Ştiri

Angajații din domeniul financiar, cei mai interesați să-și schimbe jobul în luna septembrie

În luna septembrie a acestui an, interesul candidaților de a-și schimba locul de muncă a crescut, companiile înregistrând cu 15% mai multe aplicări la joburi comparativ cu luna august. În același timp, volumul total de aplicări pentru un alt job a crescut cu 17% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată datele statistice publicate de BestJobs.

Surpriza lunii septembrie vine din domeniul medical & pharma

Joburile din domeniile financiar – contabilitate, inginerie și transport ocupă primele trei poziții în topul căutărilor efectuate în luna septembrie de către candidații români, cu peste 74.000 de căutări în total și cu 24% mai multe decât în luna anterioară. Surpriza lunii septembrie vine din domeniul medical & pharma, unde angajații specializați au fost mai preocupați de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum vânzări sau BPO (Business Process Outsourcing), al căror interes a fost mult mai constant pe parcursul acestui an. Angajații din domeniul medical & pharma au înregistrat peste 18.000 de căutări de joburi, fiind interesați mai ales de poziții precum asistent medical sau farmacist.

Alte domenii ce au înregistrat un număr mare de candidați care și-au căutat joburi în luna septembrie sunt resurse umane (peste 14.000 de căutări), vânzări și IT (peste 13.000 de căutări fiecare), precum și juridic, cu peste 12.000 de căutări.

În același timp, top 3 joburi vedetă în luna septembrie, care au atras împreună peste 3.000 de candidați: Interbrands – Area Sales Manager (1.181 aplicanți), Else Medical – Asistent Manager (923 aplicanți) și Deichmann – Asistent vânzări (804 aplicanți).

Interbrands, Continental Automotive Group și Banca Transilvania au atras cei mai mulți candidați în luna septembrie, peste 7.000 de aplicanți

Topul companiilor cu cele mai multe aplicări este condus în luna septembrie de către Interbrands (3.063 aplicanți), Continental Automotive Group (2.146 aplicanți) și Banca Transilvania (1.990 aplicanți). Următoarele poziții din top sunt ocupate de Mega Image (1.901 aplicanți), Deichmann (1.871 aplicanți), Oracle (1.822 aplicanți), First Bank (1.631 aplicanți), Kaufland (1.576 aplicanți), DVR Pharm (1.484 aplicanți) și MedLife (1.413 aplicanți).

Continental Automotive Group a fost în topul preferințelor candidaților

Și în luna septembrie au existat candidați care au ales să aplice direct pe paginile de profil ale companiilor angajatoare de pe BestJobs. Astfel, companiile cu cel mai bun brand de angajator în luna septembrie au fost: Continental Automotive Group, cu 128 aplicări spontane, Oracle, cu 126 aplicări spontane, Coca Cola HBC, cu 114 aplicări spontane, Adidas România, cu 112 aplicări spontane, Banca Transilvania, cu 106 aplicări spontane, A&D Pharma, cu 105 aplicări spontane, Deichmann, cu 94 aplicări spontane, Orange România, cu 91 aplicări spontane, BCR, cu 85 aplicări spontane, și Enel, cu 78 aplicări spontane.


FOTO: Pixabay

Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies