ANALIZĂ: Banca Centrală Europeană repornește tiparnița de bani. Cum este afectată România

Alexandra Pele 30/09/2019 | 10:30 Financiar
ANALIZĂ: Banca Centrală Europeană repornește tiparnița de bani. Cum este afectată România

Europa schimbă din nou macazul, dar puțini sunt optimiști cu privire la capa­citatea noii ere a banilor ieftini de a schimba traiectoria economiei, afla­tă în curs spre o nouă recesiune.

Acest articol a apărut în numărul 74 (23 septembrie – 6 octombrie 2019) al revistei NewMoney

Ultima „salvă“ a lui Mario Draghi, preșe­dintele Băncii Centrale Europene (BCE), de a reduce dobânzile și de a reporni „ti­par­nița de bani“ prin achiziții lunare de 20 de miliarde de euro, a fost primită cu entuziasm moderat de piețele financiare internaționale. Deși investitorii anticipau un astfel de mix de politici, menit să vină încă o dată în ajutorul zonei euro, încrederea că BCE poate de una singură să rea­ducă inflația și creșterea economică pe un trend crescător nu este prea mare.

„Economia zonei euro este în pragul stagnării, a recesiunii tehnice. Nu este o criză, nu este scenariul din 2008-2009. Această perioadă este însă periculoasă. Cu cât este mai lungă, cu atât este mai pe­riculoasă“, explică economistul Car­sten Brzeski, de la ING, adăugând că do­bânzile ar putea rămâne la un nivel extrem de redus pentru o perioadă lungă, poate chiar un deceniu.

Pentru sistemul bancar, perspectivele nu sunt îmbucurătoare. Studiile arată că, deși instituțiile de credit pot câștiga pe termen scurt ca urmare a reducerii costurilor de refinanțare, politicile monetare acomodative duc pe termen lung la reducerea veniturilor din dobânzi și la ritmuri reduse de creștere a creditului privat. Un alt efect pe care l-a avut progra­mul anterior de relaxare cantitativă a fost acumularea de active în valoare de 17.000 de miliarde de dolari care au randamente negative. În ceea ce privește prognoza de creștere a zonei euro, BCE a redus-o la 1,1% în acest an și la 1,2% în 2020.

NIPONIFICAREA

Zona euro începe să semene în ochii tot mai multor economiști cu Japonia, unde un program masiv și sus­ținut de politică monetară relaxată a avut un succes moderat. Creșterea economică a Japoniei s-a menținut din 2013 încoace la circa 1,2% din PIB pe an, în ciuda faptului că niponii și-au coordonat politica monetară și cea fiscală, o misiune mult mai dificilă în zona euro, unde politica fiscală diferă de la stat la stat.

„Reducerea dobânzilor când acestea sunt oricum la limită nu înseamnă că economia își va reveni“, spune Yuichi Kodama, economist-șef la Yasuda Life Insurance, potrivit Bloomberg. „În acest sens, situația europeană se aseamănă cu cea a Japoniei“, adaugă el. O preocupare-cheie în acest sens este productivitatea, valoarea economică pe care o produce fiecare per­soană. Majoritatea națiunilor dezvoltate au consemnat o creștere slabă a acestui indicator, de ani buni, o tendință pe care eco­no­miștii nu au reușit să o explice.

Europa și Japonia împart o altă provocare semnificativă – îmbătrânirea popula­ției. Demografia pune și mai multă presiune pe angajații activi și poate descuraja inflația, oamenii fiind tentați să economi­sească pentru pensie, în loc să cheltuiască pentru a sprijini creșterea economică. Dobânzile foarte mici pot încuraja și mai mult această tendință, crescând îngrijo­ră­rile privind deteriorarea veniturilor de care beneficiarii ar putea avea parte la ie­șirea din câmpul muncii. Spre deosebire de Japonia, Europa se bucură totuși de un influx de migranți care ar putea atenua parțial această problemă. O altă asemă­nare între cele două economii este depen­dența relativ ridicată de exporturi. Când cererea globală suferă, cum se întâmplă în prezent ca urmare a politicilor protecțio­niste promovate de SUA, produc­ția suferă.

Bilanțurile Băncii Japoniei și cele ale Băncii Centrale Europene vor continua să se îngroașe, odată cu continuarea relaxării monetare. Activele din portofoliul Băncii Japoniei au depășit PIB-ul statului, iar posi­bilele consecințe ale acestui lucru sunt aproape imposibil de anticipat.

MOTORUL GERMAN

Pentru România, cel mai mare pericol îl reprezintă modul în care va reacționa economia Germaniei la noile stimulente monetare ale BCE. „O reducere a creșterii Germaniei cu un punct procentual ar însemna o reducere a ritmului de creștere în România cu o jumătate de punct“, arăta într-o analiză recentă Ci­prian Dascălu, economist-șef la ING România. De altfel, toată regiunea depinde de Germania, însă expunerea altor state este mai redusă.

Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia și Ro­mâ­nia datorează Germaniei, cel puțin parțial, cifrele legate de creșterea econo­mică spectaculoasă din ultimii ani. Companiile germane au integrat statele din Europa Centrală și de Est în lanțurile lor de producție orientate către export, au spriji­nit reducerea șomajului și au crescut standardele privind calitatea și condițiile de muncă ale angajaților. Cumulat, relațiile co­merciale cu Germania ale acestor cinci state au depășit anul trecut 325 de miliarde de euro. Ceea ce înseamnă cu 63% peste nivelul comerțului pe care Germania îl are cu China. Pentru toate cele cinci state, Germania reprezintă cea mai mare piață de export.

Prin urmare, atunci când economia Germaniei se contractă, cum s-a întâmplat în al doilea trimestru din acest an și cum s-ar putea întâmpla și în cel de-al treilea, unda de șoc se va propaga și în Europa Centrală și de Est. Iar pentru unele state, acest lucru ar putea fi mai „dureros“ decât pentru altele, după cum reiese din datele legate de producția industrială. România, din pă­cate, face parte din prima categorie. La fel și Cehia. Mai reziliente par a fi economiile Ungariei, Poloniei și Slovaciei.

TIPICUL ROMÂNESC

Toate cele cinci state se confruntă cu deficite de forță de muncă din cauza evoluțiilor demografice și a migrației. Rata scăzută a șomajului a dus la creșterea salariilor și a cererii interne. În toate statele, mai puțin în Slovacia, comerțul crește susținut. Cererea in­ternă este însă cea mai ridicată în statele cu cele mai expansive politici fiscale, res­pectiv România, Ungaria și Polonia.

În ultimele două, guvernele au făcut noi promisiuni sociale însemnate, argumen­tând că nivelul de trai trebuie să se apro­pie de cel din Europa Occidentală. Spre deo­sebire de România, și Ungaria, și Polonia au surplusuri comerciale. În România, ce­re­rea internă a alimentat expansiunea importurilor și a deficitului de cont curent.În plus, Polonia, Ungaria și Cehia și-au redus dependența de exporturile către Germania prin politici publice special țintite. România a aderat cel mai târziu la Uniunea Europeană și nu a avut timp să își diversifice exporturile și să își întărească pro­ducția de bunuri cu valoare adăugată mai mare, ceea ce o face să fie mai expusă unor eventuale probleme ale Germaniei.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.