ANALIZĂ. Ce îl așteaptă pe Mugur Isărescu în noul mandat

Alexandra Pele 15/07/2019 | 10:25 Financiar
ANALIZĂ. Ce îl așteaptă pe Mugur Isărescu în noul mandat

Contextul global și în special cel local vor da bătăi de cap noii conduceri a băncii centrale, într-o perioadă în care responsabilitățile instituțiilor de acest fel au crescut substanțial, dificultățile cu care se confruntă s-au multiplicat, iar tirul populismului s-a abătut asupra lor.

Mugur Isărescu este, încă din 2009, guvernatorul care s-a aflat pentru cel mai mult timp la conducerea unei bănci centrale. Cu excepția unui an (decembrie 1999 – decembrie 2000), în care a ocupat funcția de premier, el a coordonat politicile monetare ale României vreme de aproape trei decenii. Din această poziție, Isărescu a ocupat un rol central în tran­ziția prin care a trecut economia locală, către una deschisă exteriorului, asigu­rând implementarea și „calibrarea“ instrumentelor monetare necesare acestei schimbări.

Deși unele decizii i-au fost contestate, guvernatorul Băncii Naționale a Româ­niei (BNR) s-a bucurat și continuă să fie respectat de liderii de la București și nu numai, datorită modului în care „a navigat“ în toți acești ani în care economia a trecut prin perioade de creștere și exu­be­ranță, dar și de recesiune și criză.

De notorietate este comparația cu Bulgaria, care s-a confruntat în 1996-1997 cu o criză financiară și bancară de proporții, singura metodă de a stabiliza economia fiind instituirea consiliului monetar (ancorarea monedei de euro). Și tran­ziția României a fost marcată de falimente bancare și de perioade de hiperinflație, politica monetară fiind pusă, încă de la începuturile ei, în postura de a compensa absența multor reforme structurale de care economia locală ar fi avut nevoie.

Piața financiară nu a trecut prin colap­suri de talia celor din Bulgaria, iar moneda națională este menținută la o paritate relativ constantă față de euro, salturi „incomode“ fiind inevitabile în momente în care presiunile structurale impun ajustări.

CONFLICT. Membrii consiliilor de admi­nistrație ale băncilor centrale sunt numiți și se bucură de sprijin politic, însă, odată asumat mandatul, aceștia au obligația de a lua decizii independente de orice culoare politică, similar judecătorilor Curții Consti­tuționale, spre exemplu.

Nu de puține ori, acest lucru generează conflicte. „O bancă centrală este un actor important între cei doi centri de putere ai capitalismului, care sunt, în același timp, și cei mai importanți administratori ai capitalismului: piețele financiare și politicienii“, reamintea Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naționale a Româ­niei, într-o opinie publicată pe blogul ins­ti­tuției, parafrazându-l pe jurnalistul american William Greider.

Cu toate acestea, deciziile pe care le ia boardul unei bănci centrale pentru atinge­rea obiectivelor – în cazul României, stabi­litatea prețurilor, dar și a sistemului financiar în ansamblu, o creștere sau o scădere a dobânzilor, cel mai vizibil dintre instrumentele BNR – influențează atât piețele, cât și politicienii. „Foarte important însă, șansa ca banca centrală să intre într-un con­flict cu politicienii este mai mare decât cea de a intra într-un conflict cu piețele fi­nan­ciare“, punc­tează Croitoru, referindu-se la pe­ri­oade recente, în care instituția a intrat sub tirul diferitor lideri politici pe te­me pre­cum legea dării în plată sau a con­ver­siei creditelor în franci elvețieni. Un exemplu mai recent îl reprezintă înlocuirea indicelui ROBOR.

RISCURI. Politica monetară ar trebui să meargă mână în mână cu cea bugetară, pentru a asigura cel mai bun parcurs posibil pentru orice economie. De multe ori însă, cea din urmă, dictată de logica elec­to­rală, o influențează pe cea dintâi.

Spre exemplu, relaxarea fiscală din ulti­mii ani a dus la creșterea inflației peste nivelul statelor din regiune, plasând România pe o traiectorie ușor divergentă și for­țând BNR să majoreze dobânzile.

Creșterea costurilor de finanțare nu a fost privită cu ochi buni de aleși, iar conflictele ce au rezultat au dus la înlocuirea indicelui de care sunt ancorate majoritatea creditelor. Scopul declarat a fost scă­derea ratelor, dar cele mai recente date nu confirmă obiectivul. În primul trimestru din acest an, indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC, noul ROBOR) a înregistrat o creștere de 11,4%, echi­­valentă cu o majorare a ratelor de circa 40 de lei pentru un credit Prima Casă de 250.000 de lei. Tendința de creștere a cos­­turilor de finan­țare este o consecință a creșterii in­flației și s-ar fi produs indiferent de numele indicelui. Însă înlocuirea ROBOR a creat probleme suplimentare pentru banca cen­trală, boardul BNR ară­tân­du-se preocupat de impactul pe care aceasta l-ar putea avea asupra transmisiei și conduitei politicii monetare.

Similar, decizia guvernelor din ultimii ani de a încuraja creșterea economică prin stimularea consumului a dus la un avans galopant al importurilor și, implicit, la presiuni pe cursul de schimb leu-euro. O con­secință a fost deprecierea treptată a leului, banca centrală neavând suficientă muniție pentru a lupta pe trei fronturi: inflație, do­bânzi și curs. „Consiliul de Administrație subliniază că mixul echilibrat de politici macroecono­mice și implementarea de reforme structurale care să stimuleze poten­țialul de creș­tere pe termen lung sunt esen­țiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse“ este fraza probabil cel mai des întâlnită în comunicatele emise de BNR.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.