Americanii vând orice: de câți bani au nevoie chinezii bogați pentru a-și cumpăra o viză pentru Statele Unite

Acest articol apare în numărul 26 (23 octombrie – 5 noiembrie) al revistei NewMoney

Oficial sunt o mie de agenți chinezi care au reușit să transforme o viză specială într-un soi de bun de larg consum pentru clasa tot mai nume­roasă de chinezi prosperi care vor să se mute definitiv în America. Costă jumătate de milion de dolari.

Vara lui 2013, hotelul Shangri-La din Shanghai. Într-o zi de sâmbătă, Vivian Ding s-a urcat pe scenă să vorbească despre un subiect în care este deo­po­trivă expert și sursă de inspirație pentru alții: emigrarea în SUA.

Înaltă, cu o prezență impunătoare, Ding a povestit despre propria plecare în America și despre pres­tigioasele licee pe care fetele ei, ge­mene, le urmează acolo. Totul grație programului special EB-5 (numele vizei) care le permite imi­granților să investească în start-up-uri pe teritoriul american, obținând în schimb drept de rezidență permanentă, celebrul green card american. Ding și-a spus po­ves­tea lângă o piramidă de aproape 2 metri aco­perită cu o bucată de catifea neagră. La un moment, a fost trasă, lăsând să se vadă macheta unei clădiri din Manhattan: locuințele din sticlă de pe malul râului Hudson cunoscute azi drept cartierul Via 57 West. Dacă finanțai proiectul cu 500.000 de dolari, puteai obține dreptul de a aplica pentru o viză de tip EB-5.

Ellis Liu, finanțist în cadrul unei companii care gestiona un lanț de cafenele, se afla printre cei de față. Nu a luat decizia pe loc, dar s-a tot gândit. Shanghai devenise deja prea poluat și afectat de smog, iar fiul său cel mic suferea serios din această cauză. Câteva luni mai târziu, plătea deja rate de 50.000 de dolari către compania lui Ding, Qiaowai.

Ulterior, cu bani de la tatăl său a mai investit 500.000 de dolari într-un proiect care presupunea instalarea de hotspot-uri wi-fi în rețeaua de metrou din New York. După acești pași, a rămas în aștep­tarea interviului.

VISUL AMERICAN. Unii imigranți ajung în America ascunși în containere pe ambarcațiuni de pescuit. Alții în­cearcă să scape de sistemul de supraveghere și să treacă ilegal granița de sud a Statelor Unite. Sunt însă destul de mulți și cei care plătesc, iată, jumă­tate de milion de dolari pentru a fi eligibili în programul de vize EB-5 în cadrul căruia în fiecare an serviciul american de imigrație emite, con­di­țio­nat, 10.000 de cărți verzi. Mecanismul este simplu: investitorii străini investesc 500.000 de dolari în zone defavorizate economic, iar la schimb pri­mesc rezi­dență temporară în SUA pentru ei și familiile lor. Oricine investește suma res­pectivă și creează zece locuri de muncă poate apoi aplica pentru rezi­dență permanentă.

Programul a început în 1990. Pentru a nu crea impresia că vizele americane sunt de vânzare, Congresul a fost atent ca legislația să prevadă că banii celor care investesc au asociat un risc ridicat. Filo­sofia acestui program a fost de a impulsiona dezvoltarea zonelor rurale sărace. A rămas însă neexploatat ani de zile, până când dezvoltatorii imobiliari din New York și din alte orașe mari s-au gândit să încadreze și alte zone ca fiind defavorizate și astfel programul a decolat. În ultimii ani, peste 90% din investițiile în cadrul acestui program au fost făcute în orașe, iar două pătrimi dintre ele s-au făcut în sectorul imobiliar – adesea proprietăți de lux în Man­hattan. Majoritatea aplicanților pentru EB-5 sunt investitori chinezi aduși de agenți precum Ding.

Odată cu Brexit-ul și alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, frontierele par să nu mai fie atât de permisive, totuși agenții din China reușesc să vân­dă o lume de nesfârșite posibilități. Au transformat una dintre cele mai nepermisive mașini birocratice din lume într-un fel de bun de larg consum pentru clasa tot mai numeroasă de chinezi prosperi. „În nicio altă țară nu există o rețea de agenți de acest fel ca în China“, spune avocatul Ron Klasko din Philadelphia, care conduce Comisia avocaților ame­ricani pentru imigrație specializați în EB-5. Cel puțin 1.000 de agenți sunt înregistrați în China, însă cei care cunosc acest nou business susțin că cifra neo­fi­cială este mult mai mare. „Unii operează la un nivel extrem de înalt“, adaugă Klasko.

Qiaowai, compania lui Ding, a atras atenția asupra noii industrii în mai, când a găzduit un eveniment la Hotelul Ritz-Carlton din Beijing al cărei cap de afiș era Nicole Meyer, sora lui Jared Kushner, ginerele președintelui Trump, totodată consilier la Casa Albă. Ding căuta investitori pentru One Journal Square (1JS), două turnuri de apartamente pe care compania familiei, Kushner Cos., le cons­tru­iește în orașul Jersey. „Proiectul înseamnă mult pentru mine și familia mea“, a spus Meyer. La un moment dat, o poză a președintelui Trump a fost afișată pe un ecran gigantic. Qiaowai a rulat re­cla­­me în care îi invita pe investitori să ia în conside­rare o dezvoltare imobiliară făcută cu „sprijin guvernamental“, ceea ce, în traducere, însemna că ga­­­­ran­­tează practic pentru investitori o carte verde și siguranța investiției.

Remarcile lui Meyer au fost rapid mediatizate prin agențiile internaționale de presă, iar purtătorul de cuvânt al Kushner Cos. s-a văzut nevoit să-și ceară scuze. Qiaowai și-a retras reclamele. Procurorii federali au scotocit în emailuri și documente ale Kushner Cos. Reprezentanții companiei au susținut că nu au făcut nimic inadecvat și că vor coopera cu autoritățile. Într-o apa­riție la CNN, în luna august, KABR Group, partener cu Kushner Cos. în proiectul One Journal Square, a anun­țat că niciuna dintre cele două com­panii nu mai este interesată de finan­țare prin programul EB-5.

CONTROVERSE. Incidentul a fost însă un cadou făcut acelor congresmeni americani care constant s-au opus programului de vize EB-5. Unii nu pot scăpa de senzația că totul are un iz de business – programul vinde, de fapt, cetățenia americană.

Alții spun că programul este chiar o în­șe­lătorie și au dat exemplu mai multor investitori străini înșelați de cetățeni americani care au și ajuns la închisoare. Sunt și cei care spun că programul i-a îmbogățit pe unii intermediari și pe dezvoltatorii imobiliari din orașele mari, fără să ajute cu ni­mic acele părți ale țării pentru care a fost de fapt gândit.

Senatorul republican Charles Grassley din Iowa, stat care din 2010 încoace nu a beneficiat de vreun pro­iect în baza vizei EB-5, se numără printre cei mai vocali critici. Grassley a cerut Ministerului de Interne să investigheze decla­rații și materiale publicitare posibil frauduloase fă­cute de compania lui Ding în pro­mo­varea celor două pro­iecte reziden­țiale ale lui Kushner.

Doar că agenții chinezi au tot auzit acest gen de critici de nenumărate ori. „Un astfel de agent îmi spunea cândva «știi, facem o groază de bani de fie­care dată când trageți semnale de alarmă pe acest subiect». Strigați în gura mare că este ultima șansă, când știți foarte bine că nu e așa“, povestește Ro­bert Whyte, bancher din Los Angeles care îi consi­liază pe dezvoltatorii imobiliari americani ce folo­sesc finan­țare în baza programu­lui de vize EB-5.

Mickey Rowley conducea Asociația hotelieră Greater Philadelphia când guvernatorul Ed Rendell l-a numit în 2003 secretar adjunct responsabil cu turismul, filmul și marketingul. După câțiva ani de mandat, cineva i-a su­gerat să fie atent și la posibi­litatea de a finanța prin programul EB-5 producția de film în statul Pennsylvania. La fel ca în cazul  proiectelor rezidențiale, indus­tria filmului ar fi creat nume­roase locuri de muncă. Își amintește că toți colegii săi au ridicat din umeri, când le-a spus că merge în China pentru a strânge 60 de mili­oane de dolari de la investitorii care vor să emigreze în Statele Unite.

În 12 zile, a obținut mai multe angajamente. În final, împrumuturile pentru EB-5 au fost folosite pentru turnarea filmului „The Next Three Days“ cu Russel Crowe în distribuție și a peliculei 3D „My Bloddy Valentine“, printre alte proiecte. Rowley, privit brusc ca un specialist în China, a mers de mai multe ori acolo pentru a strânge bani pentru diverse alte pro­iecte. Odată ajuns în China, munca îi era de fiecare dată considerabil ușurată de agenți precum Ding, care îl aștep­tau în holul hotelului în fiecare dimi­neață, după cum povestește.

RANDAMENTE. În cazul împrumuturilor pentru viza EB-5, dezvoltatorii plătesc dobânzi între 4 și 8% pe an, în comparație cu alternativele co­merciale unde ratele sunt între 10 și 18%. În timpul crizei financiare, dezvoltatorii s-au bazat mult pe acest program, dar acest tip de împrumut a rămas și azi o componentă impor­tantă în finanțarea la care mulți dintre ei apelează pentru dezvoltări imobiliare.

Valoarea tuturor împrumuturilor pentru EB-5 a sărit de la 240 de mili­oane de dolari, în 2007, la 4,4 miliarde de dolari, în 2015, potrivit firmei de con­sultanță financiară Brandlin & Associates.

Agenții fac bani de ambele părți ale afacerii. Pe lângă taxa de aproape 50.000 de dolari plătită de fiecare investitor, agenții pretind și jumătate din valoarea dobânzii achitate de dezvoltator. Intermediarul din SUA care colectează cazurile de EB-5 pentru dezvoltatori încasează cea mai mare parte a beneficiului. De obicei, investitorul emigrant ia 0,5% sau mai puțin.

Pe mulți însă nu-i interesează aproape deloc rata de profit. Vor viza temporară de ședere, în primă fază, și un proiect despre care să știe sigur că va fi dus la bun sfârșit. În caz contrar, există riscul să piardă și investiția inițială, și dreptul de a obține green card.

Agenții care reușesc ca investitorii cu care lu­crează să obțină mai repede aprobarea biroului american pentru imigrare pot încasa mai mult de la dezvoltatori, spune avocatul Ron Klasko. De asemenea, agenții conectați la proiecte imobiliare bune le pot cere in­vestitorilor mai mulți bani. „China este o societate extrem de capitalistă – totul se nego­ciază“, adaugă acesta.

Avantajate sunt mai ales companiile mari precum Qiaowai. Ding susține că are 600 de angajați în 15 orașe din China. Anul trecut, Statele Unite au primit circa 11.000 de cereri de emigrare din partea investitorilor chinezi, iar Qiaowai spune că deține o treime din piața de EB-5 din China. Dacă din 11.000 de cereri, 3.700 au fost clienți ai lui Ding care au plătit în jur de 50.000 de dolari taxă, înseamnă că cifra de afaceri a Qiaowai ajunge la circa 185 de mili­oane de do­lari fără a include sumele încasate de la dezvoltatori. Ding și reprezentanții companiei sale au refuzat să răspundă numeroaselor solicitări din par­tea Bloomberg BusinessWeek.

PROMOVARE. Ding își plasează propria poveste de succes în centrul campaniei de marketing a Qiaowai. În rețele de socializare, a postat, de pildă, poze cu participarea la inaugurarea mandatului pre­ședintelui Donald Trump, dar și de la petrecerea de după eveniment.

Agenții trebuie să fie suficient de buni să știe cu ce anume dintr-un proiect îi pot atrage pe investitorii chinezi. Adesea, este vorba de un politician ame­rican sau o vedetă. „Au încredere deplină în gu­vernul american, deși, paradoxal, nu au încredere în al lor“, spune Rowley.

Anul trecut, fostul primar al New York-ului, Rudy Giuliani, a vorbit despre re­no­varea teatrului din Times Square de către dezvoltatorul Maefield Development, în cadrul unor semi­narii organizate de Qiaowai la Beijing și Shanghai.

În 2013, Qiaowai a atras împrumuturi în valoare de 50 de milioane de dolari pentru turnul Jersey City, construit de compania Kushner Cos. „Nimeni nu știa cine era Kushner, iar despre Trump doar că e un personaj amuzant“, își reamintește Lily Wang, fost manager în cadrul Qiaowai, care acum lucrează pentru o companie concurentă, Guanyi In­ves­tment Consulting Group. „Nu era Buffett, iar in­vo­carea numelui său era departe de a fi convin­gă­toare.“ De aceea Ding a ales să promoveze faptul că proiectul este aproape de celebrul Manhattan. Tot nu a fost ușor și Wang își amintește că a fost nevoie de un an pentru a strânge o sută de investitori pentru pro­iectul Trump–Kushner.

FISCALITATE. La seminarul din iunie, unde a fost prezentă și Nicole Meyer, a fost ridicată chestiunea impozitării și modului de transferare a banilor în America. Un expert fiscal le-a prezentat poten­ția­lilor investitori cel mai important beneficiu al emi­grării în SUA: America nu semnase un acord de schimb automat de informații, menit printre altele să re­ducă evaziunea fiscală (situația s-a schimbat între timp). „Guvernul chinez, pur și simplu, nu știe câți bani aveți în SUA“, le-a spus el investitorilor.

