ANAF a colectat cu peste 13% mai multe venituri bugetare în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă din 2017

NewMoney 20/07/2018 | 09:34 Ştiri
ANAF a colectat cu peste 13% mai multe venituri bugetare în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă din 2017

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, joi, că a colectat venituri bugetare de aproximativ 112,8 miliarde de lei, în primul semestru, ceea ce reprezintă o depăşire cu 13,5% – indice nominal – faţă de nivelul din perioada similară a anului 2017, transmite News.ro.

În primele şase luni ale anului trecut, ANAF a colectat circa 99,4 miliarde de lei.

Totodată, gradul de realizare a programului de încasări stabilit prin legile bugetare anuale este de 101,8%, ceea ce înseamnă un plus de 1,96 miliarde de lei faţă de programul comunicat de Ministerul Finanţelor, respectiv 110,8 miliarde lei.

Citiți și: Efectul „revoluției fiscale”: Aproape 1,2 milioane s-au trezit cu salariile scăzute. Încă 600 de mii riscă același lucru

La bugetul de stat s-au încasat 68,2 miliarde de lei, cu 3.213 miliarde lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2017. Încasările din TVA şi accize, care deţin ponderea cea mai mare în totalul încasărilor la bugetul de stat, au crescut cu 11,4% (la 35,6 miliarde de lei), respectiv cu 11,9% (la 12,8 miliarde de lei).

La bugetele de asigurări sociale au fost colectate aproape 44 miliarde de lei, cu 10,2 miliarde de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Gradul de realizare a programului rezultat din legile bugetare anuale a fost de 106,1%, potrivit ANAF.

Citiți și: Declaraţia Unică poate fi depusă online. Cum se completează formularul electronic

 


FOTO: Mediafax