Ştiri

AFM anunţă o modificare a Ghidului de finanţare pentru Casa Verde Fotovoltaice

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă, joi, că a gândit o modificare a Ghidului de finanţare pentru Casa Vere Fotovoltaice pentru a putea centraliza dosarele pregătite pentru sesiunea eşuată de miercuri. Totodată, va fi soluţionată şi încărcarea documentelor în aplicaţie.

”Împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, AFM a pregătit o modificare a Ghidului de finanţare în vederea introducerii unei metode flexibile de centralizare a tuturor solicitanţilor care au pregătit dosarele de finanţare şi s-au adresat instalatorilor validaţi pentru sesiunea din data de 22 decembrie. De asemenea, prin această modificare va fi soluţionată şi modalitatea de încărcare în aplicaţia informatică a documentaţiilor, într-o formă organizată şi care să asigure un flux eficient”, a transmis, joi, AFM, într-un comunicat de presă.

Sursa citată precizează că au fost identificate resursele necesare susţinerii tuturor dosarelor de finanţare care erau pregătite pentru data de 22 decembrie.

”Acestea vor putea fi aprobate, dacă sunt respectate condiţiile de eligibilitate din ghid, iar documentaţiile vor fi introduse în aplicaţia informatică potrivit calendarului care va fi stabilit şi comunicat instalatorilor validaţi”, a mai transmis AFM.

Înscrierea în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice a început, miercuri, la ora 10.00, dar aplicaţia a funcţionat cu intermitenţe, procedura fiind suspendată.

După noi intervenţii la sistem şi o nouă simulare, aplicaţia a fost relansată la ora 16.00 şi întreruptă după o oră.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat, miercuri seară, că modul în care Administraţia Fondului pentru Mediu a gestionat lansarea Programului Casa Verde Fotovoltaice este inacceptabil. ”Nu există nicio scuză”, a transmis ministrul, precizând că a dispus un control la AFM.

În urma incidentului, preşedintele AFM a demisionat.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o zi ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

o zi ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies