Ajutorul de șomaj va fi majorat. Klaus Iohannis a promulgat legea

Elena Marinescu 29/09/2022 | 18:38 Ştiri
Ajutorul de șomaj va fi majorat. Klaus Iohannis a promulgat legea

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea care prevede majorarea cuantumului indemnizaţiei de şomaj acordată persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an.

Conform actului normativ, acesta urmează să fie egal cu valoarea indicatorului social de referinţă. „Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an”, prevede actul normativ.

Indicatorul social de referință este valoarea după care se calculează prestațiile sociale, de la venitul minim garantat la alocația pentru copii și actualizat anual cu rata inflației. Pentru anul în curs, indicatorul social de referință este de 525,5 lei.

Tot astăzi, şeful statului a promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 164/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.