Ştiri

Agenţia Naţională a Medicamentului tranşează lucrurile în privinţa celui mai lăudat antiviral pentru COVID-19: Arbidol nu este autorizat în ţara noastră

Agenţia Naţională a Medicamentului informează că medicamentul Arbidol nu este autorizat în ţara noastră şi nici nu a fost depusă vreo cerere de autorizare. Cu toate acestea, specialiştii atrag atenţia că sunt medici care recomandă acest medicament.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România informează că medicamentul Arbidol nu este autorizat în ţara noastră. Menţionăm că acest produs farmaceutic, cu denumirea comerciala Arbidol, nu este înregistrat nici în Republica Moldova”, a transmis, miercuri, Agenţia Naţională a Medicamentului, într-un comnicat de presă.

Sursa citată precizează că în Republica Moldova pot fi găsite însă produse cu aceeaşi substanţă activă – umifenovir – fiind vorba de: Arbivir -Zdorovie, produse de compania farmaceutică „Zdorovie” SRL Ucraina (se utilizează în profilaxia şi tratamentul gripei A şi B) sau Arpeflu, produs de Lekpharm SRL, Republica Belarus (utilizat în profilaxia şi tratamentul gripei, cauzată de virusurile gripei de tip A şi B, altor infecţii respiratorii virale acute (IRVA).

În prospectul preparatelor cu conţinut de Umifenovir nu există informaţii privind administrarea lui împotriva infecţiei provocată de COVID-19”, anunţă agenţia.

Agenţia Naţională a Medicamentului precizează că “niciun medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către ANMDMR, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sau fără o autorizaţie eliberată conform procedurii centralizate”.

”Referitor la unitatea de fabricaţie din Rusia a medicamentului Arbidol, este necesar ca aceasta să deţină o autorizaţie de fabricaţie/un certificat de bună practică de fabricaţie emis de o autoritate competentă din UE. Precizăm că nu a fost depusă, până în prezent, în conformitate cu legislaţia în vigoare, nicio cerere de autorizare a Arbidol sau a altui medicament care să conţină umifenovir”, a mai transmis sursa citată.

Cu toate acestea, mai mulţi specialişti atrag atenţia că există medici care prescriu astfel de produse, existând chiar o contrabandă cu acest medicament.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, i-a sfătuit recent pe cetăţeni să nu cumpere medicamente de pe internet sau ”de pe tarabe”, deoarece tabletele ar putea să le facă mai mult rău. El a precizat că acele capsule pot fi umplute cu cretă sau făină.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies