țe­­lor de utilizare a frecvențelor radio se taxează cu 2%/4% din cifra de afaceridinanul anterior înmulți­­­tă cu nu­­mă­­rul de ani pentru care se acordă licența.
  • Energie: titularii de licențe din domeniul energiei electrice și cel al gazelor naturale vor achita o contribuție bănească de2% din cifrade afaceri.
  • Prag: plafonarea tarifelor la produ­­că­­tor la 68 de lei/MWh, în perioada 1 martie 2019-28 februarie 2022.
  • Construcții: salariul minim brut pe țară în domeniul construcțiilor este stabilit la 3.000 de lei/lună, adică aproximativ 18 lei/oră. Angajații din cons­trucții nu mai trebuie să achite impozit pe venitpână la 31 decembrie 2028 și nici nu mai participă la Pilonul II de pensii.

FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney

d