Altex și Media Galaxy, vânzări de 103 milioane de euro în cele 35 de zile de Black Friday

Cristina Dobreanu 02/12/2016 | 12:34 Ştiri
Altex și Media Galaxy, vânzări de 103 milioane de euro în cele 35 de zile de Black Friday

Retailerii Altex şi Media Galaxy au avut vânzări cumulate în valoare de 103 milioane de euro, cu 35% mai mult decât cele înregistrate anul trecut.

Altex România a avut în acest an o campanie de Black Friday care a durat 35 de zile, în perioada 20 octombrie – 23 noiembrie. În aceasată perioadă, pe site-urile Media Galaxy şi Altex au fost înregistrate peste 10,5 milioane de sesiuni şi peste 5 milioane de vizitatori unici.

Din totalul vânzărilor de Black Friday, 20% au fost realizate pe platformele online.

Cele mai bine vândute produse în campania de Black Friday în magazinele Altex şi Media Galaxy au fost cele din categoriile televizoare şi smartphones. Pe platformele online, componentele şi perifericele PC, laptopurile şi tabletele s-au vândut cel mai bine. Vânzări semnificative s-au înregistrat şi în categoriile gaming, electrocasnice mari şi mici, îngrijire personală.

Altex România are o rețea națională de 116 magazine Altex şi Media Galaxy aflate în cele mai importante oraşe din ţară.

 


FOTO: Altex

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.