Povestea lui Jack Ma: un profesor de engleză prost plătit care a fondat o companie de 500 de miliarde de dolari

Autor: Romulus Deac

…și pentru că mai erau câteva ceasuri bune până la ivirea zorilor, Șeherezada începu să spună povestea adevărată a lui Ali Baba 2.0, Jack Ma.   

Acest articol a apărut în numărul 49 (24 septembrie – 7 octombrie) al revistei NewMoney

Trăia odată în China un băiat pe care îl chema Ma Yun. Se născuse în octombrie 1964 și era al doilea dintre cei trei copii ai unor muzicanți din Hangzhou. Unii dintre cei care l-au cunoscut de mic spun că era un puștan rebel, căruia îi plăceau greierii. Îi colecționa, îi creștea și îi punea să se lupte între ei. Ajunsese atât de bun încât putea să le ghicească specia și mărimea fără să-i mai vadă, doar după sunetele pe care le scoteau. Mai târziu a descoperit engleza și a început să facă pe ghidul prin orașul său natal pentru a-și perfecționa conversația. Atunci și-a căpătat și numele de alint de „Jack“, de la un turist american care îi devenise prieten. N-a fost însă niciodată bun la mate­ma­tică, iar asta aproape că l-a costat ceea ce părea să fie pe atunci viitoarea sa carieră. Din cauza ei a și ratat două examene de admitere la facultate și a intrat cu greu la un institut care pregătea viitori profesori. A absolvit în 1988 și a început să-și trimită CV-ul peste tot, dar a fost respins de fie­care dată, inclusiv de KFC, unde aplicase pentru un post de asistent de manager. A reușit într-un final să se angajeze pe un post de profesor de engleză la o universitate din localitate. Dar nu vă lăsați păcăliți de solemnitatea asocierii termenilor de „profesor“ și „universitate“! Avea un salariu între 12 și 15 dolari pe lună și consola­rea că studenții săi îl considerau cel mai popular profesor al școlii.

Când politicile economice de stat au început să se relaxeze, Ma a văzut în această schimbare o oportunitate pe care nu trebuia să o rateze. A fost cofondator al unei agenții de traduceri, a vândut leacuri tra­diționale chinezești și s-a îngropat în stocuri de mărfuri. „Dacă nu ajung milionar până la 35 de ani, te rog, omoară-mă“, îi spunea prietenului său Qi Xiaoning.

PUNCT ȘI DE LA ZERO. Spre deosebire de portretul-robot al vizionarilor din Silicon Valley, Ma nu a scris în viața lui nici măcar o linie de cod și a văzut pentru prima oară un calculator abia în 1995, când a făcut o vi­zită în Statele Unite în calitate de tradu­cător pentru o firmă din China. Tot atunci, un prieten i-a arătat cum să intre pe internet. Primul său impuls a fost să caute in­for­mații despre berea chinezească. „Nu știam nimic despre calculatoare personale, internet sau e-mail. Era pentru prima dată când atingeam o tastatură. De asta spun despre mine că sunt un orb călare pe spatele unui tigru orb“, povestea Ma la o întâlnire a The Economic Club of New York. Motorul de căutare al Yahoo! nu i-a întors niciun rezultat. Ba chiar a constatat că există foarte puține informații despre China. Se trezise în fața unui hău informa­țional în care a văzut imediat o nouă oportunitate de afaceri.

S-a întors acasă, a împrumutat 2.000 de dolari și a fondat China Pages, un director online pentru companii chinezești aflate în căutarea de clienți internaționali. „Internetul era un concept complet necunoscut în China, iar cei cărora le-am prezentat ideea nu au știut nici măcar cum să reacționeze“, mărtu­risea Yu Xiaohong, unul dintre foștii săi parteneri de la China Pages. Încrezător în viziunea sa, Ma a bătut din ușă în ușă, a strâns și tradus informații de la companii, a făcut fotografii și a trimis to­tul la un partener din Seattle pentru a fi postat pe internet. Afacerea mergea greu, dar își păstra optimismul și era convins că va da lovitura și se va îmbogăți. Ma nu doar că nu s-a îmbogățit atunci, dar avea și să piardă controlul companiei sale, în 1996, când China Pages a format un joint-venture cu China Telecom. „S-au oferit să in­vestească 185.000 de dolari, iar eu nu mai văzusem în viața mea atât de mulți bani. Numai că China Telecom a primit cinci locuri în Consiliul de Administrație, iar eu doar două. De aici încolo, toate propune­rile noastre ulterioare au fost refuzate. Era asemenea unei lupte dintre o furnică și un elefant, și am demisionat în cele din urmă“, povestea el.

Scos din peisaj, Ma s-a mutat la Beijing și a început să lucreze la Infoshare, o agen­ție de publicitate online înființată sub tutela Ministerului de Comerț al Chinei. Un an mai târziu s-a întors la Hangzhou, mai dornic ca nicio­dată să-și provoace din nou norocul pe cont propriu. Și-așa ajungem la Alibaba și cei 24 de prieteni pe care Jack Ma i-a in­vi­tat la el acasă pentru a le vorbi despre „o oportunitate de afaceri“. „Am discutat și ei încă erau confuzi. Până la urmă, 23 dintre ei mi-au spus că ar fi mai bine să re­nunț, pentru o grămadă de motive“, povestea Ma într-un interviu pentru Inc. Magazine, explicând că a ales numele de Alibaba pentru că „toată lumea cunoaște povestea sa; e un tânăr dornic să-i ajute pe cei din jurul său“.

Iar compania a fost construită tocmai pe o astfel de premisă: să ajute afacerile din China să-și găsească clienți în afara gra­ni­țelor. Dacă un retailer american e în cău­tare de tricouri de bumbac, ar putea să le găsească pe Alibaba. La fel, dacă un pro­du­cător chinez de nasturi vrea să-și exporte marfa în Coreea de Sud, ar putea să-și promoveze oferta pe același Alibaba. Cel puțin așa își imagina el pe atunci afacerea, ca un loc virtual de întâlnire al businessurilor mici și mijlocii implicate în comerțul mondial.

CĂUTAREA DE COMORI. Compania și-a deschis porțile în februarie 1999, în apartamentul lui Ma. Erau 19 persoane, majoritatea prieteni și foști studenți de-ai săi, care și-au pus la bătaie toate economiile. 60.000 de dolari. Lucrau în mai multe schimburi, 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, într-un loc despre care Shirley Lin, bancher la Goldman Sachs, își amintește că duhnea a tăiței instant. „Ideile lui Jack nu erau nici noi, nici originale, și mai fuseseră încercate în alte țări. Dar el era ferm hotărât să le facă să meargă în China. Am fost im­presionată de ceea ce am văzut“, spunea ea pentru The New York Times.

Câteva luni mai târziu, Goldman investea cinci milioane de dolari în compa­nie, iar la scurt timp, Masayoshi Son, pre­ședinte al SoftBank Japonia, venea cu o a doua rundă de 20 de milioane de dolari. „Am supra­viețuit din trei motive: nu aveam bani, nu aveam tehnologie și nu aveam niciun plan. Dacă aveam un dolar, îl cheltuiam cu mare grijă“, mărturisea Ma. Cum China restric­ționa investițiile străine în domenii conside­rate sensibile, cum ar fi internetul, Ma a înființat un off-shore în Insulele Cayman. Practic, investitorii stră­ini cumpărau ac­țiuni în acest off-shore, în vreme ce majoritatea activelor Alibaba erau controlate de Ma și un alt cofondator, Simon Xie. Imediat ce portalul a început să aducă bani, se întâmpla în 2002, Ma a propus des­chiderea unui al doilea site, consumer-oriented, care să concureze eBay. Ideea a fost res­pinsă (încă o dată) de majoritatea partenerilor săi, mai ales că eBay era deja un gigant al internetului, cu un partener chinez cu o cotă uriașă din piața locală. „I-am spus, «Am ajuns cu greu pe break-even. Și-n plus, orice manual de business spune să te concentrezi pe ceea ce știi să faci mai bine. Cum am putea noi crea un al doilea site?»“, spunea CTO-ul John Wu, pentru The New York Times. Savio Kwan, pe atunci pre­șe­dinte al Alibaba, își amin­tește de o discuție cu scântei purtată pe această temă într-un restaurant din Hangzhou. Ma și-a impus punctul de vedere și l-a sunat apoi pe Masayoshi Son de la SoftBank, spunându-i că „am decis să facem asta și o vom face indiferent dacă ești sau nu lângă noi“. Son l-a sunat înapoi după cinci minute și i-a spus „Intru și eu“.

Cu sprijin financiar asigurat de SoftBank, Alibaba a început să lucreze în secret la dezvoltarea unei platforme de e-commerce pe care au numit-o Taobao – „căutarea de comori“. Lansată în iulie 2003, a fost folosită de Alibaba pentru a duce un război de uzură împotriva eBay și a partenerului său chinez, EachNet. Dacă acesta din urmă a fost mai mult un site de licitații ale cărui venituri erau generate din comisioane, Taobao era orientat spre vân­zările directe și nu percepea niciun fel de taxe. Când Ma a promis că Taobao va ră­mâne gratuit ani de zile, eBay a ripostat printr-un comunicat în care arăta că „«Free» nu este un model de afaceri“. (Astăzi, Taobao face bani prin taxe.) Mai mult, el a anticipat că eBay China se va prăbuși în scurt timp, sub presiunea ge­ne­rării unui profit rapid. Și a avut dreptate. În China, „eBay a subestimat tenacitatea lui Jack și capacitatea Alibaba de a urma o strategie”, explica Duncan Clark, fondator al BDA China, o companie de consultanță cu sediul în Beijing.

POLITICI DE BUSINESS. Taobao a început să crească rapid, iar eBay a făcut prima sa mutare: pe la mijlocul lui 2005 oficialii săi au avut o întâlnire secretă cu Ma la campusul din San Jose, California, pentru a discuta o posibilă colaborare cu Alibaba sau chiar cumpărarea Taobao. Numai că Ma nu era dispus să renunțe prea ușor la control și a început să negocieze cu Jerry Yang, cofondator al Yahoo!, care căuta atunci noi oportunități de investiții în China. A fost o alegere bună. Ma a primit o infuzie de capital de un miliard de dolari cash, cu care să răscumpere o parte din acțiuni și să investească în dezvoltare.

Numai că povestea nu a durat mult. Jerry Yang a renunțat la poziția de CEO al Yahoo! în 2009, iar echipele de management ale celor două entități s-au trezit prinse într-o ciocnire a titanilor. Yahoo! a încheiat cu Microsoft un parteneriat pe căutare și advertising pe internet, și a încetat acordarea de suport tehnic pentru Alibaba la cererea expresă a gigantului fondat de Bill Gates. Și cel mai important, Yahoo! a refuzat cere­rea lui Ma de a-și răscumpăra acțiunile. Resentimentele ținute sub capac au dat în clocot în anii următori, când Ma a transferat dreptul de proprietate al Alipay, compania sa de plăți online, către o altă companie pe care o controla, mișcare prin care a scos-o efectiv de sub controlul Alibaba Group. Cei de la Yahoo! au văzut în asta o mișcare unilaterală, despre care au spus că s-ar fi făcut fără aprobarea CA.  În replică, Ma a spus că a informat Consiliul, dar că acesta ar fi eșuat să ia o decizie, astfel că a fost nevoit să facă transferul pentru a se conforma noilor reglementări privind serviciile de plată online. „Dacă Alipay nu și-ar fi primit licența, Taobao ar fi fost paralizat“, spunea Ma în 2011.

Au căzut la pace printr-o înțelegere în urma căreia Yahoo! și SoftBank – care controlau atunci 70% din Alibaba Group – urmau să primească 49% din profitul Alipay. Restul urma să ajungă la Ma și un grup de angajați. Ca parte a aceleiași înțelegeri, Ma dobândea controlul asupra unui holding de servicii financiare afiliate Alibaba, inclusiv Alipay, principalul proce­sator de plăți al grupului. În 2015, holdingul, cunoscut sub numele de Zhejiang Small and Micro Financial Services Company, avea o valoare estimată de piață de 35-40 de miliarde de dolari. Între timp, Alibaba și-a continuat creș­terea agresivă. Numai în 2013, de exemplu, grupul a făcut cumpărături de peste șase miliarde de dolari, bani investiți în tot și toate, de la sisteme de navigație și site-uri video online la o echipă profe­sionistă de fotbal. Iar pe măsură ce a crescut, Alibaba s-a aventurat și în domenii controlate de stat, cum ar fi media, finan­țele și telecomu­nicațiile. De altfel, prietenii lui Ma spun că acesta și-ar fi cultivat cu grijă legăturile cu Beijingul. După cum a dezvoltat relații de afaceri și cu investitori cunoscuți pentru conexiunile lor politice.

