Angajaţii din sistemul sanitar vor fi controlaţi „la sânge”

Elena Marinescu 05/11/2019 | 20:06 Ştiri
Angajaţii din sistemul sanitar vor fi controlaţi „la sânge”

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede înfiinţarea Registrului Naţional al Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, o platformă electronică ce va fi realizată cu scopul de a furniza datele necesare pentru managementul şi politicile de resurse umane în sănătate.

„Prin proiectul de lege se propune înfiinţarea Registrului Naţional al Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, în vederea dezvoltării celor mai eficiente politici de resurse umane pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei. Registrul National al Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate va fi o platformă electronică în proprietatea Ministerului Sănătăţii, având regimul juridic al unei baze de date, cu scopul de a furniza datele necesare pentru managementul şi politicile de resurse umane în sănătate”, se arată în expunerea de motive. Potrivit Agerpres, Ministerul Sănătăţii va coordona Registrul Naţional, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal.

Registrul Naţional va fi compus din mai multe părţi, corespunzătoare următoarelor profesii: medic, medic dentist, farmacist, asistent medical, asistent medical generalist şi moaşă, tehnician dentar, dietetician, fizioterapeut şi biochimist, biolog şi chimist. Principalele informaţii privind profesioniştii, care trebuie colectate în Registrul Naţional, vor fi: date de identificare personală, informaţii privitoare la formarea profesională, informaţii cu privire la locul de muncă, informaţii privind autorizarea exercitării profesiei, dacă prestează activitatea cu titlul permanent, temporar sau ocazional, dacă este supus unor restricţii sau interdicţii cu privire la desfăşurarea activităţilor profesionale, informaţii privind statutul acestuia, dacă este activ sau nu.

Potrivit proiectului, organismele profesionale trebuie să înregistreze profesioniştii în Registrul Naţional după dobândirea calităţii de membru al organismului profesional sau după depunerea solicitărilor de prestare cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor pe teritoriul României. Totodată, organismele profesionale vor transfera în Registrul Naţional toate informaţiile cuprinse în registrul unic de la nivelul fiecărui organism profesional, pe care le actualizează.

Plata diferenţiată a salariilor

La finalul acestui an ar putea intra în vigoare un nou regulament privind salarizarea cadrelor medicale în funcţie de performanţele profesionale. Majorările din 1 martie 2018 au dus salariile medicilor și asistenților medicali până la nivelul stabilit din 2022.

Cât câştigă medicii și asistentele din unitățile clinice

  • Medic primar – 12.500 lei
  • Medic primar dentist – 12.500 lei
  • Medic specialist dentist –  9.900 lei
  • Medic rezident anul VI-VII – 7.900 lei
  • Medic rezident anul IV-V – 7.300 lei
  • Medic rezident anul III – 6.700 lei
  • Medic dentist rezident anul III – 6.700 lei
  • Medic rezident anul II – 6.100 lei
  • Medic dentist rezident anul II – 6.100 lei
  • Medic rezident anul I – 5.700 lei
  • Medic dentist rezident anul I – 5.700 lei
  • Medic – 6.400 lei
  • Medic dentist – 6.400 lei

Tot în unitățile clinice, salariile asistenților variază de la 3.850 de lei la 4.345 lei. Potrivit medijobs.ro, un autopsier cu studii medii câștigă 3.650 lei, iar un debutant are 3.610 lei.

Salariile din Servicii de ambulanță, compartimente de primire urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU, secții/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală

  • Medic primar – 13.338 lei
  • Medic dentist primar -13.338 lei
  • Medic specialist – 10.563 lei
  • Medic dentist specialist – 10.563 lei
  • Medic rezident anul IV-V – 7.300 lei
  • Medic rezident anul III – 6.700 lei
  • Medic rezident anul II – 6.100 lei
  • Medic rezident anul I – 5.700 lei
  • Medic – 6.509 lei
  • Medic dentist – 6.082 lei
  • Farmacist primar – 5.898 lei
  • Farmacist specialist – 5.671 lei
  • Farmacist rezident anul III – 4.682 lei
  • Farmacist rezident anul II – 4.636 lei
  • Farmacist rezident anul I – 4.591 lei
  • Farmacist – 4.774 lei
  • Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal – 5.142 lei
  • Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist – 4.591 lei
  • Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical – 4361 lei
  • Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant – 4.215 lei

Un salariu de 4.636 lei primesc următorii: Asistent medical, tehnician de radiologie și imagistică licențiat, asistent medical de laborator clinic licențiat, licențiat în balneofiziokinetoterapie și recuperare, tehnician dentar licențiat, asistent medical dentar licențiat, tehnician de farmacie licențiat, tehnician de audiologie și protezare auditivă licențiat, asistent medical de profilaxie dentară licențiat, moașă; principal. Debutanții în funcțiile de mai sus au un salariu lunar de 4.215 lei.

Un dentist (principal) are un salariu de 4361 cu studii de scurtă durată (SSD), un dentist are 4.161 lei, iar un dentist debutant primește 4.108. Toți sunt încadrați la  SSD. În privința asistenților medicali sau a tehnicienilor din aceste secții, salariile gravitează în jurul sumei de 4.000 lei, iar aceste funcții sunt fie cu școala postliceală, fie cu studii medii.

  • Asistent medical, principal – 4.161 lei
  • Asistent medical – 4.001 lei
  • Asistent medical, debutant – 3.948 lei
  • Asistent medical, principal – 4.108 lei
  • Asistent medical – 3.948 lei
  • Asistent medical, debutant – 3.852 lei
  • Tehnician dentar, principal – 4.108 lei
  • Tehnician dentar – 3.948 lei
  • Tehnician dentar, debutant – 3.852 lei
  • Soră medicală, principal – 4.001 lei
  • Soră medicală – 3.895 lei
  • Soră medicală, debutant – 3.852 lei

Ce sunt gradațiile?

În legea 153/2017 se menționează că salariile de bază sunt diferențiate pe funcții, grade/trepte și gradații. Cele 5 gradații, precum și cotele procentuale corespunzătoare sunt acordate în funcție de vechimea în muncă și arată în felul următor:

  • gradația 1 – de la 3 ani la 5 ani – și se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază;
  • gradația 2 – de la 5 ani la 10 ani – și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
  • gradația 3 – de la 10 ani la 15 ani – și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
  • gradația 4 – de la 15 ani la 20 de ani – și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază;
  • gradația 5 – peste 20 de ani – și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază.