Cititorule, ai fi de acord să-ţi înlocuieşti yala de la uşa casei cu o alta, second-hand? Presupun că nu. De ce-ai face una ca asta? Pe de altă parte însă, „uşa“ României numai de asta are parte. Să intrăm în subiect: achiziţia de tehnică militară, speţa legată de avioanele F16 second-hand.
Epopeea avioanelor de vânătoare „noi“ a început în 2006. Atunci, a fost pusă pentru prima oară problema înlocuirii bătrânelor MIG 21, a căror durată de exploatare se apropia de final. Primul termen a fost 2007, apoi 2010 şi, în fine, 2013. Cu toate acestea, o achiziţie certă nu a fost perfectată. Reţine atenţia însă un alt aspect: la mijlocul anilor ’90, România a cheltuit 450 de milioane de dolari pe modernizarea MIG 21 de către compania israeliană ELBIT, renunţând cu totul la avioanele MIG 29 cumpărate de noi în anii 1989-1990.
PELERINAJUL MARILOR PRODUCĂTORI. La început, s-a negociat cu americanii direct. Bugetul propus iniţial de guvern era de 4,4 miliarde de euro şi viza 48 de avioane multirol, noi. Aşa că nu e de mirare că au început să ne „bântuie“ ţara marii producători. Una dintre primele propuneri ale americanilor de la Lockheed Martin, cei care produc F16, a fost să ne dea timp de 10 ani avioane F16 vechi, să ne „antrenăm“, după care să cumpărăm F35, avioane multirol de ultimă generaţie. A apărut imediat şi Alenia, parte a EADS, care a propus României avioanele Eurofighter Typhoon. A venit şi SAAB, cu al său avion Grippen (cumpărat de Cehia şi Ungaria), care ne vindea avioane la o sumă de aproximativ 3 miliarde de euro. În aprilie, 2010, suedezii au prezentat Parlamentului României o scrisoare de intenţie în care făceau o ofertă aproape ireală: 24 de avioane multirol nou-nouţe la 41 de milioane de euro bucata, dotări full-option, compatibilitate NATO, mentenanţă asigurată gratuit un an, investiţii egale în industria românească şi în energie. Nu au primit niciun răspuns.
AFACERI PE RIT MIORITIC. Bună intenţia de a clădi o armată modernă. Însă cum o faci? Cu orice preţ? Pentru că una dintre legile călcate cu şenilele de politicieni este Legea Offsetului. Pe româneşte, orice persoană juridică ce vindea României tehnică militară era obligată să investească la noi o sumă comparabilă cu cea primită. Legea a fost respectatată aproape… deloc. Primul scandal este legat de cumpărarea celor două fregate gol-goluţe de la britanici. O grămadă de bani cheltuiţi, iar fregatele abia fac faţă cerinţelor NATO.
Legea offsetului există în peste 120 de state. Un exemplu pe care-l putea urma şi România este cel al Poloniei. În 2002, această ţară a cumpărat cu 3,5 miliarde de dolari 48 de avioane F16 nou-nouţe, iar guvernul american, prin Lockheed Martin şi Boeing, s-a angajat să investească în Polonia exact aceeaşi sumă.
Reîntorcându-ne în România, când achiziţia de avioane de luptă multirol intrase în blocajul crizei financiare, guvernul decide în 2013 achiziţia a 12 avioane F16 second-hand de la guvernul portughez. Preţul pe bucată este de 52 de milioane de euro şi, culmea norocului, tocmai fusese abrogată Legea Offsetului.
INTERESE DE CLAN SAU DOAR COINCIDENŢE? O primă observație: în timp ce companiile americane dețin 20% din piața militară europeană, cele europene deţin abia 1% din cea americană. Cine sunt actorii în toată această „piesă“ românească? F16 este produs de compania americană Lockheed Martin. Au fost acuzaţi în mai multe rânduri de oficiali europeni de faptul că oferă mită guvernelor din centrul şi estul Europei, pentru a-şi vinde avioanele. Americanii au acuzat EADS de aceleași practici, însă pentru contracte în state asiatice.
În ceea ce ne priveşte, Alenia (din grupul EADS) era parte a Finmecanica, firmă controlată de fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi. Din Italia, România a cumpărat 7 avioane militare de transport de tip Spartan. Apariţia bruscă a Portugaliei, în vremea în care José Manuel Barroso era preşedintele Comisiei Europene, atrage după sine alte semne de întrebare. Mai ales dacă ţinem cont de trecutul lui Barroso, mai exact de începuturile carierei sale, când a reprezentat guvernul portughez în chestiunea vânzării de armament în contextul războiului civil din Angola, din anii ’80. Să nu-i uităm nici pe suedezii de la SAAB şi să precizăm că partenerul cel mai de încredere al lor este nimeni altul decât grupul… EADS.
Nu în ultimul rând, mai reţine atenţia un lucru absolut surprinzător: în momentul deciziei României de a cumpăra avioane F16 de la portughezi, Congresul SUA tocmai aproba acelaşi lucru pe o cerere mai veche – niciodată anulată – a ţării noastre. Cunoscătorii s-au întrebat dacă România este conştientă că în acest mod guvernul fentează pe toată lumea: interesele directe ale americanilor, interesele majore ale producătorilor europeni și chiar propriile interese. Cât despre posibilitatea de a mai cumpăra vreodată avioane noi de ultimă generaţie, întrebarea rămâne… în aer.
