Ştiri

ANALIZĂ: Facturile românilor la utilităţi au crescut până la 124% în 2021

Facturile românilor la utilităţi au crescut de la 77% în 2010 până la 124% în 2021, această creştere fiind cea mai ridicată din Uniunea Europeană, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.

Monitorul Social a publicat un infografic cu privire la creşterea preţurilor la facturile casnice pentru utilităţi în ultimii ani în România faţă de media europeană.

„Cu termenul de referinţă a preţurilor la utilităţi din 2015, facturile românilor la utilităţi au crescut de la 77% în 2010 până la 124% în 2021. Această creştere este de departe cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Media UE-27 pentru creşterea preţurilor la utilităţi a fost de la 89% din preţul de referinţă în 2010 până la 110% din preţul de referinţă în 2021. Creşterea cumulată a preţurilor la facturile electrocasnice din 2010 până în 2021 este de 61%, de departe cea mai ridicată din Uniunea Europeană”, arată infograficul.

Conform sursei citate de Agerpres, pe lângă creşterea totală de preţuri cea mai ridicată, România a înregistrat constant şi printre cele mai mari creşteri anuale ale facturilor. În fiecare dintre anii 2011, 2013, 2018 şi 2021 facturile au crescut cu măcar 8%, cea mai mare rată de creştere a preţurilor din Uniunea Europeană.

Spre deosebire, inflaţia raportată la indicele preţurilor de consum (IPC) între 2010 şi 2021 a fost semnificativ mai mică. Dinamica acestuia a fost de la 88% din preţul de referinţă în 2010 până la 115% din preţul de referinţă în 2021. Şi la acest capitol România a avut printre cele mai mari creşteri de preţuri, după Ungaria.

„Creşterea preţurilor la utilităţi în România a depăşit cu mult rata inflaţiei generale, ceea ce înseamnă că românii plătesc mai mult pentru toate cheltuielile curente, însă creşterea de preţuri cea mai mare a fost înregistrată la facturile pentru utilităţile casnice”, mai arată infograficul.

Elena Marinescu

Recent Posts

Acțiunile FORT intră la tranzacționare pe piața AeRO, începând cu 17 mai

Compania de cybersecurity FORT SA anunță debutul tranzacționarii pentru acțiunile sale (simbol BVB: 4RT) pe…

4 minute ago

Magnus Carlsen, câștigătorul primei etape a Grand Chess Tour: “Dacă am o zi bună, am o șansă”. Urmează etapa de la Bucureşti

Prima etapă a Grand Chess Tour (GCT) s-a încheiat cu o serie spectaculoasă de zece…

7 minute ago

Febra speculativă a Gamestop, reprodusă și în 2024. Ce a stat, de fapt, la baza efervescenței din piață?

Febra speculativă a Gamestop și altor acțiuni „meme" de la începutul anului 2021 pare, cu…

14 minute ago

BERD: Economia Rusiei, peste nivelul de dinainte de Războiul din Ucraina

Economia rusă s-a dovedit mai rezistentă decât s-a prevăzut şi urmează să crească în acest…

19 minute ago

Leroy Merlin, parteneriat cu Sameday pentru livrări în rețeaua easybox din țară

În această primăvară, Leroy Merlin România, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, lansează un…

24 de minute ago

Până la jumătatea lui 2026 toate anunțurile de angajare vor trebui să aibă salariul publicat

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligați să…

51 de minute ago

Acest website folosește cookies