Cea mai mare nedumerire a multora dintre cei aflați de față era legată de cum pot fi scoși banii din China. Potrivit legislației chineze, într-un an, un cetă­țean poate ieși cu doar 50.000 de dolari din țară, foarte puțin raportat la suma de 500.000 de dolari necesari pentru investiția de tip EB-5. Pentru a putea scoate banii recurg adesea la prieteni, chiar la străini cărora le trimit bani.

China monitorizează acele transferuri din mai multe surse care ajung într-un singur cont bancar din străinătate. De aceea, expertul le-a spus investitorilor potențiali că cel mai bine este să transfere bani în mai multe conturi pentru a nu atrage atenția autorităților.

În 2013, Comisia americană de Valori Mobiliare si Schimb (SEC) a lansat un avertisment pentru investitori să fie atenți la companii care nu le pot garanta returnarea banilor sau viza permanentă sau la cele care pretind că au sprijinul guvernului american. Programul este în continuare însă afectat de fraude mai mici sau mai mari. În Seattle, un călugăr tibetan transformat în dezvoltator a fost recent condamnat la patru ani de închisoare pentru fraudă financiară cu banii strânși de la 280 de investitori chinezi. Un alt cetățean american a folosit în interes personal 200 de milioane de dolari strânși de la 731 de investitori în programul de vize EB-5, pretinzând că va construi un centru biotehnologic în Vermont.

ALTERNATIVE. În 2014, SUA au atins pentru prima oară cota de 10.000 de vize EB-5, iar 85% din ele au fost obținute de cetățeni chinezi. Sistemul de cote stipulează că nicio țară inclusă în program nu poate depăși 7% din cota anuală de vize EB-5, dacă există solicitări din partea cetățenilor altor țări. Dar, cum aceste cereri nu au existat, chinezii au luat cam tot. Doar în 2009, Coreea de Sud a solicitat mai multe vize decât China – 903.

Cu puțin timp înainte de preluarea președinției de Donald Trump, Ministerul de Interne a propus creșterea pragului valoric la 1,34 milioane de dolari pentru investițiile care califică cetățenii străini pentru viza EB-5. Până acum, Administrația americană nu a anunțat însă o decizie în acest sens.

Și Congresul monitorizează atent programul. Senatorul democrat Dianne Feinstein (California) ar vrea suprimarea programului. Dar este o tabără mi­no­­ritară alături de critici precum Grassley. În rea­litate, majorității politicienilor le este greu să se opună unui program care promite dezvoltare eco­no­mică și creează locuri de muncă.

La prima vedere, singurii perdanți ai programului sunt potențialii imigranți. În ultimii patru ani, 13% din împrumuturile pentru viza EB-5 nu au dat rezultate, potrivit Mark Elletson, director în cadrul Brandlin & Associates. Și matematica le este potriv­nică aspiranților la cetățenia americană. Numărul vizelor disponibile pentru cetățenii chinezi conti­nuă să scadă – la circa 7.500 în 2016, dat fiind că tot mai mulți cetățeni din alte țări au început să aplice. Guvernul american estimează că un investitor chinez care aplică acum ar putea aștepta zece ani de la depunerea celor 500.000 de dolari până când va primi aprobarea de facto de a se muta în SUA. Liu, de pildă, a plătit banii la sfârșitul lui 2013 și a fost chemat la interviu cu un reprezentant consular american abia în luna mai.

La seminarul din iunie, compania lui Ding a venit și cu sugestii pentru a soluționa aceste situații frustrante. Le-a sugerat investitorilor să aleagă alte destinații – Malta, de pildă, mai scumpă, dar unde se obține rapid viza. Sau Australia. Însă, în ciuda dificul­tăților, riscului și timpului mare de așteptare, marea lor majoritate vor în America, după cum remarcă și Vivian Ding.

America’s business is business

Programul de vize EB-5, care vinde cetățenia americană pentru 500.000 sau un milion de dolari investitorilor străini, a devenit în ultimii ani o importantă sursă de capital pentru proiectele americane.

• INVESTITORI. Circa 80% din investitori au provenit din cinci țări – China, Coreea de Sud, Marea Britanie, Taiwan și Hong Kong. Restul au provenit din Canada, India, Mexic, Iran și Japonia.
• PRO-BUSINESS. Pe 5 mai, președintele Trump a fost de acord cu reînnoirea programului, fiind una dintre principalele legi votate în actualul mandat.
• BENEFICIARI. Până în 2015, programul EB-5 devenise o sursă importantă de capital pentru dezvoltatori, printre cei mai mari beneficiari fiind lanțurile hoteliere precum Hilton, Hyatt, Marriott’s, SLS Hotel & Casino.

Articol preluat din Bloomberg Businessweek

de Peter Robison, Karen Weise, Wenxin Fan și Yan Zhang; adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images