Alertă OMS: Cazuri de ciumă pulmonară, confirmate de medici

Elena Marinescu 13/11/2019 | 14:02 Ştiri
Alertă OMS: Cazuri de ciumă pulmonară, confirmate de medici

Două persoane au fost spitalizate la Beijing după ce au contractat ciumă pulmonară, a confirmat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ambele cazuri au fost confirmate de către medici, pacienţii provenind din Mongolia Interioară, o regiune din nordul Chinei.

După cum transmite agenţia de ştiri Xinhua, bolnavii au fost internaţi într-un spital din districtul Chaoyang, din estul capitalei chineze, cu o populaţie de 20 de milioane de locuitori, potrivit agenţiei oficiale de presă. „În conformitate cu reglementările sanitare internaţionale, autorităţile chineze au notificat OMS cu privire la aceste două cazuri şi schimbă informaţii pe acest subiect”, a declarat organizaţia internaţională, citată de Agerpres.

Ciuma pulmonară (sau pneumonică) este cea mai rară, dar cea mai virulentă formă de ciumă, cu o posibilă transmitere de la persoană la persoană printr-o simplă tuse. Rata mortalităţii sale poate fi ridicată, însă tratamentul cu antibiotice este eficient, dacă este administrat în 24 de ore.

Transmiterea bolii se face prin contact strâns, cel între cei doi pacienţi fiind în prezent examinat de către doctori, a precizat medicul OMS Fabio Scano, într-un e-mail către AFP. Autorităţile chineze încercau să prevină orice panică prin blocând hashtag-ul „Beijing-ul confirmă tratarea cazurilor de ciumă” pe reţelele de socializare.

Cazurile de ciumă sunt rar întâlnite în China, însă în Mongolia vecină, două persoane au murit în primăvară după ce au consumat rinichi cruzi de marmotă, care puteau transporta bacteria Yersinia pestis, responsabilă pentru ciumă. În ţara asiatică, o persoană a murit de ciuma bubonică în 2014, în provincia Gansu (nord-vest). Victima a tăiat o marmotă moartă, posibil contaminată, pentru a-şi hrăni câinele, potrivit presei locale.