Afacerea de familie Careless Beauty se extinde în Europa. Primul pas: Italia

Senica Micu 15/11/2019 | 16:46 Oameni
Afacerea de familie Careless Beauty se extinde în Europa. Primul pas: Italia

Pe o piață a cosmeticelor dominată de branduri internaționale, produsele cu ingrediente organice rămân o nișă cu potențial de dezvoltare pentru “cei mici”. E și cazul Careless Beauty, o afacere de famile care își pregăteșe acum extinderea și dincolo de granițe.

Acest articol a apărut în numărul 77 (4 – 17 noiembrie 2019) al revistei NewMoney

”Ce înseamnă picătura pe care natura ne-o poate da?”. Această întrebare a urmărit-o pe Elena Oancea (60 de ani) încă din copilărie, când a învățat de la bunici despre ingredientele minune pe care ți le oferă plantele. Mai târziu, a transmis toată această cunoaștere și fiicei sale, Adina Oancea (32 de ani).

Împreună, cele două dezvoltă astăzi un brand – Careless Beauty – despre care spun cu certitudine că va cuceri, în scurt timp, și publicul din Europa de Vest. Pe de o parte, vor lansa în curând vânzările online la nivel internațional, iar pe de alta tatonează piața offline din Italia, unde vor deschide anul viitor un punct propriu.

”Vom avea un shop acolo, dar activitatea nu va fi redusă doar la acest lucru, ci vom efectua și tratamente cosmetice, pe modelul centrelor pe care le avem în România”, dă Adina un prim indiciu. Și tot legat de extern, lucrează în paralel la un sistem de franciză, după ce au avut mai multe solicitări în această direcție.

De ce este Italia prima țară pe lista celor două antreprenoarea?

”Italienii pun mult accent pe tradiție, pe afacerile de familie. Așadar, începem cu această țară și vedem apoi către ce ne îndreptăm. Nu e nevoie să fie deschise foarte multe. E de ajuns să avem unul-două în Italia, poate unul-două în Franța, în Londra”, spune Adina Oancea, estimând că intrarea cu un shop pe piața italiană va presupune o investiție de aproximativ 10.000 de euro.

Recent, brandul Careless Beauty a participat la un concurs internațional organizat în Italia, unde a câștigat premiul ”Europa”, concurând cu firme care promovează cosmetica integral organică, prin 0% substanțe de sinteză.

În ceea ce privește francizare, antreprenoarea precizează că este un proces în desfășurare și ar putea să devină viabil începând de anul viitor. ”În afară de cabinetul din Constanța și de cele două cabinete din București, mai avem unul în colaborare cu un partener în Timișoara și un altul la Curtea de Argeș. Solicitările de deschideri pe care le-am primit atât din țară, cât și din străinătate, ne-au determinat să credem că brandul nostru are potențial de dezvoltare și într-un sistem de franciză”, detaliază Adina Oancea.

Bazele afacerii au fost puse după 1990, la Constanța, de către Elena Oancea, sub forma unui cabinet în care erau tratate diferite afecțiuni ale pielii cu ajutorul cremelor pe care aceasta le prepara singură.

„Am făcut școala de cosmetică și, în mod special, m-a pasionat cosmetica naturală. Practic, am îmbinat metodele vechi ale bunicilor cu studiile“, povestea antreprenoarea într-un interviu anterior, descriindu-se drept chimist-estetician, două elemente de care avea nevoie pentru a putea asocia efectele plantelor cu particularitățile individuale ale pielii.

În timp, a studiat peste 40 de plante, le-a recoltat și le-a uscat, și a creat diverse combinații pe care le-a testat pe mai multe tipuri de ten, brevetându-le apoi. Astăzi, niciunul dintre produsele sale nu conține substanțe chimice de sinteză.

Previzibil, și fiica sa Adina a urmat același drum, cu studii specializate în domeniul farmaciei și esteticii. De altfel, în afacere este implicată toată familia: fiul cel mare se ocupă de vânzări și marketing, iar soțul este „șef“ peste terenul destinat cultivării plantelor și arbuștilor.

Piață în creștere

Până la finalizarea planurilor de extindere în offline, Careless Beauty își va intensifica prezența pe segmentul online. ”Recent ne-am schimbat și platforma online și o să dăm drumul în curând la vânzarea internațională. Cred că undeva la începutul anului viitor. Am investit aproximativ 5.000 de euro. Din totalul cifrei de afaceri, ne dorim ca segmentul acesta să depășească 60%. Ne axăm foarte mult în această direcție de acum încolo”, detaliază Adina Oancea.

În primele nouă luni ale anului în curs, cifra de afaceri a Careless Beauty Bucharest a fost de circa 40.000 de euro, depășind nivelul de 35.000 de euro înregistrat pe întreg anul 2018, în timp ce firma producătoare Dan-Elis a ajuns la aproximativ 64.000 de euro în aceeași perioadă.

În România, deși au apărut mai mulți jucători pe segmentul cosmeticelor organice, piața este dominată în continuare de nume cunoscute din producția autohtonă precum Farmec, Gerocossen sau Cosmetic Plant. Cifra de afaceri a producătorilor locali de cosmetice a crescut în 2017 cu 11% față de 2016, respectiv cu 108,5% față de 2013, până la 104,8 milioane de euro, arată o analiză publicată anul acesta de KeysFinn.

Și comerțul cu cosmetice a înregistrat un ritm susținut – în creștere cu 6,4% față de 2016, și cu 44,5% față de 2013 -, ajungând la aproape 1,5 miliarde de euro în 2017. Per ansamblu, analiza indică un business ce s-a apropiat semnificativ de două miliarde de euro în 2018, incluzînd atât producția, cât și comercializarea de cosmetice.

O concurența semnificativă se manifestă și din partea micilor magazine online, prezente pe segmentul ”bio, organic, natural”, cât și din partea  lanțurillor mari de supermarketuri (Auchan, Carrefour, Cora, Kaufland sau Mega Image), care au creat secțiuni speciale pentru produsele organice și vând offline de sute de mii de euro în fiecare an.

La nivel global, arată un studiu publicat în urmă cu mai bine de un an de Grand View Research, industria de produse cosmetice organice (care sunt cele mai prezente pe rafturile magazinelor) s-ar putea apropia de 16 miliarde de dolari în 2020, urmând să treacă de 25 de miliarde de dolari până în 2025. Adică, o parte semnificativă din valoarea totală de peste 800 de miliarde de dolari, la cât este estimată să ajungă în următorii cinci ani întreaga piață a cosmeticelor.

Senica Micu are o experiență de peste zece ani în presa de business. A scris pentru mai multe publicații, precum Forbes, Money Express și Capital, realizând interviuri cu lideri de companii și antreprenori. În paralel, a coordonat diverse proiecte editoriale și s-a implicat în organizarea unor evenimente.