Ştiri

Alexandru Rafila: Suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă. Nu este exclus să înregistrăm 2.000 de cazuri COVID-19 pe zi

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a afirmat că în acest moment ne aflăm într-o transmitere comunitară intensă şi nu este exclus ca în această săptămână să ajungem la 2.000 de cazuri de COVID-19 pe zi.

Alexandru Rafila a declarat, miercuri, la Digi 24, că a fost îngrijorat de cifrele văzute la raportarea testelor făcute duminică.

„Sunt îngrijorat de cifrele pe care le-am văzut la raportarea testelor efectuate duminică, când pe de o parte am avut un record pentru o zi de duminică, peste 1.200 de cazuri pozitive şi am avut 20% dintre probele testate pozitive ceea ce mă face să cred că suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă şi nu este exclus ca în această săptămână să înregistăm acea cifră la care toată lumea face referire, 2.000 de cazuri, pentru că în mod evident am avut o creştere în cele două săptămâni care au trecut cu peste 1.700 de cazuri în câteva zile şi este de aşteptat ca pe măsură ce nivelul probelor, procentul probelor pozitive creşte să avem şi în această săptămână o evoluţie în acelaşi sens”, a afirmat Rafila.

El a fost întrebat ce se poate face dacă nu mai sunt locuri în spitalele COVID din Bucureşti.

“Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care coordonează la nivel naţional repartiţia persoanelor bolnave care au nevoie de Terapie Intensivă, va găsi o soluţie pentru un timp, dacă numărul acestor cazuri totuşi rămâne limitat. Se pot şi se fac lucrurile astea, au fost transferaţi cu ambulanţe, chiar cu avionul persoane care au nevoie de asistenţă de Terapie Intensivă în alte oraşe care aveau locuri disponibile, dar lucrul acesta o să devină tot mai dificil pe măsură ce capacitatea se apropie de un nivel maxim. Avem ocupat cam 55% din capacitate, e în jur de 1.000 de paturi de Terapie Intensivă pentru pacienţii COVID, dacă acest procent va continua să crească într-un ritm accelerat atunci pot apărea probleme foarte serioase şi trebuie o realocare a paturilor existente petnru alte tipuri de patologii, lucrurile se complică şi din cauza asta sper să fim suficient de înţelepţi şi de precauţi să nu repetăm o experienţă prin care au trecut ţări ca Italia sau Franţa sau Spania”, a explicat reprezentantul României la OMS.

NewMoney

Recent Posts

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

16 minute ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

27 de minute ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

o oră ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

o oră ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

2 ore ago

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

2 zile ago

Acest website folosește cookies