În mai 2012, când a plătit 7,6 miliarde de dolari pentru a răscumpăra acțiunile Yahoo!, o bună parte dintre acestea au fost revândute către Fondul suveran al Chinei și două companii de private equity – Boyu Capital, fondată printre alții și de Alvin

Jiang, nepotul fostului președinte Jiang Zemin, și New Horizon Capital – un fond cu capital de risc cofondat de fiul fostului premier Wen Jiabao.

Crearea unor astfel de legături, explică analiștii, este vitală pentru desfășurarea afacerilor în China, iar companiile o văd ca pe o asigurare împotriva unei intervenții guvernamentale prea agresive. De altfel, decizia lui Ma de a lista Alibaba în SUA a fost la rândul său o măsură de a-și asigura și consolida poziția. Trimestru după trimestru, an după an, Alibaba a fost echivalentul de piață al unui blockbuster hollywoodian. Cu 576 de milioane de cumpără­tori activi, Alibaba Group a raportat pe anul fiscal 2017/2018 o creștere cu 47% a profitului net, la 10,2 miliarde de dolari. În cea mai bună zi a sa, 11 noiembrie 2017, cu ocazia Zilei Celibatarilor, Alibaba a avut vânzări de 25,3 miliarde de dolari – din 1,48 de miliarde de tranzacții desfășurate în 24 de ore –, în creștere cu 40% față de ediția din 2016. „Povestea Alibaba s-a do­vedit a fi una grozavă“, spunea Dan Ro­sens­weig, unul dintre executivii Yahoo! prezenți la negocierile din 2005…

…dar pentru că soarele începu să-și tri­mită primele raze deasupra orizontului, Șeherezada, sfioasă, tăcu.

Sesam, deschide-te!

Jack Ma a anunțat luna aceasta că se va retrage în decurs de un an din poziția de președinte al Alibaba, pentru a se dedica acțiunilor filantropice și educaționale. „Nicio întreprindere nu poate depinde în totalitate de fondatorii săi. Nimeni nu poate fi pentru totdeauna preşedinte şi director general“, a explicat el într-o scrisoare deschisă.

• CELĂLALT MA. Cu o avere estimată de Forbes la 39 de miliarde de dolari, Ma a rămas un tip modest, spun prietenii săi. Îi place să citească și să scrie ficțiune Kung Fu, să joace poker, să mediteze și să practice Tai Chi, disciplină pe care o iubește atât de mult încât nu pleacă nicăieri fără un antrenor. A deschis chiar și o școală de Tai Chi împreună cu una dintre vedetele artelor marțiale, Jet Li. Una dintre puținele cheltuieli extravagante asociate cu numele său este un avion Gulfstream G550, pentru care Alibaba a plătit 49,7 milioane de dolari în martie 2013.

• MARELE ZID CHINEZESC. Listarea din 18 septembrie 2014 a Alibaba a rămas cea mai mare ofertă publică inițială din istorie, cu un total de 25 de miliarde de dolari. În acel moment, grupul chinez avea o valoare de piață mai mare decât a Amazon, Facebook, Intel și IBM la un loc. Următoarele două poziții ale celor mai mari IPO sunt ocupate tot de afaceri din China: Agricultural Bank of China (ABC Bank) – peste 22 de miliarde de dolari – și Industrial and Commercial Bank of China (ICBC Bank) – 19 miliarde de dolari.

• COMOARA DIN PEȘTERĂ. Spre deosebire de Amazon, Alibaba.com nu vinde și nu trimite marfa clienților. În schimb, ar putea fi comparat cu un soi de bazar online, în care comercianții – de la vânzători și furnizori mărunți de apartament până la giganți de talia Nike – își pot vinde marfa. Veniturile sale vin în special din anunțuri publicitare plătite sau din perceperea unui comision pe unele tranzacții, după modelul eBay. Motoarele principale ale grupului sunt Taobao Marketplace – un site de vânzări de tipul eBay, Tmall – o piață online de vânzări pentru retaileri cu brand, și Juhuasuan – un portal similar Groupon.

FOTO: Guliver/Getty Images