Alexandru Rafila: Din martie e posibil să renunțăm la certificat și la mască

Elena Marinescu 10/02/2022 | 22:12 Ştiri
Alexandru Rafila: Din martie e posibil să renunțăm la certificat și la mască

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că în maxim o lună vom ajunge la un număr de cazuri de COVID similar cu cel din decembrie 2021. Astfel, măsurile de sănătate publică vor fi reevaluare, iar certificatul digital ar putea fi eliminat.

Ministrul Sănătăţii a explicat care este stadiul pandemiei în România. Alexandru Rafila spune că valul cinci, provocat de tulpina Omicron, ar putea fi ultimul val al pandemiei de coronavirus. „În următoarele 3-4 săptămâni vom ajunge la un număr de cazuri similar cu cel de la mijlocul lunii decembrie, deci la o incidență apropiată de 1, și atunci sigur că putem discuta despre o reevaluare a măsurilor de sănătate publică și chiar la renunțarea la aceste restricții, cum ar fi acest document care este certificatul digital„, a declarat Alexandru Rafila, la Digi24.

Întrebat dacă am putea scăpa și de mască la interior, ministrul a răspuns: „Da, dar lucrurile acestea trebuie făcute gradual”. Ministrul a mai spus că speră să se renunțe și la starea de alertă care se prelungește de aproape doi ani în România.

Am discutat de mai multe ori despre data de 10 februarie, în apropierea acestei date s-a produs practic inversarea tendinței și probabil că 3-4 săptămâni de acum încolo vom asista la o scădere rapidă, să sperăm că rămâne așa. Avem 3 zile de scăderi consecutive, care sunt însoțite și de scăderi la nivelul spitalelor„, a mai spus Alexandru Rafila.