Andrei Baciu anunţă un surplus de doze de vaccin şi suspendarea livrărilor

NewMoney 15/06/2021 | 15:55 Ştiri
Andrei Baciu anunţă un surplus de doze de vaccin şi suspendarea livrărilor

Andrei Baciu, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, a anunţat că în luna iunie în România trebuiau să fie livrate peste şapte milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, dar vor ajunge în ţara noastră 2,6 milioane de doze, măsura fiind luată pentru a exista un management eficient al stocurilor existente.

Andrei Baciu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu doar în România, ci peste tot la nivel european, s-a ajuns la un surplus de doze de vaccin.

Astfel, din acest motiv în perioada următoare au fost suspendate mai multe doze care urmau să ajungă în ţara noastră în luna iunie.

“Pentru perioada următoare, dat fiind faptul că există un surplus de doze, tocmai pentru a avea un management cât mai eficient s-a discutat şi s-a transmis o suspendare a unui număr de doze. Pentru dozele de vaccin produse de Biotech/Pfizer pentru luna iunie trebuia să primim un total de 4.366.444 de doze de vaccin, însă ca urmare a solicitării de a le ţine în hold pentru o perioadă vom primi 1.928.160 doze de vaccin Pfizer/Biotech”, a afirmat Baciu.

El a explicat care este situaţia şi cu celelalte vaccinuri anti-COVID-19.

“Pentru Moderna trebuia să primim 835.200, pentru perioada următoare, am suspendat câteva tranşe astfel că vom avea livrări de 128.400, pentru AstraZeneca vom primi 167.200 de doze pentru luna iunie. Pentru vaccinul produs de Johnson and Johnson nu se suspendă dozele şi tranşele săptămânale, acestea vor fi desfăşurate după acum au fost anunţate. Am primit până acum 144.000 în prima săptămână, în a doua săptămână am primit 61.800, vin 48.800 săptămâna aceasta, următoarea săptămână 41.400, iar în ultima săptămână vin 115.920”, a afirmat secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.

El a precizat că din cele peste şapte milioane de doze de vaccin România va primi 2,6 milioane.

“În total trebuiau să fie livrate în luna iunie  7.103.160 de doze de vaccin însă pentru a avea un management eficient al stocurilor existente vor fi livrate 2 635.680 de doze de vaccin”, a transmis Andrei Baciu.