Ştiri

ANAF, amenzi de 2,7 milioane lei, în urma unor controale efectuate în primele 5 luni

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a aplicat 959 de amenzi în valoare totală de 2,7 milioane de lei, în urma controalelor efectuate la contribuabilii persoane juridice şi fizice în perioada ianuarie – mai 2022, a anunţat joi instituţia

„În vederea asigurării resurselor necesare pentru buna funcţionare a statului, ANAF urmăreşte creşterea gradului de conformare voluntară, atât la declarare, cât şi la plată, mizând pe spiritul de responsabilitate civică al contribuabililor, dar şi pe campanii de informare cu privire la procedurile de declarare a veniturilor şi de plată a taxelor şi impozitelor. În completarea acestor măsuri, activitatea inspecţiei fiscale urmăreşte verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale şi a corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, au fost efectuate 10.484 de inspecţii fiscale la contribuabili persoane juridice şi fizice şi au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 1,322 miliarde lei.

Totodată, conform ANAF, s-au efectuat 5.350 de verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, iar în urma procesului au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 153,34 milioane lei.

Pe de altă parte, au fost instituite 163 măsuri asiguratorii în valoare de 131 milioane lei şi au fost aplicate 959 amenzi în valoare totală de 2,7 milioane lei.

Conform ANAF, au fost înaintate organelor de urmărire penală un număr de 104 sesizări, pentru un prejudiciu total de 135,9 milioane lei, şi a fost diminuată pierderea fiscală cu suma de 1,025 miliarde lei.

În perioada ianuarie-februarie 2022, au fost aprobate două soluţii fiscale individuale anticipate. Începând cu luna februarie 2022, activitatea de emitere a soluţiilor fiscale individuale anticipate a fost preluată de Ministerul Finanţelor.

În perioada ianuarie-mai 2022, au fost emise două acorduri de preţ în avans şi au fost soluţionate trei cereri de iniţiere a procedurii amiabile.

În ceea ce priveşte inspecţiile fiscale desfăşurate la contribuabilii care au derulat tranzacţii cu persoanele afiliate, în cadrul cărora au fost verificate şi preţurile de transfer practicate, valoarea tranzacţiilor verificate a fost de 7,369 miliarde lei, pentru care a rezultat o diferenţă a bazei impozitare în sumă de 464,08 milioane lei.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o zi ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

o zi ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies