ANALIZĂ: Pașii pe care trebuie să-i urmeze România pentru a adopta moneda euro

Adoptarea monedei unice europene va aduce schimbări semnificative pentru sistemul bancar și va însemna o mutare a polului de interes de la București la Frankfurt, cu provocări însemnate pentru România și riscuri pe măsură.

Acest articol a apărut în numărul 71 (5 – 25 august 2019) al revistei NewMoney

Cu o serie de pași făcuți în direcția ade­rării la zona euro, România are în față un drum lung pentru a-și asigura ascensiunea la blocul monetar. Pentru sectorul bancar, acest lucru va presupune modifi­cări importante. În acest sens, Banca Na­ți­o­nală a României (BNR) consideră că există trei coordonate mari care trebuie avute în vedere în ceea ce privește activi­tatea băncilor și interacțiunea acestora cu economia reală – pregătirea sistemului, sănătatea financiară a companiilor și asigurarea unor politici macropru­den­țiale solide care să ajute România odată ce politica monetară va deveni prerogativa exclusivă a Băncii Centrale Europene (BCE).

Aderarea la zona euro aduce, în primul rând, obligația aderării la Uniunea Ban­cară (UB). Există o serie de opțiuni pri­vind momentul aderării la UB (ori auto­mat, la momentul intrării în zona euro, ori anterior aderării la moneda unică europeană, prin intrarea în mecanismul de cooperare strânsă). Luând în conside­rare evoluțiile din ultima perioadă din UE, precum și experiența recentă a Bulgariei, BNR este de părere că România ar trebui să demareze pregătirile, dar și că intrarea în UB ar trebui să se producă înainte de aderarea la zona euro.

DE LA BUCUREȘTI LA FRANKFURT. Intrarea în UB prin mecanismul de cooperare strânsă presupune, în primă fază, adopta­rea unei decizii la nivel politic și stabilirea unei date. Ulterior, trebuie modificată le­gis­lația națională, astfel încât BCE să pri­mească puterea decizională în ceea ce pri­vește entitățile care vor intra sub supravegherea sa directă.

Urmează derularea unui exercițiu de eva­luare cuprinzătoare a instituțiilor de credit din România. Acesta se va axa pe trei aspecte: exercițiul de evaluare a riscurilor; exercițiul de evaluare a calității acti­velor și exercițiul de testare la stres (bazat pe rezultatele celui de evaluare a calității activelor), a cărui finalizare este urmată de acțiuni de recapitalizare, dacă se consideră necesar.

O evaluare cuprinzătoare s-ar derula nu­mai pentru băncile care ar fi considerate semnificative conform criteriilor BCE. La momentul actual, acestea ar fi, cel mai pro­babil, primele trei bănci după mărimea activelor la nivel de sistem (Banca Transil­vania, BCR și BRD), dintre care două sunt deja supravegheate la nivel consolidat. BNR consideră că evaluarea ar putea fi ex­tinsă pentru a include toate băncile de importanță sistemică, precum și băncile cu capital majoritar de stat.

Dincolo de aceste evaluări, pentru ca sis­temul bancar să poată face tranziția către euro, este necesară o evitare a mă­su­rilor care ar conduce la o dezvoltare ne­sus­tenabilă a acestuia, fie prin majorarea expunerii instituțiilor de credit pe sectorul gu­vernamental, fie prin promovarea de ini­țiative cu risc ridicat pe termen mediu și pe termen lung. Legislația imprevizibilă a figurat în trecut pe harta riscurilor sis­te­mice la adresa sectorului financiar reali­zată de BNR, astfel că genul acesta de ini­țiative este de evitat dacă factorii de decizie doresc aderarea la euro.

În ceea ce privește expunerea institu­ții­lor de credit față de administrația centrală din România, aceasta este semnificativă, atât prin investiția în titluri de stat (în jur de 22% din active în decembrie 2018), cât și prin intermediul programului Prima Casă. Deși aceste expuneri joacă un rol important în menținerea unor indicatori de prudență bancară adecvați, „depen­dența excesivă de aceste elemente repre­zintă un risc de concentrare semnificativ, în condițiile în care o creștere potențială a riscului suveran, reflectată și în costurile de finanțare ale băncilor, nu ar putea fi tran­sferată asupra activelor cu venit fix până la maturitatea acestora“, se arată într-o analiză a băncii centrale.

Alte cerințe pentru sistemul bancar se referă la implementarea măsurilor tehnice prevăzute de Basel Core Principles for Effective Banking Supervision, respectiv a celor referitoare la administrarea crizelor și rezoluția bancară.

COMPANIILE. Problemele structurale ale companiilor de la nivel local generează, de asemenea, o serie de vulnerabilități pentru sectorul financiar. Printre cele mai periculoase se numără persistența rezultatelor negative pentru un grup numeros de fir­me, calitatea precară a capitalurilor proprii și numărul ridicat de firme cu capita­luri proprii sub limita reglementată sau inactive.

Soluțiile ar trebui să vizeze o schimbare a mentalității în ceea ce privește disciplina la plată, corelată cu aplicarea legilor în vigoare. BNR propune și o serie de modifi­cări punctuale ale legilor care guvernează activitatea companiilor. Banca centrală con­sideră oportună stipularea explicită ca ANAF să fie entitatea interesată care să acționeze din partea statului în vederea scăderii semnificative, dar într-o manieră ordonată, a numărului companiilor din eco­­nomie cu capital sub pragul minim re­gle­mentat.

De asemenea, condiționarea distribui­rilor de dividende către acționari de înde­pli­nirea condițiilor privind activul net și per­miterea mai facilă a conversiei datorii­lor de la acționari sau asociați în acțiuni ar putea ajuta la curățarea bilanțurilor companiilor. Experții văd drept oportună și introducerea unor cerințe privind majorarea capi­talului social subscris prin conversia datoriilor de la acționari dacă activul net este sub valoarea minimă prevă­zută de lege sau interzicerea finanțării prin intermediul datoriilor de la acționari sau asociați a fir­melor care au capitaluri sub limita regle­mentată.

O altă propunere ar fi ca firmele care timp de trei ani consecutivi înregistrează cifră de afaceri nulă și capitaluri proprii sub pragul minim reglementat să fie radiate automat. Un alt aspect care poate contribui la întărirea disciplinei la plată, dar și la o mai bună conformare în domeniul exe­cu­tării obligațiilor este reprezentat de informatizarea ANAF.

Dincolo de aspectele contabile, statul ar trebui să aibă în vedere elaborarea unor politici de dezvoltare economică, cu legă­turi pe lanțurile de producție, în sco­pul recâștigării pieței interne și creșterii pe pie­țele externe pe baza competitivi­tății. Acest lucru ar contribui și la sus­ți­nerea re­ve­nirii creditării către sectorul companii­lor.

La nivelul economiei s-a format o masă critică de firme care pot face față schimbă­rilor generate de aderarea la zona euro și în jurul căreia să se cristalizeze evoluțiile economice viitoare și dinamizarea procesului de convergență reală, consideră ex­perții băncii centrale.

RISCURI. Aderarea la zona euro va însemna și o pierdere a unei flexibilități conferite în prezent de politica monetară și de cea a cursului de schimb, care permit BNR să jongleze cu diferite instrumente pentru a sprijini economia.

Riscurile ce derivă din renunțarea la această flexibilitate nu sunt de ignorat, în special având în vedere problemele cu care se confruntă state cu economii mult mai puternice din zona euro. Recent, agen­ția de rating S&P a avertizat că Italia s-ar putea confrunta cu o criză similară celei din Grecia, din 2015, dacă guvernul de la Roma va aproba măsurile „neortodoxe“ pe care le are în vedere. Printre acestea se nu­mără introducerea unei monede paralele și o serie de măsuri de stimulare a eco­nomiei, dar care nu au acoperire bugetară. Apartenența la zona euro creează constrângeri, iar guvernul italian pare a nu găsi soluții viabile de a sprijini creșterea economică a statului. PIB-ul Italiei a crescut cu doar 0,6%, în termeni reali, din 2010, față de 10,6%, avansul zonei euro în aceeași perioadă.

În contextul aderării la zona euro, poli­tica macroprudențială va ocupa un loc central între politicile economice ale Ro­mâ­niei, fiind un element de contrabalansare parțială a pierderii flexibilității pe care o asigură politica monetară proprie.

La nivelul zonei euro, există o serie de state membre care utilizează intens instrumente de politică macroprudențială pentru a reduce riscurile privind creșterea ac­ce­lerată a creditării și care se reflectă într-o creștere economică peste potențial, în condițiile în care politica monetară a Băncii Centrale Europene nu poate corec­ta astfel de dezechilibre regionale sau locale.

Printre cele mai utilizate măsuri se nu­mără instrumentele adresate debitorilor, cum ar fi limitele privind gradul de îndatorare și raportul între credit și garanții sau cerințele suplimentare de capital. Une­le au fost implementate și la nivel local. Despre altele, încă se discută.

Cert este că România va trebui să fie bine pregătită, pentru că politica monetară reprezintă în prezent o cârjă extrem de im­portantă a economiei. Și odată ce e înde­părtată, aceasta din urmă trebuie să poată sta pe propriile picioare.

FOTO: Getty