O anchetă a televiziunii publice daneze Danmarks Radio (DR), în colaborare cu televiziunea suedeză SVT, cea norvegiană NRK, posturile germane NDR, WDR și cotidienele german Süddeutsche Zeitung și francez Le Monde, a dat publicității rezultatele unei anchete pe tema spionării comunicațiilor cancelarului Angela Merkel, ministrului german de externe de la acea dată, Frank-Walter Steinmeier (actualmente președintele țării), dar și ale unor înalți responsabili francezi, suedezi și norvegieni de către Agenția Națională de Securitate a Statelor Unite, celebra NSA, având concursul serviciilor de informații militare daneze, FE. Datele obținute de jurnaliști se referă la activități de interceptare desfășurate în perioada 2012-2014 și care au vizat SMS-uri, convorbiri telefonice, chat, navigare pe net.
Evident, dezvăluirile în cauză au dat naștere unor luări de poziție din partea guvernelor interesate, care și-au exprimat perplexitatea și le-au cerut explicații atât aliaților americani, cât și celor danezi. Acum șase luni, aceeași televiziune publică daneză a dezvăluit o altă colaborare americano-daneză, desfășurată în anii 2012-2015 de aceleași servicii, care vizau industriile de apărare europene.
COMPETIȚIA. Când suntem puși în fața unor asemenea informații, trebuie imediat să ne ducem cu gândul la un demers al statelor și al structurilor de informații, chiar dacă ele apar în presă sub acoperirea unor anchete jurnalistice. Sunt convins că echipa de jurnaliști europeni a dus cu adevărat o anchetă onestă, având discuții cu persoane din interiorul sistemelor de informații și chiar acces la documente. Jurnaliștii în cauză mărturisesc chiar că au beneficiat de nouă surse independente cu acces la informații din sânul serviciului militar danez. Este citat chiar un raport intern al informațiilor militare daneze pe tema acestor colaborări cu americanii, având numele de cod „Operațiunea Dunhammer“.
Cine poate ajunge la asemenea informații confidențiale care să stârnească interesul pentru o anchetă de asemenea amploare? Este evident că jurnaliștii au fost folosiți pentru a transmite informațiile în spațiul public. Mergând mai departe cu raționamentul, este de asemenea evident că există o anumită competiție tehnologică, industrială și comercială tot mai ascuțită între unii aliați aflați pe cele două maluri ale Atlanticului. Ancheta jurnaliștilor dezvăluie și spionarea mediilor daneze din industria de apărare, un alt indiciu interesant care poate traduce și o anumită nemulțumire față de dimensiunea colaborării cu aliatul american în sânul chiar al serviciilor daneze sau al unor persoane din establishmentul danez cu acces la informații sensibile.
CONTEXTUL. Când ne mai aflăm în fața acestui gen de informații, trebuie să ne uităm și la contextul general. Dimensiunea cooperării în materie de securitate și de informații dintre Danemarca și Statele Unite nu trebuie să surprindă. Danemarca este un aliat important, cu atât mai mult cu cât în Groenlanda, teritoriu sub suveranitate daneză, există baza americană de la Thulé, una dintre cele mai importante stații de supraveghere prin satelit, dar și radar, cu rol important în detectarea eventualelor rachete dinspre Eurasia. Cooperarea dintre cele două state are o importanță cu totul specială în condițiile în care Arctica este pe cale să devină un spațiu strategic major.
Danemarca găzduiește și un centru american de colectare a datelor, făcând parte de facto din sistemul global al SUA de supraveghere a comunicațiilor.
Și mai este un detaliu de reținut, chiar amuzant într-o oarecare măsură. Pe acest teren, toate statele serioase se „documentează“ mai mult sau mai puțin, cu atât mai mult când e vorba de tehnologii sensibile, proiecte care pot da un avantaj, contracte.
De asemenea, este bine să ne uităm și să comparăm și cu episoade asemănătoare din trecut. Să ne aducem aminte nu de dezvăluirile WikiLeaks, ci de o anchetă din 2013, similară cu cea a echipei de jurnaliști europeni, dar la acea dată desfășurată de Le Monde și care a pus pe jar lucrările Consiliului European de toamnă. „Victimele“ erau tot cancelarul german Angela Merkel, președintele de atunci al Franței, François Hollande, și premierul italian Enrico Letta.
Urmărind informațiile apărute în siajul acestui scandal, am putut afla despre dificultățile celor însărcinați cu telecomunicațiile speciale de a-l convinge pe președintele francez să folosească un telefon criptat, produs de Thales, deci sigur, dar care nu avea funcționalitățile seducătoare ale unui smartphone. Mai aflăm, de asemenea, că aceste dezvăluiri „aruncate“ în presă trădează și neîncrederea între aliați atunci când e vorba de tehnologii sensibile, de decizii susceptibile să le afecteze interesele, de segmente de piață de ordinul miliardelor de dolari. Am intrat într-o lume tot mai competitivă!
