Adrian Mihai, unul dintre fondatorii FAN Courier, preia responsabilitățile de CEO ale companiei

Andrei Dumitru 29/03/2021 | 16:09 Ştiri
Adrian Mihai, unul dintre fondatorii FAN Courier, preia responsabilitățile de CEO ale companiei

Adrian Mihai preia, începând de astăzi, funcția de CEO în cadrul FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, companie antreprenorială românească, fondată acum 23 de ani de Felix Pătrășcanu, Adrian Mihai și Neculai Mihai.

Acționarii companiei și echipa de top management au decis ca Adrian Mihai, unul dintre fondatorii companiei, să preia și atribuțiile de director general executiv, ca parte a procesului de simplificare a procedurilor de management și decizionale. Felix Pătrășcanu și Neculai Mihai, ceilalți doi membri fondatori ai companiei, vor continua să se implice în activitatea curentă a companiei și în planurile strategice care vizează dezvoltarea FAN Courier și consolidarea poziției pe lider pe piața de profil.

Mi-am asumat rolul de CEO al FAN Courier pentru că, în aceste timpuri interesante pe care le trăim, avem nevoie să creăm un cadru în care să luăm decizii mult mai rapid și să rămânem focusați pe obiectivele pe care le avem. Chiar dacă sunt implicat în dezvoltarea FAN Courier de mai bine de 23 de ani, noul rol este o provocare și sper ca, împreună cu echipa de management, să continuăm să dezvoltăm compania la fel de bine ca până acum și să consolidăm poziția de lider al pieței de curierat. Investim constant pentru a fi cât mai folositori, iar în acest demers mă bazez pe echipa pe care am construit-o, ale cărei valori sunt curajul, responsabilitatea, onestitatea și dorința de dezvoltare personală și profesională”, a declarat Adrian Mihai, membru fondator și CEO al FAN Courier.

Absolvent al Academiei de Educație Fizică și Sport, Adrian Mihai a intrat în antreprenoriat la 21 de ani și s-a implicat activ dezvoltarea FAN Courier încă de la lansare. De-a lungul evoluției companiei, noul CEO s-a concentrat în special pe menținerea unei bune relații cu clienții și pe consolidarea portofoliului de business.

În cei 23 de ani de FAN, am avut o dezvoltare continută cu creșteri impresionante de business. Am reușit să depășim miliardul de lei în 2020. Intrăm într-o nouă etapă, dăm o nouă pagină a dezvoltării FAN-ului și ne-am gândit că ar fi bine să avem un CEO. N-a fost ușor, credeam că trebuie să aducem pe cineva din exterior, care ar fi avut nevoie de timp pentru acomodare, pentru a înțelege businessul și, de fiecare dată, credeam că nu va găsi soluții deosebite pentru a dezvolta în continuare compania. Ne-am gândit că cel mai bine ar fi să alegem un CEO dintre noi, din top management. Asta nu înseamnă că noi, ceilalți doi acționari ne vom retrage. Rămânem în continuare în companie doar că ne dorim ca toate deciziile să treacă pe la o singură persoană și prin aceasta să simplificăm procesul de management, să introducem o suplețe mai mare la nivel operațional”, a explicat Neculai Mihai, cofondator FAN Courier.

FAN Courier, companie antreprenorială integral românească, fondată în 1998 de Felix Pătrășcanu, Adrian Mihai și Neculai Mihai, a depășit la finalul lui 2020 pragul de 1 miliard de lei cifră de afaceri, cu peste 28% mai mare decât în anul anterior, ca efect al creșterii activității generate de pandemie. Pentru 2021, compania ia în calcul două scenarii de consolidare a poziției în piață, dar și un volum de investiții de peste 20 de milioane de euro, incluzând și finalizarea HUB-ului de la Cluj Napoca pentru care a obținut recent autorizația de construcție.

FAN Courier a avut o dezvoltare extraordinară în urma efortului susținut al echipei FAN, care a crescut alături de noi, acționarii, de-a lungul timpului. Pentru dezvoltarea pe mai departe a companiei și pentru fluența decizională, considerăm că este necesară o anumită suplețe care va face lucrurile să meargă înainte. Noul CEO va face legătura între deciziile acționarilor și echipă, va asigura această suplețe dorită la nivel de management ”, a declarat Felix Pătrășcanu, cofondator al companiei.

Managementul FAN Courier își propune dezvoltarea în continuare a companiei și consolidarea poziției de lider în industria de curierat atât în România cât și în Europa Centrală și de Est, în următorii zece ani.