Ştiri

Analiză: Valoarea şi numărul tranzacţiilor cu cardurile au crescut cu 60% în doi ani, pe fondul pandemiei

Valoarea şi numărul tranzacţiilor de plată cu cardurile emise de prestatorii de servicii de plată rezidenţi au crescut cu 60%, în iunie 2021 comparativ cu iunie 2019, accelerându-se astfel procesul de digitalizare în sistemul bancar pe fondul pandemiei, potrivit analizei DreptulLaBanking, pe baza datelor statistice ale BNR.

„Valoarea şi numărul tranzacţiilor de plată cu cardurile emise de prestatorii de servicii de plată rezidenţi au crescut cu 60%, în iunie 2021 comparativ cu iunie 2019, accelerându-se astfel procesul de digitalizare în sistemul bancar pe fondul pandemiei”, potrivit analizei DreptulLaBanking, pe baza datelor statistice ale BNR, care arată că restricţiile impuse în contextul pandemic au condus la creşterea gradului de utilizare a cardurilor emise de bănci în anul 2020, tendinţă care s-a menţinut şi chiar amplificat în anul 2021.

Numărul tranzacţiilor de plată cu carduri emise de prestatorii de servicii de plată rezidenţi a avansat cu 61%, în iunie 2021 faţă de iunie 2019, până la 327 milioane, de la 203 milioane, în anul pre-pandemie. Valoarea tranzacţiilor de plată cu carduri emise de prestatorii de servicii de plată rezidenţi s-a majorat cu 60%, până la 41,4 miliarde lei, la finele lunii iunie 2021, faţă de 25,8 miliarde lei în urmă cu doi ani, când nu era pandemie.

Comparativ cu luna iunie 2020, creşterea valorii tranzacţiilor de plată cu carduri emise de prestatorii de servicii de plată rezidenţi a fost de 46%, fiind similară cu avansul numărului tranzacţiilor.

Numărul total al cardurilor aflate în circulaţie în România, la sfârşitul lunii iunie 2021, se ridica la 19,2 milioane, cu 8,5% mai mare faţă de luna iunie 2019, când au fost raportate 17,7 milioane carduri. Din cele peste 19,2 milioane carduri în circulaţie la sfârşitul semestrului I 2021, un număr de 16,2 milioane reprezentau carduri de debit şi 2,9 milioane carduri de credit. România are astfel aproximativ un card bancar/cap de locuitor, una dintre cele mai mici valori din statele Uniunii Europene, ca urmare a preferinţei pentru plăţile efectuate în numerar.

Trecerea la cashless şi contactless este o tendinţă care s-a accentuat în ultimii ani pe fondul digitalizării serviciilor bancare, însă la momentul acesta în societatea românească plăţile de retail se efectuează preponderent în numerar.

Studiul Digitalizarea sistemului bancar în percepţia românilor realizat în luna decembrie 2020 de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) relevă creşterea gradului de digitalizare comparativ cu anii trecuţi, acest trend fiind accelerat şi de măsurile de protecţie sanitară adoptate în perioada pandemiei. Dintre utilizatorii de servicii financiare, 43% efectuează plăţi cu cardul la comercianţi (POS), 27% plătesc prin Internet/Mobile Banking, iar 61% dintre respondenţi au menţionat că retrag numerar de la bancomate (ATM), întrebarea adresată fiind cu răspuns multiplu.

Comportamentul de utilizare a cardurilor arată o reducere cu 30 de puncte procentuale a ponderii persoanelor care retrag numerar de la bancomat, comparativ cu situaţia de acum cinci ani. 50% dintre românii care utilizează produse şi servicii bancare au declarat că nu folosesc niciodată sau aproape niciodată aplicaţia de Internet Banking şi 43% nu folosesc aplicaţia de Mobile Banking, se arată în sondajul IRES.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

11 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

12 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

12 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

13 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

14 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

15 ore ago

Acest website folosește cookies