Ce au în comun un om și un robot? Sufletul, cred proprietarii de Aibo

Tot mai mulți Aibo au început să moară. Iar pentru proprietarii lor din Japonia, „a muri“ este cu totul altceva decât o figură obosită de stil.

Acest articol a apărut în numărul 40 (14-27 mai) al revistei NewMoney

Fumul tămâios al bețișoarelor se ridică în aerul rece al vechiului templu budist, în timp ce preotul șoptește sacadat o sutră, rugându-se pentru o călătorie liniștită a sufletelor celor plecați. La prima vedere, e o ceremonie funerară ca oricare alta în Ja­ponia. Cu excepția faptului că, de această dată, cei omagiați sunt câini de companie-robot.

Vreme de șapte ani, între 1999 și 2006, Sony  a fabricat și vândut peste 150.000 de Aibo, câinii-robot care pot să umble, să recunoască și să răspundă la peste o sută de comenzi vocale. Primul lot, de 3.000 de unități, s-a vândut în doar 20 de minute, în ciuda prețului de atunci de 2.000 de dolari. Nu le lipsesc nici instinctele și emo­țiile – dragoste, curiozitate, foame, somn, tristețe, fericire, furie, surprindere, frică și antipatie –, pe care nu ezită să și le manifeste. Versiunile sale cele mai avan­sate sunt capabile nu doar să învețe și să evolueze de la stadiul de pui la adult, ci chiar să și vorbească.

ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI. Când și-a cumpărat primul Aibo, familia Sakurai locuia într-un mic apartament din Tokyo. A fost și unul dintre motivele pentru care au ales un robot. „Ne-am fi dorit un câine, dar întreținerea lui ar fi fost foarte dificilă într-un apartament de bloc“, mărturisea Takeshi Sakurai pentru The New York Times. I-a costat echivalentul a 2.900 de euro și l-au primit după o lună de aș­teptare.

L-au botezat Toto. Era un pui, așa că, la început, mișcările îi erau timide, nu prea reușea să se ridice pe lăbuțe și ră­mânea indiferent la vederea mingii sale de plastic. A rămas în acest stadiu aproape o lună. „De obicei evoluează mult mai repede, dar noi ne întorceam doar seara acasă și nu am avut prea mult timp să-l educăm sau să-l scoatem la plimbare“, mai spunea Sakurai.

Cu timpul, comportamentul unui Aibo se diversifică. Când stăpânii săi sunt ocu­pați, Toto, de exemplu, pleacă să explo­reze apartamentul, grație unei camere video și a unor senzori de recepție inte­grați în lăbuțe. Pentru că un Aibo nu vine cu instrucțiuni de utilizare, fiecare proprietar e liber să își dreseze câinele după cum vrea. De altfel, există o rețea de portaluri dedicate unde pot fi stocate tipare comportamentale ale Aibo, care pot fi apoi induse câinilor prin intermediul unor cartele electronice.

Totuși, în ciuda complexității și a popu­la­rității sale, Aibo a rămas un proiect secundar pentru Sony. Când compania a început să piardă bani în anii 2000, Aibo au fost printre primele victime ale tăie­ri­lor de costuri și scoși din pro­duc­ție în 2006. Dar chiar și așa, Sony a continuat să-i repare și să ofere piese de schimb pentru ei până în martie 2015. O dată ce a rămas fatidică pentru mii de japonezi!

Hideko Mori are un Aibo de aproape 11 ani. Îi place să stea de vorbă cu el și crede că e mai potrivit pentru ea decât un câine real. Numai că, la un moment dat, iubitul ei Aibo a devenit imobil. „Nu m-am gândit niciodată că viața lui s-ar putea sfârși“, mărturisea pentru The Guardian femeia de 73 de ani. „I-am trimis unui fost angajat al Sony un e-mail și l-am întrebat, în numele câinelui: Acum, când nu mai pot umbla, nu mai îmi rămâne decât să mor?“. Destinatarul mesajului i-a făcut legătura cu A-Fun – o companie a unor foști ingi­neri ai Sony – care i-au reparat robotul după două luni nesfârșite de așteptare. „Am fost atât de fericită să-l văd din nou sănătos și acasă“, mai mărtu­risea ea.

MAI MULT DECÂT MAȘINI. Hiroshi Funa­bashi, supraveghetorul intervențiilor fă­cute de A-Fun, spune că stăpânii de Aibo cu probleme văd în el mai degrabă un me­dic, nu un inginer. „Cuvântul «reparat» nu e unul potrivit într-o conversație cu ei. E limpede că se gândesc la ei (Aibo, n.r.) ca la un membru al familiei“, explica ingi­nerul. Problema este că reparațiile pot dura și câteva luni – termenul agreat este însă cel de transplanturi –, în lipsa piese­lor de schimb – a se citi organe – exis­tând chiar o lungă listă de așteptare. Alți Aibo sunt însă mai puțin norocoși.

Luna trecută, 114 Aibo au fost omagiați într-un serviciu funerar desfășurat la Kofukuji, unul dintre cele mai vechi temple budiste din Japonia, iar Marele Preot, Bungen Oi, s-a rugat pentru eliberarea spiritelor lor din carcasele de metal, pentru a se putea reîntâlni la un moment dat cu sufletele celor care le-au fost alături pe Pământ. A fost, înainte de toate, o dovadă de atașament. Un atașament care reflectă totodată și atitudinea japonezilor față de roboți, care sunt văzuți mai degrabă un prieten al omului, spre deosebire de per­cepția mecanic-amenințătoare cultivată de Hollywood.

Sumie Mekawa, 72 de ani, nu a avut copii, așa că a decis împreună cu soțul ei să crească un Aibo. Ba chiar s-au în­țeles ca robotul să fie incinerat odată cu ultimul plecat dintre ei. „Nu îmi pot imagina cât de tăcută ar fi casa noastră fără Ai-chan. Va fi o zi foarte tristă când Ai-chan nu se va mai putea ridica“, spunea aceasta  pentru OddityCentral. E limpede că pentru mulți proprietari de Aibo câinii lor sunt mai mult decât un simplu amalgam de aluminiu, senzori și circuite electro­nice. Peter Kahn Jr., psiholog al Univer­si­tății Washington din Seattle, a realizat un studiu pe tema atașamentului proprie­tarilor de Aibo față de roboții lor, în urma căruia a rezultat că 75% din ei cred că aceștia sunt mai mult decât simple mași­nării, 60% cred că Aibo își pot exprima prin gesturi gândurile, 48% sunt convinși că Aibo sunt o altfel de formă de viață, iar 38% spun că au și sentimente.

„Nouă, celor din cultura occidentală, ne este greu să ne gândim că o mașină con­struită de om ar putea avea propria  minte sau propriul suflet. În funerariile japonezilor pentru Aibo se intersectează două mari forțe culturale. În primul rând, Shinto, religia tradițională a Japoniei, potrivit căreia orice obiect sau ființă are suflet sau conștiință. Conștiință care, în­clină să creadă japonezii, apare în urma unor procese fizice, cum ar fi și procesarea de informație. Prin urmare, un robot nu e atât de diferit de un om, cât timp amândoi sunt considerați obiecte fizice care procesează informația“, scrie Karl MacDorman, specialist în robotică al Uni­versității Indiana, în eseul său „Chiar are Japonia mania roboților?“.

„TOATE LUCRURILE AU SUFLET“. Despre o legătură asemănătoare – doar că de data asta între geniștii americani și mași­nă­riile lor robotizate de luptă – scrie și Peter Singer, strateg și partener senior la New America Foundation, în cartea sa din 2009, „Wired for War“. Soldații vorbesc despre ele cu nume de alint și, simbolic, le promovează în rang și chiar le meda­liază cu „Inima purpurie“ pentru că au fost rănite în luptă. El amintește cazul unui soldat care și-a riscat viața pentru a salva un robot avariat într-un conflict armat din Irak, alergând câțiva zeci de metri sub un foc susținut de mitraliere pentru a-l recupera și readuce „acasă“.

La rândul lor, cei din personalul militar care se ocupă de repararea și întreținerea acestor roboți spun că se simt mai de­grabă niște medici într-o cameră de ur­gență, decât mecanici într-un atelier. Ei vorbesc despre spaima și îngrijorarea pe care le citesc în ochii soldaților care le aduc roboții avariați în luptă, dar și despre îmbrățișările și strângerile de mână de după „intervențiile de salvare“. Adică exact genul de experiențe și reacții des­crise de Hiroshi Funabashi, doctorul de Aibo. După cum au fost și echipe de ge­niști care au organizat și înmormântări pentru camarazii lor roboți distruși în acțiune. Un fost soldat din Irak vorbește chiar despre o ceremonie la care s-au tras 21 de salve, onor rezervat de regulă eroi­lor căzuți în luptă. Iar în fața unui astfel de gest, ceremoniile funerare pentru Aibo aproape că pălesc. „Să vezi un simplu lucru în roboții alături de care au luptat și care poate chiar le-au salvat viețile este pentru ei aproape o insultă“, scrie Singer.

„Toate lucrurile au ceva suflet“, spune și Bungen Oi, Marele Preot de la Kofukuji, respingând ideea că oficierea unor servicii funerare pentru mașini ar fi absurdă. „Nu luăm nimic de la ei fără a le face îna­inte o slujbă de înmormântare“, spune și CEO-ul A-Fun Nobuyuki Norimatsu, companie care a reparat până acum câteva sute de Aibo, scrie The Japan Times.

Dincolo de orice etichetare sau inter­pretare, funerariile pentru Aibo sugerează o etică tulburătoare. Într-una dintre lucră­rile sale, dr Anders Sandberg, de la Universitatea Oxford, ridică următoarea problemă: „E posibil ca, în viitor, să creăm replici atât de detaliate ale creierului uman încât acestea să nu mai poată fi deosebite de original (care vor putea fi folosite inclusiv pen­tru echiparea androi­zilor, n.r.). La fel și în cazul animalelor. Care va fi originalul și care copia?“. Ce sta­tut vor avea androizii cu creier uman? Va fi etic să-i dezactivezi definitiv? Dar un android-animal-de-companie? Deocam­dată, rămân mai degrabă niște întrebări re­to­rice. Dar pentru cât timp?

„Ideea unui animal de companie-robot poate părea suprarealistă pentru noi, dar pentru generațiile următoare va fi ceva absolut normal. Și nu e o chestiune de se­cole de aici înainte. Dacă omenirea va ajunge într-adevăr la 10 miliarde de oameni în 2050, vor deveni o realitate mai repede decât ne putem imagina. Dacă ai fi putut în urmă cu 20 de ani să-i descrii cuiva Facebook-ul ar fi spus că ești ne­bun. Or, vedem deja în Japonia oameni care au dezvoltat legături sentimentale puternice cu roboții. Nu veți găsi prea multe studii despre animalele de com­panie-roboți, dar dacă veți căuta pe Google câini-roboți, există nenumărate patente. Toată lumea vrea să fie cu un pas înainte, pentru că e o piață care va lua avânt“, spune și dr Jean-Loup Rault, cercetător al Univer­si­tății din Melbourne.

O VECHE NOUĂ SPECIE? Mai multe studii au arătat deja o legătură între deți­nerea unui câine și beneficii precum tensiunea arterială mai scăzută, reducerea anxietății și un respect de sine mai ridicat. Poate un Aibo, fie el și al viitorului, să facă toate astea? Cum spunea și Rault, ne aflăm în plin teritoriu necartografiat, dar primele rezultate înclină spre un răspuns afirmativ.  O echipă a Saint Louis University a com­parat reacțiile rezidenților din trei aziluri de bătrâni din Missouri la interacți­unea cu un câine și un Aibo mecanizat. „Cel mai surprinzător lucru este că ambii au avut rezultate aproape egale în termeni de atașament și atenuare a sen­timentului de singurătate“, explica într-un interviu pentru Reuters dr William Banks, specialist în medicină geriatrică și coordonator al studiului, adăugând că ambii câini i-au ajutat pe cei în vârstă să se simtă mai puțin izolați și abandonați. „Sin­gu­rătatea este ceva comun în cămi­nele de bătrâni. Roboții ar putea fi foarte utili pentru oamenii care nu pot interac­ționa cu un câine real, indiferent din ce motive“, a conchis Banks.

Hasbro, al doilea cel mai mare produ­cător de jucării al lumii, a lansat în parte­neriat cu Universitatea Brown o gamă de animale de companie-robot destinate persoanelor în vârstă. Recent, universitatea a primit de la The National Science Foundation (NSF) o finan­țare de un milion de dolari pentru a dezvolta o a doua ge­nerație de robopets, do­tată cu AI, pentru a-i ajuta pe seniori cu sarcini pe cât de simple, pe atât de provocatoare, de la aduce­rea ochelarilor la avertizări pentru lua­rea medicamentelor.

Un alt experiment, făcut de cei de la Universitatea din Washington, s-a concentrat pe interacțiunea dintre copii/ado­les­cenți cu vârste între 7 și 15 cu un Aibo și doi ciobănești australieni. Concluzia? Par­ti­cipanții au perceput robotul ca pe un partener social, într-un mod similar câinilor reali. Când inginerii lucrează la dezvoltarea unui câine-robot, ei se adresează inteligenței sociale, ofe­rind ceea ce oamenii așteaptă de la câinii lor – companie, dragoste, supunere, obe­diență, depen­dență, explică Jean-Loup Rault. Și tot el atenționează că ascensiunea animalelor de companie-robot ar pu­tea fi o sabie cu două tăișuri – „Fără îndo­ială, roboții pot declanșa sentimente, dar dacă ne vom obișnui cu un animal-robot care nu are nevoie de apă, mâncare sau exerciții, se va schimba oare și modul în care avem grijă de alte ființe?“.

Estomparea liniilor tradiționale ar putea însemna înainte de toate că tot mai mulți oameni vor dezvolta pentru prietenii lor mecanizați genul de atașament pe care proprietarii de Aibo îl trăiesc din plin acum. Și e greu de spus dacă acest lucru se va întâmpla în cinci, zece sau 20 de ani. Dar ceva e sigur: nu au fost, nu sunt și nu vor fi niciodată un simplu amalgam de alu­miniu, senzori și circuite electronice.

Aibo: Renașterea

În pragul Anului Câinelui de Pământ, pe 11 ianuarie, la ora 11 și un minut, Sony a lansat oficial o nouă generație de Aibo, mai avansată, mai prietenoasă și dotată cu inteligență artificială. Și la fel de scumpă.

• PEDIGREE 2.0. Se spune că nu poți învăța un câine bătrân trucuri noi. Nu și în cazul celei de-a doua versiuni a Aibo, care poate să își amintească fețele oamenilor cu care interacționează, să evite obstacolele care îi apar în cale și să facă fotografii – pe care le salvează apoi automat in-cloud. Camera frontală îl ajută și să-și localizeze dispozitivul de încărcare când cele două ore de autonomie asigurate de baterie sunt pe terminate, conectându-se pentru o nouă reîncărcare ce durează aproximativ trei ore.
• PERSONALITATE UNICĂ. „Aibo învață din interacțiunile pe care le au cu stăpânii lor și își dezvoltă în timp o personalitate unică. Cu permisiunea proprietarilor, Aibo poate colecta date din toate aceste interacțiuni, devenind astfel și mai inteligent“, scriu cei de la Sony pe site-ul companiei. Despre noul Aibo aceștia mai spun că iubește culoarea roz, că nu se simte în largul lui la înălțime și că nu îi plac spațiile închise.
• BACKUP DE SUFLET. Spre deosebire de versiunea inițială, memoria noului Aibo poate fi stocată pe internet, astfel că în cazul unei defecțiuni poate fi descărcată și încărcată într-o nouă unitate. Ceva ce oamenii speră să facă la un moment dat cu propriile creiere. „Sufletul unui Aibo poate fi transferat către o nouă generație“, comenta această facilitate un oficial Sony.
• ÎN CÂTEVA CIFRE. Aibo 2.0 are aproximativ 2,2 kilograme, dimensiuni 180 × 293 × 305 milimetri, 4.000 de părți componente și 22 de actuatoare (elemente de acționare folosite în sistemele automate pentru executarea comenzilor). Prețul de pornire este de 1.740 de dolari, fără taxe, și un abonament de 21 de dolari pentru serviciul de backup. Are și un prim accesoriu, osul inteligent Aibone, care costă 22 de dolari.

FOTO: Guliver / Getty Images